Ce frumos poți fi, tu, omule !

PASTILA ZILEI. MIERCURI.Ce frumos poți fi, tu, omule ! autor Silvia Urlih

Ți se întâmplă de foarte multe ori să te uiți în oglindă și să constați că în fața ta se află o altă persoană. O privești , încerci să-i zâmbești iar ea, imaginea nu îți răspunde. Te privește cu privirea tristă, încercănată, plânsă. Îți dorești să iei în brațe ființa care îți cere ajutorul. Dacă te străduiești puțin, chiar o poți strânge la pieptul tău. Îi privești ochii. Îi privești zâmbetul. Reușești totuși să o îmbrățișezi și-i simți inima bătând. Îi auzi zgomotul. Pare a fi zgomotul pe care îl produce un vulcan aproape de erupție. Îi simți fierberea. Numeri clipele până lava îți se va scurge printre palme. Te întrebi ce anume va urma. Ridici privirea … ochii din oglindă prind a plânge…. Poate după cineva drag, dus prea de timpuriu în lumea celor drepți. Poate pentru că iar ai fost dezamăgit. Poate  sunt lacrimi de fericire.

Se spune că ochii sunt oglinda sufletului. Nu-i așa că ei plâng , sunt veseli sau triști, sau râd…. Ei sunt tu. Tu, cel adevărat. Peste privire nu poți așeza nici o mască. Ei de dau de gol.

Sunt multe persoane care nu au puterea să te privească în ochi atunci când îți fac reproșuri, când nu vor să-ți refunoască că ți-au greșit.Cel care are puterea să te privească  în ochi e un om sincer ce dorește la rândul său sinceritate.

         În ochi poți citi  SUFLETUL unui OM….în ei vedem tristețea acoperită de  zâmbetul fals al buzelor. În ei observăm flacăra inimii împlinită cu dragoste, în ei privim lacrimile de fericire sau de tristețe, în adâncimea lor descoperim greutățile şi bucuriile unei vieți trăite….. În ei descoperim adevărul despre un am. Un om care se chinuie să arate altfel decât este din naștere, un om care se străduiește să pară altcineva. Am întâlnit oameni cu funcții înalte, de decizie, care, deși vor să fie duri, nu reușesc. Nu reușesc pentru că sufletul lor bun îi trădează. Am întâlnit de asemenea oameni care vor să pară buni, dar… ochii, zâmbetul, gesturile îi trădează. Zâmbetul lor fals, de așa-zisă bunătate te taie, privirea te șfichiuie.
Sunt oameni care, doar privindu-se în ochi, își vorbesc, îşi comunică fel de fel de informații, dar mai ales, sentimente…..se înțeleg fără cuvinte.

Pozele. Pozele spun totul despre un om. …zâmbet fals sau sincer, privire veselă sau tristă… Atunci când vrei să ascunzi o suferință, degeaba zâmbești… Zâmbetul te trădează, ochii la fel.Iar camera foto surprinde cu exactitate starea pe care o ai.
Câteodată, plecam capul în jos când rostim o vorbă de iertare, tocmai pentru că ne este teamă de priviri. Poate, ar fi de ajuns să lași doar ochii să-și mărturisească vina. Se spune că ochii sunt oglinda sufletului, că ei cuprind în universul lor tainic răspunsuri ce cuvintele nu au puterea să le rostească…… tăcerea privirii spune multe vorbe şi trăiri nerostite.

De ce ochii lăcrimează când sufletul plânge…de ce plângi când ești fericit ? ….De ce îți încrunți privirea ? …. De ce iți ascunzi privirea candidă şi senină din sufletul tău…. De ce taci, când ai putea rosti atâtea cuvinte .. De ce ți-ai încuiat zăgazul sufletului într-un sipet de cristal ? …..De ce îți ascunzi frumusețea şi puritatea sufletului sub o mască ? ….De ce te bântuie trecutul, urâțindu-ți sufletul ? ….De ce vrei să cauți dincolo de privire când răspunsul zace tăcut sub inima ce tocmai s-a deschis în faţa ta..…DE CE ? DE CE ? multe întrebări la care doar tu știi răspunsul….

Renunță la masca ce-ți acoperă privirea. Fii tu însuți.

Dăruiește bucurie, zâmbet ,împrăștie fericire , fă să fie fericit cel ce te-a cunoscut !

Fericește-l şi veselește-l pe cel de lângă tine, dăruindu-i o privire caldă, dăruindu-i din veselia ta , dăruindu-i un zâmbet, dăruindu-i vorbe sincere, dăruindu-i din curajul tău,dăruindu-i din optimismul şi entuziasmul tău,dăruindu-i din fericirea ta. Fii tu însuți. Frumusețea iese din interiorul trupului. Se oglindește pe chipul tău. Fii frumoasă !Fii frumos !

DESCHIDE LARG PRIVIREA OCHILOR ŞI LASĂ FRUMUSEŢEA ŞI BUNĂTATEA SUFLETULUI SĂ ZBURDE LIBER PE CHIPUL TĂU . Uită-te în oglindă apoi, ai să vezi că nu te vei mai recunoaște nici măcar tu.Vei descoperi  un om frumos.

Se spune că cei ce se aseamănă se adună. Fii tu însuți pentru ca lângă tine să vină doar cei ce seamănă cu tine, cei al căror suflet este asemenea cu al tău.

Alungă tristețea de pe chip cu un zâmbet.. Zâmbind, ți-l aduci alături pe Dumnezeu. Zâmbetul tău este cheia cu care descui casa divinității. Nimeni, dar absolut nimeni nu te poate ajuta mai mult decât EL, : Dumnezeu şi TU. Nu-i așa că este cel mai durabil și sigur tandem ? Tu și… Dumnezeul din tine.

Aruncă masca ce-ți acoperă privirea…fii tu însuți ! Doar în acest fel,oamenii vor deveni OAMENI ! Ce frumos poți fi, tu, omule !

O LUME ÎN LUME

Sunt eu…

o lume paralelă….

am lumea mea,

am vise

sunt plămadă….

trăiesc într-o eternitate de dantelă,

ce curge peste mine

în cascadă.

Sunt universul

în care Doamne

m-ai primit

mi-ai deschis poarta cu iubire…

eu Te-am simțit

și lângă tine am venit,

să îmi pun ochii

lângă-a Ta privire.

Trăiesc în lumea Ta albastră…

doar Tu

și îngerii

sunteți cu mine.

Te văd, te simt, Ți-aud vocea măiastră…

suntem doar noi

și cerul

de sub Tine.

Suntem un tot,

suntem

un singur gând,

sunt floarea ce-ai udat–o să-nflorească,

sunt eu,

trimisă pe pământ,

să-nvăț ,

răul din om să mă călească.

Sunt lume într-o lume de ”ciudați”

e lumea mea,

Tu pentru mine

ai creat-o,

dar vreau să fim aici

ca niște frați,

să fim umili în fața vieții

ce ne-ai dat-o.

Sunt eu,

și ei…

suntem în palma ta.

suntem cu toții creațiile Tale.

Tu-mi dai iubirea,

dorul,

dragostea,

apoi mă urci în spații abisale.

VIAȚA ÎNTRE DOUĂ MĂȘTI

Valsează tristă viața

între două măști.

Pe prima scrie:

”bine -ai venit copile”

Pe cea de-a doua,

să n- o renegi, să n-o urăști,

căci sunt înscrise-n ea,

trăirile a mii de zile.

Pe drumul vieții ,

împrumuți din când în când

o mască veselă,

da–i tare tristă…

o speli cu lacrimile

și zâmbind,

pășești prin spini,

sperând că frumusețea mai există.

Tot cauți prin sertarul

vieții tale obosite

o mască…încă una …

ultima…. a fericirii…

poate o vei găsi cândva,

prin măștile dosite,

s-o porți puțin,

să spui adio rătăcirii.

Privesc pierdut ,

spre măștile ce mă-nconjoară…

sunt sterpe, reci și șterse,

sunt vii dar moarte, înăsprite,

sunt urâțenii fără suflet ,

sunt vobe de ocară,

ascund sub masca lor

suflete împietrite.

Ce să fac eu,

cu măștile ce le-am purtat ?

Cum scap de ele ?
Unde să le ascund ? În ce firide ?

Nu mai pot fi un suflet sub o mască,

un saltimbanc, un acrobat ce râde ,

pitindu-și lacrima ,

sub zâmbetele hâde.

Privesc spre mine

ale mele măști cu fals surâs….

cu glasul stins,

îmi spun să le arunc,

să uit de ele, să uit c-am râs,

dar sufletul mi-a plâns

de când eram doar prunc.

Doar prima mască,

a copilăriei, aș vrea să o păstrez,

să-mi fie morții căpătâi,

să-mi fie mir de–mbălsămat,

să fiu doar eu,

în apa umilinței iar să mă botez,

ultima mască să îmi fie cea dintâi,

așa cum Domnul m-a creat.

                                                                                                                                                       Silvia Urlih