"Ajungi să fii condamnat atunci când sufletul tău simte nevoia de singurătate. Obosit fiind, sufletul simte nevoia să fie singur. Tu simți nevoia să petreci ceva timp cu tine, cu gândurile tale. Simți o nevoie acută, fizică și sufletească, de tăcere. De liniște. De ecoul propriilor gânduri. Pentru că oricât de mult ai iubi oamenii și prezența lor, uneori vrei să te ai doar pe tine. Dar ei nu vor înțelege asta. Se vor supăra, se vor simți neglijați, uitați. Nu vor înțelege nevoia ta de liniște și o vor interpreta și analiza la infinit. Te vor întreba mereu “De ce?”. Sau vor spune că ești egoist.
Nu voi da niciodată explicații pentru nevoile mele de singurătate. Nu sunt nici tristeți, nici melancolii, nici depresii. Sunt regăsiri. Mă simt în siguranță în liniște. Am senzația de libertate.
Cred că singurătatea e prost înțeleasă, motiv pentru care mai toată lumea se teme de ea. Eu nu mă tem. Dimpotrivă. Uneori o caut așa cum caut să fac orice alt lucru care îmi aduce bucurie.
Singurătatea nu mă bucură, nu mă întristează, însă din când în când îmi face bine. Un bine care nu poate fi explicat în cuvinte, ci doar experimentat.
Uneori eu, doar eu îmi sunt de ajuns."
Iustina Ţalea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu