Ce zgomot trist

de Luis Cernuda

Ce zgomot trist fac două corpuri cand se iubesc;

ca şi vantul de toamnă
cand se leagănă peste bieţii adolescenţi mutilaţi,
în timp ce mainile lor plouă:
maini agere, maini egoiste, maini obscene,
cascade de maini, care odinioară
fuseseră flori în grădina unui buzunar prea mic.
Florile devin nisip şi copiii – frunze;
zgomotul lor uşor e plăcut auzului
cand aceştia rad,
cand se iubesc sau cand sărută,
mai cu seamă cand sărută
fundul unui june obosit,
acesta pierdut candva în vise zi şi noapte.
Dar copiii ignoră totul
şi nici mainile lor nu mai plouă precum zic;
astfel că omul, obosit de singurătate şi de vise,
invocă buzunarele care risipesc nisip,
nisipul plin de vrajă al florilor,
pentru ca acestea, într-o zi, să-i împodobească
chipul lui trecut în nefiinţă.