Un biet răţoi cu stea în frunte
Înnegrit de supărare
Căută în ape tulburi
Să ia peştele cel mare.
Măcănind odinioara
Şi în dreapta şi-mprejur,
Răţoiul cu stea în frunte
Se trezi ca e singur.
Toate suratele lui,măcănitoare de soi,
Îl priviră cu jale pe bietul răţoi,
Dar când îl auziră ciripind,
Se uitară una la alta,ades-ades, clipind.
În cârdul lor de raţe ,nicicând nu s-a ‘ntâmplat
Ca o măcănitoare vie
Să ciripească la Împărăţie,
Aşa că toate au zburat
De lângă răţoiul blestemat,
Lăsându-l ca să moară ,într-o doară,
Pe limba sa pustie,
În cuibul lui de aur de la Împărăţie.
27.10.2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu