Dacă nu aș fi fost … nu aș fi

PASTILA ZILEI. VINERI.Dacă nu aș fi fost … nu aș fi.autor Silvia Urlih

Se spune că suferinţa te înălţa  spiritual. Auzeam această frază și nu credeam. La cât de mult am suferit în viaţă, ar fi trebuit să fiu cel puţin un sfânt…dar … nu este deloc aşa. Am încercat să ignor suferința, am încercat să o tratez, am încercat să o diminuez. Nu am  reușit până când mi-am zis că întunericul nu există,că  există doar lipsa luminii. Am început să văs doar partea plină a paharului. Cauza suferinţei a fost, este și  va fi alegerea mea. Eu m-am pedepsit. Tratamentul este acceptarea divinității, rugăciunea şi credinţa în Dumnezeu. Credinţa nu se măsoară în numărul de cruci pe care le porţi la mână, la gât etc ,la numărul de mătănii sau de lumânări aprinse în Biserică, ci în numărul de cruci pe care le duci fără a-ți pierde credinţa.

Am suferit dintr-un singur motiv: pentru că Dumnezeu mă iubeşte.

Le-am spus acest lucru tuturor cunoscuţilor mei, iar ei m-au privit cu suspiciune. Adică… dacă Dumnezeu te iubește te lasă să suferi ?!

Da, aşa este: suferința te înalță spiritual. De ce ?Pentru că dacă Lui Dumnezeu nu I-ar fi păsat de mine, m-ar fi lăsat să persist în greşeală, în păcat , şi atunci, aş fi fost un suflet pierdut. Însă, conştientizând şi acceptând suferinţa, mă regăsesc, îmi dau seama cine sunt, încotro mă îndrept şi mai ales mă străduiesc să nu mai repet greşelile făcute.

Dacă nu aș fi cunoscut amarul, nu aș simți dulcele vieții. Dacă nu aș fi fost îngenunchiată, nu aș simți răcoarea înălțimilor. Dacă nu aș fi fost … nu aș fi.

Şi mai este un lucru: prin exemplul meu de viaţă îi pot învăţa şi pe alţii.

Mă întreb uneori :dacă Fiul Lui Dumnezeu a pătimit atât, cine sunt eu să cer lipsa suferinţei? Cine?

Dacă viaţa ar fi o câmpie, trupul ar trebui să fie pământul, iar sufletul… un lan de maci. Știți și voi cât de plăpânzi sunt macii. Știți și voi că macii cresc printre alte cereale, sau printre spini. Nu-i așa că le este greu să reziste printre ciulini ? Nu-i așa că atunci când privești un câmp de maci simți că plutești ?

Protejaţi-vă sufletul prin credinţă şi rugăciune.

Dumnezeu nu trebuie raportat la nimic, ci totul trebuie raportat la Dumnezeu!

Suferinţa este un rău necesar. Oricât de grea vi s-ar părea viaţa, nu renunţaţi să credeţi în divinitate, Bunul Dumnezeu!

De multe ori, o cruce mică nu este suficientă, iar o cruce mare este prea grea. Dumnezeu , atunci cxând ne-a dat acceptul să venim sau să revenim pe pământ, avea planul Său, la care noi nu avem acces. Niciodată nu ne va pune pe umeri o cruce mai grea decât putem duce.

Bucuraţi-vă de fiecare clipă, inclusiv de clipa suferinţei!   Viaţa este minunată  , iar Dumnezeu este Viaţa!

Mi-am pus de sute de ori întrebarea : Cine sunt ? De unde vin ? Încotro mă duc pașii ?

Mi-am răspuns singură pe măsură ce întrebările veneau peste mine… Răspundeam la una, dar venea alta….multe alte întrebări. Multe dintre răspunsuri nu le-am aflat încă. Sigur multe dintre ele le voi afla când voi ajunge acolo unde toți ajungem…când va trebui să răspund JUDECĂȚII Marelui Creator….

Încerc să mă descopăr….caut  …. zi de zi descopăr că sunt un alt om, care se maturizează….care evoluează, care învață din propriile greșeli. Dar în fiecare zi ajung la suflet.. Of… sufletul rămâne al aceluiași copil inocent care vrea  joacă …. Se joacă de-a viața cu mine. Îmi oferă când clipe fericite pe care abia de le pot duce, când triste….

Când eram mică mi-am pus zeci de întrebări : de ce iarba e verde, de ce zăpada e albă… de unde vine ploaia, de ce nu pot privi către soare….de ce mama plânge, de ce tata înjură, de ce doamna profesoară pune note mari cui nu merită, de ce șeful favorizează pe cine nu muncește. Atunci, în anii copilăriei, am întrebat adulții. Toți, fără excepție mi-au răspuns :”Așa e-n viață” În anii adolescenței m-am întrebat pe mine…. Nu am știut nici eu să-mi răspund. Mi-am spus : ”Așa e-n viață”. Nimeni nu mi-a dat un răspuns care să–mi satisfacă curiozitatea….care să mă mulțumească…nu am găsit nici până azi răspunsurile….De ce să fie așa viața ? De ce trebuie să accept această propoziție ? Viața nu este așa … viața este cum ne-o facem noi. Viața poate fi frumoasă !

Mă străduiesc să evit mocirla și urâțenia lumii,încerc să pășesc peste răutatea ei, dar uneori nu reușesc…Fug de ea, dar ea mă caută,mă găsește și mă trage în negura ei…. Doar că EU… eu nu mă las furată. Dacă va fi nevoie îmi voi pune cizme de cauciuc în picioare și voi păși zâmbind peste noroiul umanității. Dacă nici așa nu voi putea, îmi voi pune iar aripile pe umeri. Deocamdată sunt strânse în mine. Să nu le vadă careva să mi le taie .

Încerc să pătrund în meandrele urâțeniei lumii….dar nu reușesc…sufletul meu a rămas același copil naiv care se întreabă , dar nu găsește singur răspuns….De ce așa e-n viață ? nu știu….

Să aveți o zi în care urâțenia lumii să nu vă găsească !

MACI ALBAȘTRI

Din râsul macilor

pustii

am învățat că pot iubi,

în legământ pecetluit

de veșnicii,

un mac mi-a scris

că nu mai pot fugi.

Din plânsul macilor albaștri,

un zâmbet

printre lacrimi a-nflorit

și răsăsind în noaptea mea

cu astri,

macul din suflet,

a întinerit.

Prin câmpul lacrimilor mele

am plans

și-am râs necontenit,

am căutat arderea lumii

printre stele,

dar anii mei …

au obosit.

 Silvia Urlih