La poarta primăverii

Ce frumos ar fi dacă am învăța lecția renașterii naturii și am aplica-o în viața de zi cu zi! Înțelegându-i tainele și aplicând învățămintele sale, am beneficia de un adevărat miracol; Speranțele ar încolți, visele ar înflori, iar roadele dorințelor nu ar întârzia să apară, oferind nădejdea că anotimpurile vieții au corespondență în natură și că vârsta noastră e determinată nu de ani, de numărul de primăveri, ci de atitudine.

Fiecare anotimp își are frumusețea sa. Ca să o zărim, e suficient să ne deschidem ochii și sufletul spre frumos, întâmpinând fiecare zi cu recunoștință pentru darul primit, pentru șansa de a viețui.

După o iarnă bizară, cu puține sclipiri ale anotimpului alb de altădată, soarele se furișează printre norii pufoși, împărțind din tolba sa magică săgeți de lumină primăvăratecă.

Sub privirea senină a astrului zilei, verdele crud al ierbii, cu miros de pământ reavăn, iese la iveală, înconjurând pâlcurile de ghiocei și viorele, ce se închină zeului Luminii, cu mătănii de parfum ceresc și vii cruci de culori pastelate.

Păsările, bucuroase din cale afară că au scăpat de urgia iernii, cântă cu o veselie de nedescris, zburând dintr-un loc în altul, vestind sosirea anotimpului verde.

Sub mângâierea catifelată a luminii solare, mugurii copacilor, atinși de mâini magice, se deschid într-o corolă cu parfum de veșnicie.

Ca prin minune, la un semn, întreaga făptură a naturii prinde viață.

Primăvara a sosit! Oare a revenit și în sufletele celor ce o admiră?!

E trist că primăvara nu poate topi gheața din sufletele unor oameni pentru care în fiecare zi e iarnă și că anotimpurile vieții revin numai în amintiri!

Deși anotimpul alb nu mai are puterea de a se întoarce, făurarul fiind plasat, cu amabilitate, în matca lunilor trecute, unele inimi rămân înghețate bocnă, sub gerul năprasnic al nepăsării. Sufletele obosite de patimi, lipsite de putere de primenire pe care primăvara o împrumută tuturor ființelor, refuză să înțeleagă că anotimpurile vieții sunt stări de spirit, iar primăvara este fluviul tinereții ce poate să curgă prin orice ființă, indiferent de vârstă.

Numai încolțirea speranței, sub atingerea diafană a soarelui iubirii, oferă vieții o primăvară sublimă!

Martie, luna în care natura reînvie, dăruie aripi viselor,iar smaraldul speranțelor ne colorează viața în bucurii atotcuprinzătoare, reeditând mitul păsării Phoenix într-o formă maiestuoasă. Fiind ușa de intrare în anotimpul renașterii, martie ne întâmpină încă de la intrare ca o gazdă bună, cu zâmbetul pe buze și vorba caldă, împlinind miracolul renașterii, reîntruparea spiritului divin în natură și om, prin sărbătoarea Mărțișorului și omagierea femeii.

Un vis cu gust de fericire, hrănit de râurile de lumină, de smarald, de muguri și flori, pe un fundal de cântece vesele, mi-a dăruit o petală de surâs care să-mi întregească gândul bucuriei unui nou început, adunând din simfonia de culori și sunete seva iubirii ce exaltă într-un, tulburător de viu, parfum al speranței.

Ionel Mesaroș-"La poarta primăverii-Popasuri Culturale Românești