Tinereţe

de Traian Dorz

Tinereţe, leagăn dulce,
care legeni omenirea,
Pîn' la tine nu-mi ajunge
nici condeiul, nici gîndirea.
Cine te-a trăit odată,
nimic n-are mai de preţ
decît dulcea amintire
a trecutei tale vieţi.

Nu e grai să poată spune,
nici condei să poată scrie,
tinereţe, tinereţe,
viaţa ta de poezie...
Viaţa ta – grădină sfîntă –
cu flori mii, în mii de feţe,
e fermecător de dulce,
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe! O, ce dulce
e viaţa ta de vis,
cînd tu faci întotdeauna
ceea ce Isus a zis...
Cînd în ritmul cald al slovei
şi-n al notei picur dulce
tu slăveşti cu heruvimii
Jertfa sfîntă de pe cruce,
şi mireasma ta din suflet
– zări de sfinte dimineţe –
Răspîndeşte lumii pacea,
sfîntă eşti tu, tinereţe...

Şi nepreţuit de scumpă
eşti atuncea cînd îţi pui
focul dragostei la crucea
lui Isus şi-n slujba Lui.
Cînd Îl cînţi în mii de chipuri
şi-L slăveşti în mii de feţe,
ce-i mai dulce decît tine,
tinereţe, tinereţe?...

Cînd Îl cînţi cu glas de înger
şi-L înalţi mai sus de soare,
tinereţe, tinereţe,
cine te-ar întrece oare?...
Chip sublim cu raze sfinte,
ce străluce-n mii de feţe,
mult mai mult decît frumoasă...
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe, viaţă sfîntă,
zi de vară, cer senin,
cînd însemn aceste rînduri,
cîte-n minte nu-mi mai vin?...
Cînd cîntam cu glas de înger
pe sub bolta de jugaştri,
cu mînuţe-mpreunate
şi cu ochii mici, albaştri,
străbăteam frunzişul verde,
floarea albă ca şi crinii,
şi cîntam pe cînd, din ramuri,
flori ningeau din crengi mălinii,
aninîndu-se ca roua,
în a mele bucle creţe...
... O! Viaţa ta cea dulce,
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe, floarea vieţii,
roi de dulci şi mîndre clipe,
tu dai visului putere
şi dai gîndului aripe...
Tu m-ai înălţat încetul, sus,
cu mult mai sus de stele...
... Tinereţe, tinereţe,
cuibul versurilor mele...

O, ce dulce şi senină e viaţa tinereţii
Atunci cînd Stăpîn îi este
Domnul morţii şi al vieţii...
Înger sfînt, cu harfă dulce,
care cîntă-n mii de feţe,
E viaţa ta senină,
Tinereţe, tinereţe...