In memoriam Adrian Paunescu

A  plecat  dintre noi un OM !Plecarea lui ne-a indoliat pe toti cei care l-am iubit.
Sufletul Maestrului   a zburat spre Ceruri!Moartea i-a invins trupul macinat de boala!

A  plecat dincolo,in lumea fara dor,lasand in urma sa  o opera titanica!Urmele sale pe acest pamant nu vor putea fi sterse niciodata,poezia sa ,nascuta din iubire ,va dainui peste timp.
El va ramane idolul "genaratiei in blugi" si a marcat in istoria contemporana, cu versul sau acid sau profund, momente de cultura activa si vie in constiinta noastra!

Fara el,Romania va fi mult mai saraca !
El ne-a dat ratia de libertate in plin comunism, ne-a invatat sa apreciem adevarata valoare, ne-a invatat sa fim uniti, sa simtim si sa iubim poezia, muzica folk, sa fim altruisti, sa descoperim prietenia neconditionata.

Ne va lipsi Poetul!Ne va lipsi Patriarhul Neamului romanesc,Patronul spiritual al generatiei noastre!

Ne va lipsi spiritul lui inflacarat!

Poezia  noastra a pierdut inima unei generatii de poeti!

S-a stins Poetul ,insa nu si Flacara Poeziei !

Dumnezeu sa-l odihneasca ! 

 

Ce frumoasă eşti
Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?

Poetul

Aş sta, aşa cu faţa-n sus,
Lovit pieziş de vreme
Şi-ncet ca un izvor supus
Ţi-aş murmura poeme.

Şi patul de sub şira mea,
Podeaua care-l ţine,
Cu timpul s-ar dărăpăna
Şi-n casă-ar fi ruine

Şi peste molcomul prăpăd
Peste privirea-mi oarbă
Cu gura începând să vad
Eu, năpădit de iarbă,

Din somnul ca un trist magnet
Ce ştie doar să cheme,
Ţi-aş mai încredinţa încet
Mistere şi poeme.

Albitul firii mele os,
Schiloada chipăroasă,
Lovit de pietre dureros
Şi mărunţit de-o coasă.

Ar face gura şi-ar sopti
Despre ce e şi nu mi-i
În veacul de schizofrenii
Pân-la sfârsitul lumii

Şi dacă varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar înghiţi şi osul,

Eu, tainic, blând şi tutelar,
Călcând tăceri postume,
Din toţi pereţii daţi cu var
M-aş reîntoarce-n lume,

Către o casă, unde-acum
Şi moartea mai aşteaptă,
Până să-nceapă tristul drum
De dincolo de şoaptă.

Să-ţi spun că încă nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te ştiu
Pe viaţă şi pe moarte.

Aş sta aici, pe-acest prundiş
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar pieziş,
Să-mbătrânesc de tine.

Să-mi sugă oasele-n pământ
De parcă oase-aş plânge,
Să fiu doar calcar şi cuvânt
Şi-un ultim strop de sânge.

Biografia:

Adrian Păunescu – lider al Cenaclului Flacăra şi politician prezent în dezbaterea publică.

Poetul Adrian Păunescu a definit o generaţie, cu cenaclul Flacăra şi cu versurile sale, după căderea comunismului a fost acuzat că i-a scris poeme laudative lui Nicolae Ceauşescu; dar, cu toate acestea, el a rămas un nume în viaţa publică şi politică românească.

Adrian Păunescu – născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, în prezent Republica Moldova – a fost poet, publicist şi om politic. Păunescu şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în judeţul Dolj, şi a absolvit Colegiul Naţional “Carol I” din Craiova, ulterior studiind filologia la Universitatea din Bucureşti.

Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra, el fiind şi unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani.

A debutat ca poet în 1960, iar din 1973 a condus revista Flacăra, din fruntea căreia a fost destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploieşti din iunie 1985, însă Adrian Păunescu devenise cunoscut şi pentru criticile la adresa puterii, un exemplu fiind poemul “Analfabeţii”, publicat în 1980, în Flacăra.

Între anii 1970 şi 1980, Păunescu a devenit o figură importantă în presa românească. Cenaclul Flacăra, pe care l-a înfiinţat, şi revistele pe care le-a coordonat au exercitat o atracţie indiscutabilă asupra tineretului şi a vieţii publice din România.

De multe ori, însă, colegii de breaslă au făcut referiri la poeziile sale, în care îl lăuda pe Nicolae Ceauşescu.

După căderea comunismului, nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990, a fondat revista Totuşi iubirea. În calitate de publicist a mai condus ziarul Sportul românesc, o scurtă perioadă, în 1999, şi a realizat emisiuni de fotbal la Antena 1, participând, în calitate de invitat, la numeroase emisiuni pe teme culturale şi politice la Tele 7 ABC, Pro TV, Realitatea TV.

Relaţia lui Păunescu cu regimul Ceauşescu este, în general, considerată ambiguă, mergând de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice directe. Aceasta explică şi varietatea poziţiilor pro şi contra Păunescu de după 1989.

Păunescu a fost secretar al UTC la Uniunea Scriitorilor, membru al PCR. După Revoluţia din decembrie 1989 a fost marginalizat, dar a fost readus în atenţia opiniei publice prin postul naţional de televiziune, în cadrul unei emisiuni realizate în 1992 de Mihai Tatulici.

Din august 1992 a devenit membru al PSM, iar din ianuarie 1995, prim-vicepreşedinte al partidului. La 27 septembrie 1992 a fost ales senator de Dolj, pe listele PSM. La alegerile din 3 noiembrie 1996, partidul său nu a obţinut numărul de voturi necesar intrării în Parlament. La 8 februarie 1997 demisionează din toate funcţiile deţinute în partid, în semn de protest faţă de inactivitatea conducerii partidului şi de lipsa de reacţie la iniţiativa realizării unei stângi unite. Demisia a fost respinsă de Consiliul Naţional al PSM.

La alegerile parlamentare din 2000 este ales senator pe listele PDSR – Dolj, în 2004 câştigă un nou mandat, pe listele PSD, în circumscripţia electorală Hunedoara şi deţine funcţia de preşedinte al Comisiei pentru cultură.

Printre cărţile publicate se numără “Cartea Cărţilor de Poezie” (1999, integrala poeziilor apărute în volume şi un capitol de versuri inedite, cu un amplu capitol biobibliografic de Andrei Păunescu), “Meserie mizerabilă, sufletul” (2000, poezii), “Măştile însângerate (2001, proze)”, “Nemuritor la zidul morţii” (2001, poezii), “Până la capăt” (2002, poezii, trei ediţii), “Liber să sufăr” (2003, poezii, trei ediţii) şi “Din doi în doi (2003, poezii)”, precum şi numeroase alte volume lansate înainte de 1989, printre care “Ultrasentimente” (1965, poezii, debut editorial), “Mieii primi” (1966, poezii), 0, literatură pentru copii, cu ilustraţii de Constanţa Buzea), “Repetabila povară” (1974, poezii), “Pământul deocamdată” (1976, poezii, două ediţii), “Manifest pentru sănătatea pământului” (1980, poezii), “Iubiţi-vă pe tunuri” (1981, poezii), “De la Bârca la Viena şi înapoi” (1981, reportaj, jurnal, cu ilustraţii de Andrei Păunescu), “Rezervaţia de zimbri” (1982, poezii, cu ilustraţii de Ioana Păunescu), “Totuşi iubirea” (1983, antologie de poezii), “Manifest pentru mileniul trei – volumul 1″ (1984, antologie de poezii), “Manifest pentru mileniul trei – volumul 2″ (1986, antologie de poezii, care conţine un capitol de poeme inedite şi unul de referinţe critice), “Locuri comune” (1986, poezii), “Viaţa mea e un roman” (1987, poezii), “Sunt un om liber” (1989, poezii). Această carte a fost retrasă de pe piaţă, în septembrie 1989, îndată ce a apărut, şi a revenit în librării în martie 1990.

Totodată, Păunescu a compus imnurile echipelor de fotbal Rapid Bucureşti şi Universitatea Craiova: “Sîntem peste tot acasă” şi, respectiv, “Oltenia eterna Terranova”.

Adrian Păunescu a scris un amplu articol despre starea sa, pe 21 iunie, anul acesta, în Jurnalul Naţional.

“Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre n-ar trebui să vă ia prin surprindere”, scria el, adresându-se copiilor lui.

“Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice”, le scria acesta copiilor lui.

De altfel, în acelaşi articol, Adrian Păunescu face şi referiri la reproşurile care i s-au adus în ceea ce priveşte relaţia sa cu Nicolae Ceauşescu.
“În vremea lui Ceauşescu, mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă”, scria acesta în articolul publicat în Jurnalul Naţional.