Dilemă...

„Eu cu cine votez?” este una dintre cele mai emblematice replici din literatura română, valabilă pentru Epoca Modernă și pentru cea Contemporană. Această sintagmă a fost atribuită unui „cetățean turmentat”, cel care era complet bulversat de haosul politic, social, electoral din jurul său. 

Eu, asemenea cetățeanului turmentat, nu știu cui să-i ofer votul meu.

În 2014, i l-am oferit lui Iohannis, în plus, i-am făcut și campanie, iar apoi, văzându-i alegerile greșite și oamenii de care s-a lăsat înconjurat (Mihalache, Bușoi etc), am decis să-l contest ori de câte ori am avut ocazia, dar, de asemenea, când s-a poziționat corect, am fost de partea lui, chiar dacă unii, pe atunci, mi-au pus eticheta de "iohannist" sau "nazist". În 2019, la alegeri nu voi semna pentru Iohannis, așa cum s-a întâmplat în urmă cu cinci ani, însă, de va ajunge în turul doi, de va reprezenta răul mai mic, îl voi vota.

Pe Dăncilă, nu aș vota-o niciodată. Am pretenții mici, de bun-simț, candidatul să se ridice măcar la nivelul minim de inteligență al românilor. De asemenea, faptul că a fost în umbra lui Dragnea, chiar o marionetă a acestuia, așa cum ea singură s-a dat de gol, mă împiedică să înghit în sec și să-i dau votul meu. Nu vreau să omit de politica de ciopârțire a statului de drept, sau de recursul compensatoriu în antiteză cu așa- zisa decizie de luptă împotriva criminalității a doamnei VV Dăncilă. Totodată, nu-mi place ipocrizia,faptul că se laudă cu rezultatele economice ale României, în timp ce se fac împrumuturi care pun în pericol viitorul țării  și nici răzgândeala cu impozitarea pensiilor speciale mari, cele de peste 7000 de lei..

Pe useristul Barna, cel ce critică pe toată lumea, dar se bucură de contractele cu statul, pe cel care simpla prezență fizică pe scaunul de la Cotroceni, ar fi împiedicat tragediile de la Caracal, n-am cum să-i ofer votul meu, chiar dacă voi intra în conflict deschis cu unul dintre membrii familiei mele.

De Tăriceanu, cu un partiduleț ajuns în mai 2019, la 4%, făcut cu concursul trădătorilor din PNL, la Satu Mare, mi-e și silă să vorbesc. Cum să fii la guvernare și, în același timp, în opoziție?!

Despre alți candidați, momentan, nu are niciun sens să fac vreo referire.

Aștept un candidat pe care să-l votez în ambele tururi, cu inima deschisă! De nu va fi, cu siguranță, voi vota răul mai mic!

În zilele noastre, majoritatea românilor suntem turmentați în preajma alegerilor, oricare ar fi ele, deoarece există o serie de factori care perturbă actul legal de exercitare a votului, factori pe care i-aș analiza astfel:

- În România postdecembristă, rar sau deloc oamenii au folosit votul pentru un anumit candidat la o funcție în stat din încrederea avută în acel personaj politic sau din convingerea că programul său politic va fi unul de succes, care va purta statul pe culmile gloriei. Cel mai adesea, în România s-a votat și se votează negativ: pentru a nu câștiga x, îl votăm pe y, ceea ce reliefează mai multe lucruri: nu există candidați perfect pregătiți, nu au capacitatea de a convinge, nu au viziune politică.

- Votul nu este întotdeauna exercitat conform propriei voințe și convingeri. Nu mai este un secret că în multe zone ale României, cetățenilor li se „sugerează” imperativ cui să acorde votul lor, fiind convinși prin pierderea ajutorului social, concediere.

- În România nu există un apetit al informării corecte despre ce se petrece în plan politic, de ce se întâmplă anumite evenimente și ce semnificație au ele. De 30 de ani, odată cu diversificarea televiziunilor, votanții au fost intoxicați cu informații politice, nu întotdeauna adevărate, dar contradictorii. Pentru un individ fără o bază cognitivă elementară, este imposibil a discerne între adevăr și minciună în aceste cazuri și, astfel, devine victima situației de la punctul de mai sus. 

- În 2019, într-o țară membră UE, campaniile electorale încă se mai fac pe baza micilor, fasolei cu ciolan și berii, nu pe baza argumentelor de sorginte politică. Candidații nu doresc să convingă rațiunea cetățeanilor, ci stomacul acestora. Există și multă strategie: se merge cu aceste „daruri” acolo unde populația este îmbătrânită, sărăcită și neinformată. Între doi mici și o halbă de bere, oamenilor li se vorbește despre cât de răi sunt contracandidații și cum nu au făcut nimic atâția ani și cât de bravi sunt ei, câte au realizat.

- Masele de oameni sunt extrem de ușor de manipulat. Acest fapt s-a întâmplat dintotdeauna: este suficient să fie convins un membru al familiei că trebuie să voteze cu x, pentru ca toți ceilalți, sau majoritatea, să îl urmeze. Puțini oameni mai reflectează și își mai pun corect întrebări față de ceea ce se petrece, nu mai au nici timp și nici răbdare să o mai facă.

- Cetățenii României contemporane și-au pierdut încrederea într-un viitor mai bun, în oameni politici implicați și binevoitori. Pe fețele bătrânilor României se citește dezamăgirea și înșelarea așteptărilor lor de la Revoluția din 1989, când totul părea posibil și binele apărea realizabil, pentru ca azi, aceștia să se resemneze că își văd copiii, plecați la muncă în străinătate, o dată la câțiva ani, că își cunosc nepoții când sunt deja mari, că trebuie să trăiască dintr-o pensie mizeră după zeci de ani munciți în condiții grele și că sunt mințiți la fiecare 4 sau 5 ani, în campanii electorale, cu același promisiuni lipsite de fond. 

- Ne lipsește responsabilitatea implicării civice. Considerăm că votul nostru nu are cum să schimbe nimic, în consecință ce rost are să ne deplasăm de acasă. Ceea ce este complet greșit, deoarece nepăsarea, delăsarea nu aduc nimic bun, nu schimbă nimicul în bine. 

Votul, votanții și votații se găsesc într-o relație de interdependență, care ar trebui înțeleasă și însușită de cei din urmă, în mod special: funcțiile de conducere în stat se obțin grație voturilor cetățenilor, motiv pentru care votații ar trebui să conștientizeze că nu le revine meritul de a se afla acolo, că nu sunt veșnici și că sunt puși acolo de votanți pentru a le servi interesele. Votații nu sunt împărați sacrosanți, iar funcția lor nu este una ereditară și viageră, așa cum s-ar putea înțelege din atitudinile lor sfidătoare.