Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Monstrul din umbră

PASTILA ZILEI DE SÂMBĂTĂ.Monstrul din umbră. autor Ionel Mesaroș


1555668_500783876709584_1802670447_nViața, o filă a timpului, scrisă  cu slovele adevărului și iubirii, trăită în lumină și bunătate, oferă șansa împlinirii umane, deschizîndu-i purtătorului de logos calea spre mântuire.Trăită, altfel, devine o  umbră  ce își extinde arealul  dincolo de limite imaginabile, înlăuntrul  nostru, opacizând conștiința, și,  în afara noastră, ghilotinând adevăratele valori.
Oare  cum ar arăta viața noastră dacă în fiecare zi am putea sta fără mustrări în fața oglinzii propriei  conștiințe? La această întrebare răspunsul îl putem afla  căutând  cauzele  sărăciei, sub toate formele sale, cu instrumentele calibrate pe  Adevăr.
Într-o lume servilă intereselor meschine, existența devine un hățiș de alegeri necuviincioase, minciuna și surata ei mai  “cultă”, indiferența, umbrind  gândurile curate, sufocând visele mărețe,  în detrimentul unor voluptăți de moment aflate în vogă.
Orbiți de false modele de succes, scala valorilor s-a deteriorat  simțitor, în locul cultului  pentru o viață virtuoasă, alegând încuscrirea cu răul. Preferând  calapodul  celor  detașați de reverberațiile sinelui, de fapt, se alege trădarea demnității umane, îngroșând rândul  celor fără Dumnezeu, ce formează, prin atitudine,  monstrul din umbră,  o dihanie pe care o hrănim cu neadevăruri și nepăsare față de viitorul nostru, întregind bucuria namilei ce ne dorește aciuați la “sânul” ei.
Indiferența oamenilor buni, generată de mutațiile survenite  prin adoptarea  arbitrariului sau a pseudo-valorilor, călcând pe creștet virtutea,  otrăvește nădejdea  că binela va triumfa, pactizând, astfel, cu Diavolul, cu răul scăpat din Cutia Pandorei, ce ucide până și ultima fărâmă de sănătate sufletească.
A ne exonera de orice vină, trecând cu vederea aportul  nostru  malefic, prin cârdășie cu cei ipocriți, politicieni fără căpătâi  sau alți semeni, echivalează cu fuga de responsabilitate,  completând lanțul  slăbiciunilor umane cu o za  prin care ne încătușăm  zborul spre zările luminoase ale binelui.
1533561_500783853376253_1865527130_nMolima sărăciei și-a întins, cu lăcomie, tentaculele, râvnind ca un monstru vorace să înfulece tot ce-i ieșea în cale. Ajutată de împrejurări, mai exact, de indiferență, a pus stăpânire peste trupul și sufletul celor atinși de veninul ei, despuindu-i de speranță.
Monstru din umbră, la urma urmelor, e  nepăsarea, penuria conștiinței, maladie  ce  are efecte dezastruoase, inimaginabile, umbrind  demnitatea umană, slăbind-o și, cu timpul, dezgolind-o de veștmântul virtuții.
Indiferența naște monștri, generând reacții în lanț ce, finalmente, conduce la cancerizarea societății, la modificarea sistemului de valori, la mutații ascunse în inflorescența vorbelor goale, atentând la  viitorul nației.
Sărăcia materială și spirituală a unui popor e până la urmă opera noastră, a indivizilor ce îl compun, noi fiind, prin alegerile noastre,  responsabili morali. Chiar dacă s-a aruncat anatema pentru această stare pe clasa politică, “o adunatură de nulități,[…] artiști ai cuvântului, unii șmecheri răufăcători, care curând devin călăuzele turmei și stăpânii tuturor”, cum o considera   omul politic Ion Mihalache,  omitem să recunoaștem  că, prin vot, i-am legitimate, i-am ales să ne reprezinte. Nu intenționez  să disculp  clasa politică, vinovată pentru inexistența unui proiect național viabil ce să aibă ca obiectiv  fundamental  eradicarea sărăciei, a plăgii uriașe a neșanselor, o boală indusă, un virus administrat, la pachet, de la centru spre margini, de cei care sunt   “orbi”, când e vorba de semeni, „ochi și urechi”, când e vorba de interesul personal , ”surzi”, când e vorba de pretențiile conștiinței și care stăpânesc  arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice, bazându-se pe  inexistența memoriei colective și  a atitudinii demne, pe nepăsarea noastră.
Semănând mătrăguna indiferenței, nu putem obține decât roade otrăvite, ce în loc să ne hrănească, să ne ofere vitalitate, ne sărăcește în resurse morale, ne diminuează nădejdea, iar, în final, ne omoară, cu zile, scoțându-ne mult mai devreme de pe scena vieții adevărate.
Eliberarea de sub dominația monstrului  din umbră e o sarcină grea, dar nu imposibilă, dacă fiecare dintre noi  va încerca să “evadeze” din  nepăsare, vindecându-se pe sine, contribuind, astfel, la însănătoșirea nației.
Ionel  MesaroșIONEL MESAROȘ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete