DE ZIUA TUTUROR SFINTILOR

Anul acesta am avut bucuria ca pe 31 octombrie sa ajung din nou in satul meu natal,in casa in care am vazut lumina zilei,la cimitirul unde parintii mei isi dorm somnul de veci ,dar si pe dealul Viei Doamnei,la batranul tei ce parca de pe inaltimile magurei vegheaza intregul sat , de peste o suta de ani ;Langa acest tei secular ,devenit monument al naturii prin prisma anilor si aspectului maiestuos, a mai crescut unul care in primii ani ai copilariei mele era atat de mic incat cu puterile mele limitate ajungeam sa ma catar pe fiecare creanga,dar care astazi a dat dovada semetiei,inaltandu-se , asemenea “confratelui “sau mai varstnic, spre inaltimile albastre,umbrind coama dealului pana aproape de manastirea greco-catolica cu hramul Sf. Gheorghe,inaltata in 2005 ,pe un teren donat de George Pop de Basesti Bisericii Unite cu Roma.
Am fost foarte fericit ca am ajuns iarasi acasa , in satul meu pe care il port cu mine oriunde ma duc,in comuna Basesti, localitate pe care o numesc pentru tot ce mi-a oferit-Inimioara.
Din cauza orei inaintate ,dorind sa nu ratez nicio ocazie de a ma intalni cu consatenii mei, stiind ca ei vor fi la” Ziua Tuturor Sfintilor” in zona de vest a satului ,la temeteu l(cimitirul) din Tigana, la ora 14.00, ne-am deplasat acolo.
Am fost realmente surprins cand mi-am revazut neamurile,colegii de scoala,prietenii din copilarie ,dar si cunoscuti si necunoscuti;din aceasta ultima categorie facand parte si o persoana ce ma abordase online in urma cu ceva timp, d-l Dariu Remes-un fiu al satului; dar la care nu i-am raspuns la e-mail ,nestiind de existenta acestei scrisori electronice.
M-am deplasat la mormintele parintilor mei ,apoi la cele ale rudeniilor; in final ,participand alaturi de rudenii la ridicarea paosului,in memoria celor adormiti in Domnul,parinti si alte neamuri.
Ca un apendice la cele simtite in acele clipe, tin sa precizez cateva elemente referitoare la aceasta sarbatoare: Aceasta sărbătoarea ce are origine catolică, fiind denumită „Ziua Tuturor Sfinţilor“ încă din secolul VII, s-a transformat în „Ziua Morţilor“, iar în unele zone se mai numeşte şi „Luminaţia“.
În timp, obiceiul cinstirii celor trecuţi în nefiinţă a fost adoptat şi de ortodocşi, de luterani, calvini şi unitarieni, fiind acum o sărbătoare care adună în jurul mormintelor zeci de mii de credincioşi. În calendarul catolic, şi ziua de 2 noiembrie este o sărbătoare dedicată celor dispăruţi, „Ziua tuturor sufletelor“; la noi in sat aceasta zi fiind sarbatorita in ultima sambata din luna octombrie.
La originea Zilei Morţilor stă ceremonia celţilor de acum 2.000 de ani. Ei sărbătoreau pe 1 noiembrie Anul Nou, noapte în care credeau că fantomele se întorc printre cei vii.
In 1006 , Papa Ioan al XVII-lea a decretat ziua de 1 noiembrie ca zi a mortilor.
Romanii au preluat ziua mortilor dupa 1870.In aceasta zi se aduce un pios omagiu si recunostinta celor plecati in lumea dreptilor ,se sfintesc mormintele ,se duc candele, lumanari,coroane,se impodobesc mormintele cu regina toamnei-crizantema si se da pomana saracilor.
Imaginea cimitirului iluminat pare o calatorie peste timp, un periplu al amintirilor ce leaga lumea cu dor , de cea fara de dor .Bolta cereasca-rezultat al unirii cerului cu pamantul,in clipa praznuirii mortilor a fost luminata de soarele ce se afla la chindie, vrand parca sa se ralieze luminii izvorate din lumanari si candele,pastrand o discretie totala,metamorfozand cele doua lumi intr-un gand de iubire ,semanat de cei de dincolo si cules de cei de aici ,spre a fi de folos mantuirii.
Moartea a intrat in creatiune prin pacat,prin neascultarea prevenirii lui Dumnezeu referitoare la pomul cunoasterii,rupand relatia fireasca cu izvorul vietii ,avand drept consecinta separarea sufletului de trup,si ,implicit,iesirea omului din istorie.
Prin unirea sufletului cu trupul, omul intra in istorie .El ramane in istorie pana cand primul sfant facut de Dumnezeu ,Arhanghelul Mihail,ia sufletul omului in ceasul de pe urma.
“ Murind te vei trezi in vesnicia vietii”-a spus Sf. Francisc de Assisi, prefacand moartea in destin , cladind ,treapta cu treapta, Nemurirea.
Ziua mortilor m-a asezat in primul rand la capataiul maicutei mele;fiintei careia ii datorez totul .I-am asezat in glastre doua buchete de crizanteme ,gandindu-ma la cat de mult iubea gradina din fata casei ,pe care o ingrija cu atata dragoste incat florile isi aratau recunostinta prin parfumul lor,prin coloritul lor,dar mai ales prin vigoarea lor.I-am aprins lumanari si candele in speranta ca dara fumului lor ii va arata drumul de intoarcere ,calauzindu-mi dorul spre amintirile noastre dragi, spre clipele ce m-au facut atat de fericit alaturi de ea.Ma gandii atunci ca la sfarsitul lumii, cand Domnul va veni pe norii cerului,inlocuind soarele material cu Lumina Duhului Sfant ,ma voi intalni cu ea si ne vom bucura impreuna de regasire.
Nu pot sa nu reflectez la ceea ce a spus parintele Cleopa:”Daca uitam de moarte,murim;daca nu uitam moartea,traim”. De aici se desprinde clar ideea ca sfetnicul cel mai bun ,cinsit si intelept este moartea.Si din acest considerent se cuvine sa intelegem ca valoarea unui Om, a unei societati consta nu doar in importanta pe care o dau vietii, ci si a respectului fata de memoria celor care nu mai sunt.
Am plecat de la cimitir incarcat de amintiri. Cu o rugaciune mi-am luat ramas-bun de la cei pe care i-am comemorat,apoi am plecat in cealalta parte a satului pe dealul Viei Doamnei sa pasesc pe cararile copilariei mele ,in sanctuarul naturii care m-a ocrotit,oferindu-mi clipe de neuitat.
Dupa o scurta vizita in aeste locuri dragi sufletului ,am pornit spre casa in care m-am nascut. Nimic nu mai era ca altadata.Cel mai mult mi-a lipsit mama care ma astepta cu ochii inrourati de dor la poarta ,chipul ei blajin, vorba ei dulce,dar mai ales sfaturile sale .Am lacrimat,nevazand-o.M-am uitat in gradina ce odinioara era un adevarat paradis al florilor.Cu ochii mijiti de amintiri, langa o crizantema ce fusese ingrijita de mama,parca am zarit-o pe ea ;O vorba a fratelui meu ma trezise la realitate;Dintr-o data in locul in care parca ii deslusam figura mamei ,era doar o movila de pamant pe care in urma cu 16 ani fusese o floare:o Floare-de-nu-ma uita.
Am plecat din locul nasterii mele dupa ce mi-am vizitat unul dintre vecini ,singurul pe care il gasisem acasa.Am fost fericit ca am gasit in loc de o singura persoana, o casa plina de oameni; Printre ei o fiinta draga sufletului meu , Florica, o vecina ce avusese multa afectiune pentru mine ,pe care am revazut-o dupa 25 de ani. Intalnirea cu ea a fost foarte emotionanta.Desi bunica ,la 55 de ani, isi conservase frumusetea de odinioara.Vorbele sale m-au vrajit.Amintirile ne-au condus departe in timp in anii copilariei ,in timpurile cand eu eram cat nepotul de langa ea. M-am intalnit si cu ceilalti membrii ai familiei,apoi am plecat spre casa,zburatacind din salasul nasterii mele ,cu speranta ca atata timp cat voi trai,cel putin o data pe an, la Sarbatoarea mortilor , sa revin ,cu drag,aici.