Azi, 3 ianuarie 2012, a plecat dintre noi, la o vârstă venerabilă, la 82 de ani, un titan ce și-a pus amprenta asupra cinematografiei românești, Sergiu Nicolaescu.
Deși tradiția românească ne îmbie să vorbim de morți numai de bine, astăzi,când marele regizor a fost "ciuruit" de pârdalnica moarte, s-au găsit în spațiul public românesc ființe feroce, adevărate fiare ale pădurii, să sfârtece cu colții scrisului pe cel plecat din lumea cu dor în cea fără de dor.
E regretabil că jurnalistul Cristian Tudor Popescu, un om al condeiului pe care l-am apreciat foarte mult, să găsească de cuviință ca astăzi, când Sergiu Nicolaescu s-a despărțit de viața pământească, să arunce cu noroi în acesta. Chiar dacă afirmațiile lui C.T. Popescu ar fi adevărate, consider că ele nu trebuiau, astăzi, să mânjească memoria celui mai mare regizor român, Sergiu Nicolaescu. La fel, artistul Nicu Covaci, nu trebuia să se preteze să murdărească imaginea celui ce a plecat azi dintre noi.
Evident, nu știu de partea cui e adevărul în cazul celor doi "acuzatori" ai marelui dispărut de pe firmamentul vieții lumești, însă dacă aș avea posibilitatea să-i întreb, aș face-o fără nicio reținere, dacă ei au greșit vreodată în viață sau nu. Oricum, oricât de persuasivi ar dori să pară, cei doi îmi lasă un gust amar. E necreștinește să dai, chiar și cu vorba, în cineva ce nu poate să se apere, darămite într-un om lipsit de suflarea vieții!
Cu toții greșim în viață, unii mai mult, alții mai puțin, însă e împotriva firii să ne judecăm semenii, mai ales după ce au plecat de pe pământ!
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu