Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

luni, 4 noiembrie 2019

Întâlnire cu Bunul-Simț....

Astăzi, de Ziua Bunului-Simț, am avut ocazia de a mă bucura de această nestemată umană, întâlnind un om frumos, pe care nu cred că-l voi uita vreodată. Neavând permisiunea domniei sale de a-i declina identitatea, voi utiliza abrevierea numelui său, M.L.,, un om de 76 de ani, cu spirit tânăr, un manager general de circa 40 de ani la o societate comercială, ce a avut circa 4000 de angajați, printre ei aflându-se până la ieșire la pensie și socrul meu.
Deși ne cunoșteam din vedere, fiind la un moment dat amândoi în viața politică, nu m-a interesat nicidată să aflu alte detalii din viața dânsului, ce se află în spatele politicianului M.L.. La fel ca mine, în politică, militam pentru integritate și meritocrație, principii ce ne-au determinat să trecem pragul arenei politice, mânați de crezul liberal, iar apoi să părăsim viața politică, dezamăgiți, când crezul nostru a fost terfelit în picioare de interese meschine.
În urma întâlnirii noastre de astăzi, a discuțiilor ce au avut loc, a faptelor evocate, am descoperit că bunul-simț nu a murit, iar acest miracol al supraviețuirii acestui dar nestemat se datorează unor oameni precum M.L..
Deși o pasăre rară, bunul -simț nu a pierit, iar orice înâlnire cu acesta îmi oferă speranța că poate exista viitor frumos, dacă îl vom păstra la loc de cinste, săvârșind, mereu, dezinteresat fapte bune.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete