Plouă cu anii mei trecuți

PASTILA ZILEI. JOI. Plouă cu anii mei trecuți. autor Silvia Urlih

Afară plouă cu ceață. Plouă cu fulgi de tomnă… în iarnă. Ploaia cerne  calm, liniștit, cu stropi de ceață  ce și-ar dori să fie fulgi de nea. Plouă, iar ploaia asta mocănească, bacoviană, mă îndeamnă la visare.

Privesc mai atent pe fereastră și văd că … plouă cu gânduri. Printre atâtea mii de gânduri, adunate de la sufletele îngândurate, încep să curgă și gândurile mele. Curg… nu cu dor, nu cu uitare, nu cu nepăsare, nu cu regrete , nu cu lacrimi de vară, sau de seară. Ele curg liniștit, lin.  Curg cu iertare, cu împăcare și-mi aduc liniște. Ce și-ar mai dori gândurile mele să fie ninsoare ! Și-ar dori să fie stropi de gheață. Și-ar dori să înghețe și să rămână acolo… pe tavanul sufletului meu …  să nu mai curgă.

•Mi-am dorit și mi-am impus să fiu un pelerin. Să caut liniștea  în Lumini Divine, aproape neumblate, să caut locuri sacre. Am căutat și am găsit cel mai singur loc…  cel mai sfânt . Mai sfânt chiar decât templul. Sufletul… Acolo am ales și mi-am clădit eu altarul .  Acolo mi-am construit biserica. În sufletul meu. Inima așteaptă cuminte să  învețe bătăile inimii divinității. Vrea să bată în același ritm, cu a Lui . Inima mea, inimă fierbinte, strigă , clipă de clipă după ajutorul ei… a inimii Lui. Mă străduiesc să gândesc  cu inima și să simt cu mintea. Să fiu una; eu, minte, inimă, suflet, El. Mi-am dorit să învăț să iubesc… să mă iubesc.
A iubi înseamnă a trăi. Important în viață este să simți că trăiești fiecare zi, ca pe o nouă experiență , să nu-ți lași  gândul uitat în trecut, la ziua din urmă, ci la prezentul pe care îl trăiești acum și care înseamnă, mâine. Clipa din prezent e atât de scurtă încât atinge clipa de mâine.

Nu-i așa că uneori te simți vinovat de trecut ? Nu-i așa că uneori ne cuprind regretele și am vrea să schimbăm ceva din el ? Nu-i așa că ne este greu să acceptăm că trecutul nu poate fi recuperat ? Valurile de regrete ne cuprind mai ales seara , când se mai duce o zi, sau în zilele când nu avem nimic de făcut, când ziua pare nesfârșită. Atunci, când mintea nu are de lucru, gândul o ia razna și aleargă. Aleargă în trecut. Ne cuprind regretele, mai ales în numele lucrurilor nefăcute.
Nu există sac  suficient de mare să poată căra ezitările, nespusele , frica,frustrările, curajul cu aripi frânte, teama de ridicol, teama că nu putem trece mai departe de cuvinte, exagerarea lui ”nu e cazul”, a lui ”nu se cade”, a lui„nu pot”
Ne comportăm de parcă am avea nenumărate vieți și ne putem lipsi bucuroși de unele dintre ele. Ne împiedicăm de iubire și-o dăm la o parte.  Așteptăm ca „mâine” să vină la noi, fără să facem nimic , ne spunem că „sigur anul ce vine mă găsește și-mi aduce ce-mi doresc”. Așteptăm ca visul să se îndeplinească de la sine. Nici nu știm cum să ne punem o dorință, darămite să o mai  și îndeplinim.

Ne uităm în oglindă, iar ea ne arată un străin , care   respiră în locul nostru de când se știe, care a trăit în locul nostru și care, poate, va muri într-o zi în locul nostru, fiindcă noi sperăm, nu-i așa, la viitor.

Afară plouă cu gânduri , iar eu voi porni cruciada împotriva lor. Le voi spăla și le voi lustrui , precum spăl geamurile  toamna de frunzele veștede. Le voi șterge până vor începe să lucească, să pot vedea dincolo de ele. Să văd Lumina.

Visurile… da , visurile fac parte din noi. Pe unele dintre ele le punem în cutii  frumos colorate şi le depozităm cu grijă. Din când în când le scoatem la aerisit. Uneori le descoperim mai frumoase decât le-am lăsat ultima dată, alteori ne întrebăm dacă merită să le păstrăm. Uneori , nu ştim ce vrem să facem cu ele.

Există însă și visuri speciale. Ele nu sunt multe… unul, cel mult două. Sunt  cele pe care le iei cu tine de când te naști și le plimbi oriunde te duci Sunt cele care nu-ţi dau pace nici când dormi, căci şi în somn visezi aceleaşi lucruri. Sunt visurile care îţi dau putere să mergi mai departe, care te fac să crezi că după orice furtună iese soarele. Sunt visurile care fac orice moment de criză să fie mai uşor de depăşit. Sunt visurile tale cele mai mari, pe lângă care orice eşec pare  mic. Sunt visurile pentru care merită să transpiri, să nu dormi nopţile sau să n-ai vacanţă. Pentru aceste vise merită să urci râul spre muntele pe care la un moment dat îl vei desființa. Îl vei muta din loc, pentru că tu știi că visul tău se va îndeplini. Pentru aceste visuri vei lăsa ușa sufletului deschisă să poată intra viitorul.

Afară continuă să plouă cu ceață în miezul iernii. Plouă cu anii mei trecuți. Eu îi privesc, ei mă privesc, și-mi spun că… afară plouă simplu, plouă cu toamnă în iarnă.

Nu lăsa ușa sufletului deschisă pentru a nu frânge limpezimea izvorului. Lasă curgerea lină a gândurilor despre viitor, a visurilor să te inunde .

TRUP DE ÎNGER

Cu trup de sfântă,

ochi angelic

și stele blânde

de senin,

ai apărut

în dans serafic

purtând în mână,

cer blajin.

Purtai în plete

nor albastru,

cu dulce susur

de vioară,

te unduiai

ușor pe astru

în cântec tandru

de chitară.

Te cheamă

doruri dragi, iubite,

cu lacrime

de primăvară,

pe frunze calde,

adormite,

pe pat

de căutare-amară.

Mi-e dor

de vocea ta uitată,

mi-e dor

de zâmbetul din vis,

ești frunza mea

de pași strivită…

Te-aștept iubito,

din abis…..

FEERIA VIEȚII

Viața-mi propune

să-i fiu iubită,

și-mi place dansu-i feeric.

Eu  îi răspund,

privind-o grăbită:

Îmi place dansu-ți  himeric.

Viața-mi propune

o provocare,

și-mi place cântu-i dramatic.

Eu îi răspund

privind-o-n urcare:

Vin viitor enigmatic.

Viața-mi propune

să joc primul rol,

și-mi place-al ei zbor printre stele.

Eu îi răspund

că la acest capitol,

cu drag voi pluti printre ele.

Viața-mi propune

s-opresc timpu-n loc,

și-mi place al dansului timp.

Eu îi răspund

plutind pe-al ei  joc:

Aștept al vieții-anotimp. 

TRECUTELE DURERI

O baladă

a dorului am fost în viață,

o baladă

de gânduri nespuse,

o baladă

de arderi în gheață,

o baladă

de lacrimi nescrise.

Suflet

 stingher pe-al flăcării filă,

suflet

zburând spre zări necuprinse,

suflet

 tandru de plâns  în lumină,

suflet

 plutind peste dureri învinse.

Am plâns

cu zâmbete îndurerate,

am plâns

îngenunchiată-n tăcere,

am plâns

cu trăiri cenzurate,

am plâns

într-un ocean de durere.

Azi  râd

de durerile-ascunse,

azi  râd

de viața-mi trecută,

azi  râd

de ploile-stinse,

azi  râd

de lacrima tăcută.

Silvia Urlih