Costache Negruzzi, în nuvela Alexandru Lapuşneanu, zugrăveste emoţionant momentul în care norodul plin de ură se strânge la poarta curţii. Domnitorul, viclean, trimite un armaş să-i întrebe pe oameni ce doresc. Aceştia surprinşi de o asemenea întrebare, nu ştiau ce să răspundă; în sfârşit se auzi un glas: Moţoc, Moţoc ! El ne prăda . El sfătuieşte pe Voda. Să moară. ” . Şi atunci toate glasurile se uniră şi strigară: “Capul lui Moţoc vrem!". Domnitorul , spre a se salva pe sine, sacrifică netulburat viaţa lui Moţoc.
De atunci, numele voinicului lui Lăpuşneanu desemnează o jertfa de ultim moment, mai mult sau mai puţin dreaptă şi utilă. Când e vorba să fie sacrificată o persoană, care în niciun caz nu-i vinovată, se spune, de obicei:"Vrem capul lui Moţoc!”
Am făcut această introducere pentru simplu fapt că uneori oameni nevinovaţi sunt sacrificaţi fără nicio noimă de cei care nu se împacă deloc cu ideea de responsabilitate.
După ce am ieşit la pensie,mi-a fost dat să întâlnesc,intrând în politică,indivizi duplicitari,fiinţe pentru care responsabilitatea nu înseamnă nimic.
Un astfel de individ,dornic să-şi asocieze numele cu al meu,eu fiind extrem de riguros în tot ceea ce realizam, s-a strecurat mişeleşte în viaţa mea ,căutând să mi se apropie de suflet.Naivitatea mea l-a ajutat să-şi atingă scopul.S-a apropiat, încât am ajuns să-l consider prieten.În urmă cu câteva luni ,s-a dovedit faptul că m-am înşelat,el fiind un speculant,o canalie,un individ pervers capabil să-l umilească ,ponegrindu-l ,şi pe "prietenul "său,numai de dragul măririi sale,fără să ştie că eu pot fi un om care ,deşi nu voi cere capul lui Moţoc,îl voi face să regrete ziua în care m-a cunoscut!
Deşi iert pe oricine,nu pot să uit,iar acel individ niciodată nu va beneficia de încrederea mea!
Sunt conştient că într-o echipă trebuie să fim uniţi.Vreau sau nu,voi face parte din aceeaşi echipă cu el,însă nu cred că este corect faţă de ceilalţi colegi să dezvolt sentimentul de neîncredere în acest individ.Nu ştiu ce să fac ,de aceea orice sugestie este binevenită!
2 comentarii:
Îţi înţeleg amărăciunea.Cândva am trecut şi eu pe acest drum...Părerea mea este că e bine să laşi răzbunarea pe mâna lui Dumnezeu.El are dreptul şi crede-mă că ştie s-o facă mai bine ca oricine.În plus dacă-l ierţi dai dovadă de multă nobleţe. Ştiu că este greu, căci şi mie mi s-a părut atunci imposibil...dar, am facut asta şi nu mi-a parut rau.
Noapte bună prietene! Salutări de la Vrancea şi un sfat: Nu te mai încrede în nimeni.
@ elena marin -alexe
Vă mulţumesc pentru sugestie!Ieri,am şi făcut pasul spre conciliere.Până nu am făcut acest gest,nu m-am simţit deloc bine.
Vă doresc un sfârşit de săptămână cât mai plăcut!
Salutări din Satu Mare!
Trimiteți un comentariu