Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

vineri, 3 februarie 2017

Criticilor mei


Stimaţi prieteni,
E o zi mohorâtă, iar gândurile ce mă năpădesc par acoperite de umbre şi ceaţă.
Recunosc, stimaţi prieteni, fac parte din "prostime", din categoria celor fără principii, fără educaţie, fără bun-simţ, din gloata de golani ce se revoltă, aşa cum foarte bine, direct sau voalat, aţi precizat mulţi dintre dumneavoastră în cursul ultimilor zile. Mai mult, sunt bogat. Nici nu s-ar putea să fiu altfel, fiind plătit de Soros, mituit de Iohannis, din banii lui de chirie din nenumăratele sale case, ori din vânzarea de copii. Cu alte cuvinte, sunt un profitor, un nimeni, un ins total lipsit de caracter! Cum cine se aseamănă s-adună, probabil, la fel sunt şi ceilalţi ce formează Vocea Străzii.

Pe cei care ne-aţi etichetat că suntem manipulaţi, vânduţi, rog pe Bunul Dumnezeu să aibă grijă de dumneavoastră pe cât de curate gânduri aveţi! Vă înţeleg, vă iubiţi ţara, vă iubiţi conducătorul suprem, pe integrul şi venerabilul, Liviu Dragnea, fapt pe care eu îl respect. Nu pun nicăieri ghilimele, deoarece habar nu am cum se folosesc şi la ce ajută. Sunt un Neica Nimeni, ce fluieră a pagubă, într-o Românie sufocată de gloata câinilor ce umblă hai-hui dinspre Teleorman, cu covrigi în coadă.
Astăzi, m-am convins că pentru mine lumea virtuală e un loc din care uşor trebuie să dispar, pentru a face un bine acestei ţări, vouă, celor care pe bună dreptate, după crezul vostru, m-aţi catalogat ca fiind un om fără creier. Nu sunt deloc supărat pe cei care m-aţi caracterizat aşa, fiindcă aveţi dreptate, substanţa mea cenuşie este pe zi ce trece tot mai puţină, un argument în plus ce susţine incapacitatea mea de a fi nemanipulabil şi fiinţă onorabilă.
În final, stimaţi prieteni, vă doresc tot binele din lume, iar ţării mele viaţă lungă şi prosperă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete