Rătăcesc printre amintiri şi-mi caut vectorii vieţii ,cei care au oferit un sens semnificativ existenţei mele.
Păşesc prin trecut ca şi când nu aş dori să tulbur ordinea sedimentată pe respect pentru vremea care nu a trecut degeaba pentru mine.
Cu desaga plină de amintiri ,mă avânt în desişul timpului,cercetând, retrospectiv, felul în care am lăsat urme pe pământ.Din fericire ,nu trebuie să-mi feresc privirea,putând să mă uit în ochii oricui fără să am mustrări de conştiinţă.Totuşi,uneori,timpul l-am irosit în preocupări inutile,fără să realizez pe atunci că e un sacrilegiu să nu oferi timpului amprentele prin care să justific trecerea mea prin viaţă.
Mereu m-am lăsat călăuzit de principii.Din păcate,am rămas cu ele în braţe,ca şi când aş fi deţinut un trofeu,în timp ce universul în care îmi târăsc zilele este ,cu fiecare clipă ce trece,tot mai sărac în momente de fericire;ades,supus legii haosului.
Existenţa mea ,deşi s-a cantonat în realizări mărunte,are o culme pe care din ce în ce mai puţine fiinţe o ating:cea de a rămâne om.Acest lucru îmi conferă să nu mă rătăcesc în periplul meu "În căutarea timpului pierdut".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu