Au trecut 18 ani de cand mama mea a parasit aceasta lume.
Mi-e dor de ea.
In tot ce este mai frumos in existenta aceasta ,o regasesc pe maicuta mea .Era o fiinta simpla ,cu frica de Dumnezeu,cu dragoste pentru oameni, o icoana de bunatate si blandete,o intruchipare fireasca a bunului-simt.
Intr-o sambata seara,la 22.30,a rostit ultimile cuvinte :"Si eu ma duc".
In loc de ramas bun,a lacrimat si a cuprins intr-o privire calda,iubitoare,cuvinte nespuse,un testament nescris,un ramas bun pe care nu-l voi uita niciodata.
Si astazi,dupa 18 ani ,o simt langa mine.Ma simt ocrotit de ea.Ori de cate ori am de luat o decizie hotaratoare,in noaptea ce precede acel moment vital,sunt "sfatuit"de forte necunoscute.Imi place sa cred ca sfetnicul bun al noptii este mama mea.Gandul calauzitor venit de undeva din tenebrele timpului,dintr-o lume necunoscuta ,ma imbie sa aleg calea cea dreapta.
Dedic urmatoarele piese dragi ei ,mamei mele:
2 comentarii:
Te inteleg bine, caci si eu ma prostern in fata amintirilor ce ma leaga de parinti.
Faptul ca nu ai uitat arata carcterul tau frumos de om adevarat.
O duminica binecuvantata intregii tale familii!
@elena marin-alexe
E greu sa-mi gasesc cuvintele acum cand amintirile legate de mama mea sunt atat de vii,chiar si dupa 18 ani!
Va multumesc pentru vizita si comentariu!
Va doresc o seara placuta!
Trimiteți un comentariu