Bolnav de iubire...

de Traian Dorz

 

Bolnav de iubire

şi zdrobit de jale
am pornit pe drumuri lungi

a Te găsi
să-Ţi sărut cu lacrimi

urma urmei Tale
şi măcar o dată

Faţa-a-Ţi mai privi.

Ţi-am greşit, Iisuse, mi-am călcat cuvântul,
Ţi-am trădat iubirea, sunt un lepădat
dar azi sunt în stare să-nconjor pământul
să sărut obrazul care L-am scuipat.

 

Unde-ai mers? O, unde ai plecat Tu oare,
sfâşie căinţa sufletul meu tot
risipesc pe drumuri lacrime amare,
e pustiu şi-s singur, Doamne nu mai pot.

 

Viaţa mi-e zdrobită, iar în jur haine
urlă numai fiare groază şi fiori
şi-a înfipt durerea mii de colţi în mine...
— Iată Doamne plata celor trădători.

 

Vai, sunt gol şi singur şi privesc cu jale
stârvul pentru care eu Te-am părăsit
n-am pus preţ pe harul ascultării Tale
şi-azi mi-e-ntregul suflet ars şi pustiit.

 

Am crezut iubirea ceva de vânzare,
anii-atâtor jertfe i-am pierdut din gând,
scumpa mea Comoară, n-am putut fi-n stare
s-o plătesc cu sânge, dar să nu mi-o vând.

 

Am crezut că astfel va-nceta odată
zbuciumul şi lupta cu răniri de jar,
am zis: “da”, iar astăzi viaţa mi-e-ncleştată
De-nmiite cazne, zbucium şi amar...

 

Mâinile ispitei negre şi haine
vălul curăţiei crud mi-au sfâşiat
şi-aruncară-n tină sufletul din mine
— Ce-am făcut cu Tine, Darul meu Curat!

 

Unde-i curăţia mea de altădată,
unde-i frumuseţea limpedei priviri,
unde-i fericirea sfântă şi curată
din înfiorarea primei ei iubiri?

 

Unde eşti iubirea mea de-ntâia oară,
legănată-n lacrimi şi trezită-n cânt?
Azi trecută-i lupta, azi e pace-afară
dar în suflet plânge cel mai drag mormânt.

 

Ah, Te caut pe drumuri noaptea printre sate
pe-unde-au dus odată farmec paşii Tăi,
dar nu-i nimeni-nimeni, numai în cetate
latră tot aceaişi câini flămânzi şi răi.

 

Nu mai cântă câmpu-n zumzet de albine
zorii sunt departe, cerul e-nnorat,
depărtări de veacuri mă despart de Tine...
— Oare-aşa-i răsplata celor ce-au trădat!

 

O, de se mai poate să-mi primeşti fierbinte
lacrima căinţii, plânsul meu amar,
din acel tezaur ce-am avut ’nainte
îţi mai cer, Iisuse, o fărâmă doar:

 

Fă măcar o dată să-Ţi mai văd privirea
ca să ştiu că totuşi nu m-ai lepădat,
că în al Tău Suflet n-a-ncetat iubirea
— Să Te aflu iarăşi unde Te-am lăsat.