de Lucian Blaga
Copilo, pune-ti mânile pe genunchii mei.
Eu cred cã vesnicia s-a nãscut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
si inima-ti zvâcneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate în piept,
ci adânc în pãmânt undeva.
Aici se vindecã setea de mântuire
si dacã ti-ai sângerat picioarele
te asezi pe un podmol de lut.
Uite, e searã.
Sufletul satului fâlfâie pe lângã noi,
ca un miros sfios de iarbã tãiatã,
ca o cãdere de fum din stresini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.
2 comentarii:
Şi eu cred că veşnicia s-a nascut la sat...
O superbă imagine care te poartă pe carari de dor..
@elena marin-alexe
Ma indrept cu mare dragoste ori de cate ori am ocazia spre lumea satului,cautand un scut de aparare impotriva anomaliilor lumii moderne.
Va multumesc pentru comentariu !
Va doresc o zi frumoasa!
Trimiteți un comentariu