Bunul simţ, în forma sa de pledoarie pentru măsură şi echilibru, ne dezleagă din robia orbirii.El se regăseşte într-un cod nescris al bunei cuviinţe,alături de celelalte simţuri cu care am fost înzestraţi, ca pe un simţ aparte ce ne dă certitudinea binelui şi frumosului în relaţiile cu semenii noştri şi ne determină să-i tratăm cu respect pe cei din jur, să fim politicoşi şi civilizaţi, să nu depăşim limitele, să fim recunoscători şi cinstiţi, să nu profităm de poziţia pe care o avem, să ne pese şi să ţinem cont de ceilalţi.Unul dintre rubedeniile sale este etica,valoare care în ultima vreme a fost demonetizată şi marginalizată,obligând-o să fie cenuşăreasa scalei valorilor.
Mi-e dor de zilele în care bunul simţ oferea valorilor respectul cuvenit!
Astăzi,întâlnesc la fiecare pas pe promotorii non-valorilor,pe cei care ,descurcându-se ,aşază încă o piatră la temelia lipsei de bun-simţ.Cine sunt aceştia e greu de spus într-un cuvânt,însă e atât de uşor să-i întâlneşti!Sunt mulţi cei care, numai prin atitudinea de indiferenţă, îngroaşă rândurile celor care servesc falsele valori,ca şi când ar sluji o cauză nobilă.
Sistemul de valori e decimat ,de nu mai poţi separa grâul de neghină.E tot mai dificil să te raportezi la ceva !Nu ştii în ce să mai crezi în afară de Dumnezeu!Vorbele zboară şi rănesc cu aripile lor pe cei care mai cred în bun-simţ.
Eu,ca orice melancolic incurabil, rămân atins de fâlfâitul aripilor şi caut să înţeleg dacă visez ori dacă e aievea!Nedumerirea mă apasă ca o piatră de moară şi îmi încătuşază zborul în tenebre,departe de lumina speranţei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu