Poveste de Craciun

Sub cetina verde de brad,  aroma de Craciun,  sub fulgii care-n pace cad  si rugaciuni ne spun,  un mic copil, cu ochii mari,  statea si astepta, privind  in zare undeva , privirea ii sclipea; Un biet copil cu soare-n ochi , cu buze rosii ,tremurande, ce astepta cuminte- foc,  minuni de nu stiu unde !  Dar zarea alba ,larga,  si frigul se-nteteste,  in jurul lui doar vantul sec in soapte povesteste.  Iar fulgii mici si jucausi  ii canta un colind, sunt ingeri firavi ce danseaza , in hora ,se tot prind; dar copilasul este trist, caci nimeni nu-i cu el,  doar un catel, prin nea fugind , il bucura nitel.  Pe micul chip prea abatut,  cu bucle ca de aur, ce-n ochi, mici indoieli ascund   si-n suflet un tezaur. Un gand umbreste al lui chip,  copil nascut din vise,  avand in suflet aripi largi  spre zbor mereu deschise;  Dar singur e,  cine sa-i spuna : ca astazi e Craciun,  ca-n iarna asta, chiar de-i singur , un Mos este pe drum ?! Si-atunci trimite ,Doamne ,ingeri, in ochi inlacrimati  si fa iubirea sa  incalzeasca  pe cei infrigurati!  Niciun copil sa nu stea singur  in seara de Craciun, asculta-mi rugamintea ,Doamne , si fa minuni acum !  Si da-i raspuns la intrebari  unui micut copil,  sa simta cum un Mos Craciun  pe geam intra tiptil si bucuria sa-i sclipeasca in ochii inocenti,   macar un vis  sa -nlocuiasca  acei parinti absenti !