Mama

de Traian Dorz

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, legănându-mă alene,
alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivita-n gene.

Si mi-ai plâns înfiorată cântecele duioșiei,
de-ai trezit în al meu suflet, cald, fiorul armoniei.

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii si Scriptură,
a lui Dumnezeu iubire ele-n inima-mi crescură.

În singuratatea serii, luminat de raza lunii,
m-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii.

De durerea altor inimi te-am văzut plângând pe tine
si de-atuncea port durerea altora si eu în mine.

Pentru adevar întruna te-am văzut fără de teamă
si de-atunci știu c-adevărul e curaj si lupta, mamă.

…A trecut în urma vremea si-ntr-o toamna grea, târzie,
m-a rapit de lânga tine lumea largă si pustie.

Ai vărsat atunci, amare, mii de lacrimi în năframă
si cu inima zdrobită m-ai pierdut în zare, mamă.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură,
multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,

dar, din mii de lucruri scumpe de fiinte si de nume,
tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită-n lume.

…Astăzi tot străin si singur, si departe sunt de casă,
dar sunt fericit, măicuță, c-azi si tu ești credincioasă.

Si că stiu c-odata-n ceruri, unde nu mai sunt suspine,
fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiti, cu tine.

Dumnezeu să-ti dăruiască, scumpă mamă, mângâiere,
mâna Lui să-ti steargă ochii de-orice lacrimi de durere.

Să-ţi văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie!