Fabula papagalului

Criza mondială

A lovit

Subit

Şi lumea animală.

Leul, alesul ei pentru un nou mandat,

A constatat

C-au început supuşii să îşi arate colţii:

Îl acuzau cu toţii

Că-n loc de vreo măsură,

El stă numai în chefuri, dezbină şi înjură,

Crezându-se-mpreună cu-o haită de lachei,

Descins din neam de zei.

De-aceea, enervate,

Jivinele-şi făcură şi ele sindicate,

Să poată protesta în mod organizat.

Speriat,

Văzând conducătorul că gluma se îngroaşă,

Că poate să o ia chiar dânsul pe cocoaşă,

S-a gândit,

C-ar fi mai potrivit,

Să-ndrepte ura turmei spre un supus docil,

Cu minte de copil,

Care să nu grăiască

Decât ce-o să audă din gura lui zeiască.

Încântat

De propria-i idee, îndată a chemat

Un papagal ce-n juru-i se gudura mereu

Şi-l imita la greu:

- Prietene, îi spuse cu aer de magistru,

De astăzi tu vei fi un mare prim-ministru!

- Dar eu sunt mic,

O, rege,

Şi nu pricep nimic

Din ce se-ntâmplă-n junglă cu criza mondială!

- Hă, hă! Faci o greşeală:

Pricep doar eu, tu n-ai nevoie să te-agiţi,

Ci numai să imiţi,

Ca orice papagal,

Cuvintele rostite de Leul genial!

Vei fi, de ai habar,

Un fel de… avatar.

Hai, vino, să te-nvăţ acum ce ai de spus,

Din zori până-n apus!

Şi micul papagal, destoinic, a-nvăţat

Politica de stat…

De-atunci el se tot bate

Cu zeci de sindicate,

Iar Leul, liniştit, netemător, etern,

Le-arată tuturor că hiba-i la guvern.

În fabula aceasta, MORALA ne învaţă,

Că oricine în viaţă

Chiar scapă de scandal,

Când are „papagal”!