Ieri, 10 ianuarie 2013, premierul Victor Ponta a prezentat "starea naţiunii", respectiv situaţia datoriilor acumulate, banii din bugetul pe 2013 şi proiectele care se vor putea duce la îndeplinire în următorii patru ani, în baza alocărilor bugetare multianuale.
În 2013, România va produce 140 de miliarde de euro. Datoriile țării, din 1989, sunt de 51 de miliarde, reprezentand 34% din PIB.
În acest an, veniturile statului vor ajunge la 46 miliarde de euro, 2300 de euro pentru fiecare cetăţean român. Cheltuielile vor fi mai mari decât veniturile. Cu 3 miliarde de euro în plus. Fiecare cetăţean român va fi mai dator cu 130 de euro decât era la începutul anului.
Analizand cu luare-aminte cifrele prezentate, e lesne de inteles ca 2013 va fi un an greu, unul de austeritate. E limpede ca sperantele romanilor de a trai bine mai au de asteptat mult. Vom trai bine doar prin reprezentantii nostri, atata vreme cat mijloacele de pornire a economiei sunt nefolosite.
Pe buna dreptate, romanii si-au pus mari sperante in Uniunea Social-Liberala. Ei credeau, la fel ca mine, ca USL va pune in practica masuri prin care sa stimuleze dezvoltarea economica. Din nefericire, acest lucru nu s-a intamplat pana in prezent. Fiind cunoscator al programului economic al USL, sunt surprins de faptul ca masurile economice prevazute in acest document programatic nu sunt aplicate, preferand, in schimb, impartirea saraciei tarii pe cap de locuitor.
E adevarat ca angajamentele cu organismele internationale ne obliga la o conduita rezervata, insa adoptarea unor politici pe care odinioara le criticase, cum ar fi de exemplu impozitul forfetar, mi se pare total nepotrivita, stiind din capul locului ce nenorocire a creat acest impozit, un adevarat genocid in sanul IMM-urilor.
Salut prezentarea contabiliceasca de aseara a premierului! Era necesar ca fiecare roman sa fie la curent cu situatia financiara a tarii si cu obiectivele Executivului pe care si le-a fixat pentru acest an.
Totusi, sper sa se utilizeze si masurile de dreapta, cele de crestere economica! Deocamdata, sunt rezervat in privinta acestui deziderat. Desi au o majoritate confortabila in Parlament, nu cred ca vor aplica masurile liberale de stimulare a economiei, optand pentru politici moderate, de stanga.
Probabil, unii dintre dumneavoastra veti considera opinia mea nefireasca, de lezare a USL, insa prefer sa fiu acuzat de acest lucru decat sa inghit la nesfarsit scuzele neimplinirii!
Desi nu mi-am facut iluzii ca vom trai mai bine in 2013, totusi, sper ca la ora bilantului pentru acest an situatia sa reflecte ca guvernul Ponta si-a facut treaba!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu