de Rudyard KIPLING
Excelenţa Sa nu are cont în bancă. Nu are vilă cu douăzeci de camere. Nu are afaceri prospere prin ţară.
Excelenţa Sa îşi mobilează viaţa cu extemporale, teze, concursuri. Rareori se gândeşte la ultimul strigăt al modei… Desele-i preocupări sunt legate de programe, perfecţionări, examene. De cele mai multe ori şlefuieşte nestematele altora. Pentru ele vinde pe bani mărunţi secundele fiilor lui.
Excelenţa Sa trudeşte viaţa-ntreagă la secera ascuţită a lunii, semănând pulberi de aur peste seminţele ce stau să- ncolţească. Uneori, ochelarii i se acoperă de roua amară, dacă un fost elev, ajuns senator, îi uită în anticameră ca pe un obiect decorativ. Alteori zâmbet de rodie îi inunda obrajii, când un necunoscut, pe stradă, îşi scoate pălăria în faţa lui: „Bună ziua, Domnule profesor, eu sânt…”
Excelenţa Sa nu-şi numără anii dupa buletin, ci după vârstă – mereu aceeaşi, care înfloreşte în bancă. Constată cu surprindere într-o zi că trebuie să iasă la pensie şi nu înţelege de ce inima lui, cu doua preinfarcte, bate ca la optsprezece ani. 
Excelenţa Sa, ca un pui de căprioară în bătaia puştii, nu ştie că se aseamănă cu sfinţii. Ei au dăruit. El se dăruieşte. Cel de Sus i-a hărăzit loc înalt în izvorul Luminii, loc plin de verdeaţă, din care Măria Sa, Dascălul, să poată priveghea şi de dincolo pruncii sufletului său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu