În sfârșit, a sosit ziua mult așteptată a Unirii, Duminică, 1 decembrie 1918. După slujbele oficiate în sfintele biserici, în Sala Unirii intră cei 1228 de delegați oficiali.
Pe o scenă improvizată, la 10:30, urcă, în aclamații și urale furtunoase, membrii Consiliului Național Român Central. Aici, mai întâi, se propune Biroul Adunării, fiind desemnat ca președinte George Pop de Băsești. La orele 11:00, într-o atmosferă de puternic entuziasm, deschide Marea Adunare printr-o frumoasă și vibrantă cuvântare. Printre altele spune: „Dușmanii seculari, care ne-au ținut veacuri de-a rândul în lanțuri fizice, ne-au ținut, până ieri, înlănțuiți sufletește, înăbușind cu brutalitate toate manifestările sufletului românesc, dornic de libertate și cultură națională. Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le zdrobim astăzi, în această Mare Adunare Națională a tuturor românilor din Ungaria și Transilvania, aici pe pământul stropit de sângele martirilor Horea și Cloșca. Vrem să zdrobim lanțurile robiei noastre sufletești, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă și de o lege într-un singur și nedespărțit Stat Românesc. Lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și, în cea mai deplină și frățească armonie, să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare!”
După încheierea cuvântărilor oficiale, "Badea George" supune Adunării spre aprobare hotărârea luată, care a fost primită cu unanimitate și cu mare însuflețire. Pe urmă, în calitate de președinte, el a anunțat această hotărâre solemnă: „Adunarea Națională a poporului român din Transilvania, Banat și părțile ungurene a primit rezoluțiunea în întregimea ei și, astfel, reunirea acestor provincii românești cu țara mamă este pentru toate veacurile decisă”.
Pentru ca treburile publice să fie cârmuite în chip constituțional, s-a propus spre aprobare Adunării lista Marelui Sfat Național, adunarea legislativă provizorie, și au fost aprobați prin aclamații cei 212 membrii ai acestui for. Toți care se aflau în Sala Unirii s-au îndreptat spre Câmpul lui Horea pentru a vesti noua și marea înfăptuire a idealului național mulțimii de oameni, adunați aici de pretutindeni. Aceștia au așteptat ceasuri întregi, în frig și lipsuri, cu răbdare, conștienți fiind de însemnătatea evenimentului crucial. Când au fost întrebați dacă vor unirea cu România, toți au răspuns un Da cu rezonanță de tunet. Tiron Albani își amintește că acest Da avea ceva supra-omenesc, căci izvora din adâncul a patru milioane de inimi, reprezentate la Alba Iulia de peste 130.000 de participanți.
La 2 decembrie, George Pop a fost ales președintele Marelui Sfat Național. În această calitate, la încheierea ședinței, mulțumește lui Dumnezeu pentru realizarea actului măreț al Unirii, încheind cu aceste cuvinte biblice: „Acum slobozește, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu!”. Referindu-se la acel moment emoționant, Ioan Bordea spunea: „Vocea bătrânului apostol, întretăiată tot mai mult de suspine, se stinse. Lacrimile curgeau din ochii lui înviorați de măreția momentului și, plângând el, plângeau cu toții. Erau lacrimile curate ce curgeau din ochii care au avut fericirea să vadă dezrobirea neamului; erau lacrimile de bucurie pentru cel mai mare capitol pe care românii îl înscriau în istoria neamului lor”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu