PARFUMUL SARBATORILOR DE ALTADATA

Desi au trecut mai bine de 2000 de ani de la Nasterea Mantuitorului, timpul nu a reusit sa acopere acest moment in uitare.
Amintirile din anii copilariei si acum,dupa zeci de ani ,imi raman vii.
Dorul meu tanjeste dupa acele clipe de neuitat,smulse ,parca,din poveste,cand alaturi de ceilalti semeni,cu toate ca traiam sub o feroce dictatura-care incercase din rasputeri sa ne rupa de credinta,ne bucuram ca niste copii ,indiferent de varsta pe care o aveam,de magia sarbatorilor de iarna.
Nimeni n-a reusit sa invinga spiritul acestor sarbatori sfinte.
Cu toate ca multi dintre cei langa care ma bucuram de aceste momente sacre au trecut la cele vesnice,le pastrez ,ca pe o icoana, amintirile legate de acestia,cand ne pregateam ,cu luare-aminte,sa praznuim Sfintele sarbatori de iarna.
Acolo,in Maramures,in zona Codrului, loc in care imi am obarsia,in localitatea Basesti,datinile si colindele Craciunului,mostenite si pastrate cu sfintenie,sunt un minunat prilej de a patrunde in tainele sufletului acestor romani si de a surprinde pe viu felul in care un stravechi popor latin imbogateste traditionalele sarbatori de iarna.
Si astazi,credinciosii din Basesti spun ca Dumnezeu a lasat colindele ca,in fiecare an,de Craciun,numele cel sfant al Domnului sa vina in urechile oamenilor si sa-i abata de la calea rautatilor.
La romani, Sfintele sarbatori de iarna incep odata cu intrarea in Postului Craciunului (15 noiembrie) si tin pana la Sfantul Ioan (7 ianuarie).
Postul Craciunului este, in felul sau, un paradox: un post de bucurie; desi in traditia crestina postul inseamna pocainta, asceza, intristare. Postul Craciunului insa inseamna toate acestea numai in masura in care simbolizeaza intunericul in care se afla lumea inainte de venirea Mantuitorului. Dar intrucat asteapta si prevesteste Nasterea lui Mesia, este un post de bucurie, un post usor, cu dezlegare la peste in fiecare sambata, duminica si sarbatoare mai importanta.
Si astazi,imi amintesc cu mare satisfactie felul in care ne pregateam pentru acest Praznic Imparatesc.Cum am intrat in post ,aveam dezlegare la colinda si incepeam discutiile preliminare cu prietenii din leatul meu,pentru a pune la cale sarbatoarea veseliei,stabilind modul nostru de exprimare a bucuriei prilejuite de Nasterea lui Hristos.Functie de varsta ,alegeam sa mergem cu traista la colindat,cu Steaua ori Viflaimul;sau in cete de colindatori.
Caracteristice perioadei acestui post, in comunitatea romaneasca sunt pregatirile pentru marea sarbatoare a Craciunului (atat din punct de vedere gospodaresc, cat si din cel al obiceiurilor) si serbarea sarbatorilor crestine din aceasta perioada.
Desi punctul culminant al acestor sarbatori este Craciunul,mi se pare normal sa trec in revista si celelalte sarbatori din acest post;mai ales ca unele dintre acestea sunt foarte putin cunoscute,in special din cauza incercarilor de desacralizare a mirificelor sarbatori de iarna,prin promovarea unor obiceiuri ce nu au nimic comun cu cele sfinte.
In privinta sarbatorilor din post, ele debuteaza cu Filipii de toamna, serbati intre o zi si sapte zile, in perioada de 12-23 noiembrie. Ei se spune ca erau "un fel de spirite supreme ale lupilor, (... ) cel mai mare si cel mai rau fiind Filipul cel Schiop.
Pe 21 noiembrie, este o alta sarbatoare importanta, cunoscuta in popor sub numele de Ovidenie. Este vorba de Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, care a ramas vreme de 12 ani in Sfanta Sfintelor a templului iudaic, pentru ca apoi sa fie logodita cu dreptul Iosif. In popor se spune ca, in aceasta zi, cerurile se deschid si animalele vorbesc; se fac praznice pentru cei ce au suferit moarte napraznica.
Pe 4 decembrie ,se tine Sfanta Varvara ,izbavitoarea de otrava, de bube si pazitoarea lumii de Antihrist.
Cu strasnicie se mai tine si Sfantul Spiridon, Facatorul de minuni (12 decembrie), fiind considerat tot un sfant periculos. Cumva acest tip de sarbatori (generate de frica si nu de cinstirea sfintilor) pare a nu fi tinut din motive crestine. Si totusi frica de Dumnezeu este considerata a fi inceputul intelepciunii. Alternativa crestina la frica ce-i determina pe romani sa tina o anumita sarbatoare este dragostea adevarata de Dumnezeu si de sfinti, despre care Sfantul Antonie cel Mare spune ca biruieste frica.

Pe 6 decembrie, este praznuit Sfantul Nicolae(San Nicoara). El ar fi al doilea sfant facut de Dumnezeu si ar sta de-a stanga Acestuia (primul facut, Mihail, are cinstea sa stea de-a dreapta). San Nicoara pazeste Soarele, care are adesea tendinta sa fuga, ca un cal naravas. San Nicoara e acum batran, dar in tineretile lui unii zic ca ar fi fost podar, iar altii ca ar fi fost corabier si pescar (ca protector al corabierilor, Sf. Nicolae este cunoscut pe scara larga, atat in Rasarit cat si in Apus). El ar fi oprit si apele Potopului pe vremea lui Noe.
Pe 20 decembrie, se sarbatoreste Ignatul.Numele zilei se trage de la Sf. Mucenic Ignatie Teoforul, trecut in calendarul bisericesc la data respectiva. Pentru tarani, Ignat a fost insa un simplu om necajit care, vrand sa-si taie porcul, ca tot romanul, a scapat securea in capul lui tata-sau, omorandu-l pe loc, apoi caindu-se toata viata si primind mila de la Dumnezeu si Sfantul Petru. In ziua de Ignat se taie porcul si nu e bine sa lucrezi altceva. Porcul nu-i luat chiar pe nepregatite, caci se spune ca, in noaptea de dinaintea Ignatului, isi viseaza cutitul... Cu sangele porcului se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca sa fie sanatosi peste an. Dupa taiere si transare, urmeaza „pomana porcului“, la care iau parte casnicii si ajutoarele .
In Ajunul Craciunului,dupa ce curatenia era definitivata, in fiecare an ,eu si fratii mei, impodobeam bradul, taiat de la marginea padurii ,decorandu-l cu beteala ,cu fasii de hartie creponata,cu fructe si globuri artizanale, cu conuri de brad ,cu colacei minusculi,cu obiecte care de care mai haioase,care sa suplineasca saloanele de ciocolata(considerate un lux in anii copilariei mele).
Mirosul de brad se amesteca cu cel de mere ,prune uscate in cuptor,gutui, struguri conservati in camarile racoroase ,vin cu un buchet inmiresmat, must ;dar mai ales cu cel de carnati ,muraturi, racituri ,sarmale fierte in oala de lut ,colacei,pupaze,prajituri cu miere,haiose,cornulete si alte bunatati pregatite cu sufletul de mama mea,incat nu puteai sa ramai indiferent la cele descoperite .
Apogeul sarbatorilor de iarna are loc pe 25 decembrie:Craciunul.
Mos Craciunul cu plete dalbe, astazi imbracat in costum rosu, cu sacul doldora de jucarii sau alte atentii, deplasandu-se in sanie trasa de reni, de cerbi sau de iepurasi, nu tine deloc de vechile traditii romanesti, ci reprezinta, ca si pomul (bradul) de Craciun, un imprumut tarziu din lumea apuseana, neatestat la noi inainte de secolul al 19-lea. Comunistii l-au rebotezat Mos Gerila (uzand abil tot de un nume de personaj fantastic din basmele populare), pentru a estompa pe cat cu putinta implicatiile religioase. Traditia crestina spune ca Mos Craciun ar fi fost proprietarul sau paznicul binevoitor al staulului in care a nascut Fecioara. Dupa o alta varianta a legendei, el a fost, dimpotriva, un om bogat si rau, care ar fi refuzat sa dea ajutor Mariei, de n-ar fi intervenit nevasta-sa, Craciuneasa. Ba mai mult, de furie ca femeia i-a ajutat pe straini, el i-ar fi taiat mainile de la coate, dar acestea s-au refacut in scalda Pruncului. Pentru inima ei buna, Craciuneasa trece drept patroana a moaselor. In fata unei asemenea minuni, Craciun insusi se spaseste si se crestineaza, devenind primul dintre sfinti. S-a spus si ca personajul popular ar fi continuarea unei vechi zeitati pagane a locului. Se stie, bunaoara, ca sarbatoarea Nasterii Domnului s-a suprapus pe vechea sarbatoare a nasterii zeului Mithra . In vechime, crestinii sarbatoreau tot acum si Anul Nou, ceea ce explica faptul ca Anul Nou actual (1 ianuarie) mai este numit pe alocuri si „Craciunul cel mic“.
In satul meu natal ,exista o legenda care care ne incredinteaza ca atunci cand colindele nu se vor auzi pe pamant,vor iesi diavolii si astfel lumea va intra pe mana lor.In consecinta,oamenii locului, in Ajunul Craciunului,ies la colindat;Tonul il dau copiii cu glasurile lor argintii, cu glasuri angelice ce transmit mesajul pacii betleemice.Candva,colinda lor se facea doar la geam;In schimbul colindei,primeau mere,nuci,pupaze si colaci.Astazi,colinda se face in casa,iar plata colindei se face mai ales cu “parale”.
Imi amintesc cu placere de zilele in care colindam pe ulitele satului,neocolind nicio casa luminata , colindand ,deopotriva,pe bogati si pe sarmani .Cu toate ca lacrimile ne siruiau pe obraz de frig si gatlejurile ne erau amortite,nu ne opream din colindat pana nu treceam pragul fiecarei case;Mai mult ,cand treceam pe langa cimitire (temetee),ii colindam pe cei plecati ,cu acel colind pagan:”O moarte ce ti-as plati,/Vita- verde –Iadara,/La mine de n-ai veni…/”Pe drum colindam: “Noi umblam a colinda, marut-margaritar” pana ajungram la usa casei;Acolo, treceam pe colindul”Deschide usa crestine”.Dupa ce eram poftiti inauntru ,colindam “Ce vedere minunata” sau “Din raiul cel luminos”, iar ca sa iesim din casa ,colindam”Trei pastori se intalnira”.
Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei stravechi, desigur precrestin, dar care, in timp, a ajuns sa faca, s-ar zice, casa buna cu crestinismul. Cantecelele respective atrag norocul sau binecuvintarea asupra oamenilor si gospodariilor, pentru tot anul care urmeaza. . O categorie importanta de colinde sunt strict legate de Craciunul bisericesc, evocand inchinarea magilor-Viflaimul sau panica si viclenia lui Irod (Irozii), culminand cu taierea pruncilor (cei 14000, pe care Biserica ii pomeneste pe 29 decembrie). Scenariile sunt simple, cuceritoare in naivitatea lor. Cam in acelasi timp, tinerii umbla cu Capra sau cu Ursul (numai in ultima vreme), in cete pestrite si galagioase. Cantecele de stea cu care suntem familiarizati astazi (mai ales „Steaua sus rasare...“) sunt de origine culta, adeseori chiar bisericeasca.
In noaptea de Craciun,veselia continua pana la ivirea zorilor,cand doar intarziatii mai trec singuratici pe ulite prin troiene de zapada ce le impiedica drumul.
Colinda romaneasca din Basesti nu este o notiune statica,lipsita de viata.Ea circula o data cu colindatorii si duce din casa in casa fiorii credintei si ai traditiei,tine puternica legatura cu trecutul,cu fiinta eterna a neamului.Scanteind plina de taina in salba traditiilor si obiceiurilor stramosesti ,colindele graiesc din adancime de veacuri despre bogatia si bunatatea sufletului romanesc ,izvoditor de frumuseti.
O sarbatoare de iarna importanta este cea a Anului Nou.
Vestea Anului nou se face simtita inca din Ajun, cand fiecare om asteapta cu nerabdare urarea “Anul Nou Fericit”,din partea celor tineri carora li se raspunde:”La anul si la multi ani”!
Plugusorul ,Mascatii si Sorcova sunt obiceiuri legate de innoirea anului .
In Basesti,”plugusorul”este perpetuat inca de pe vremea romanilor,ca o marturie a statorniciei vietii spirituale pe aceste plaiuri.
In noaptea Anului Nou,in satul meu ,flacaii leaga portile sau usile fetelor mari,cocotand tot felul de momai(mosi) prin curte,in chip de petitori.Cand ceasornicul arata miezul noptii,glasul clopotelor se face auzit impreuna cu urarile de pace si fericire pe care tinerii le fac din turla bisericii;semn ca un an a fost ingropat in noianul vremii si altul se profileaza la orizont.
O ultima sarbatoare de iarna importanta este cea Boboteaza.
In ajunul Bobotezei,preotul umbla cu crucea din casa in casa ca sa sfinteasca gospodariile credinciosilor.
In ziua praznicului,oamenii isi iau cu canile apa sfintita pentru a o folosi in sfintirea casei,a animalelor,a fantanii si pentru baut,”ca sa sfinteasca si ca sa se surateasca”.Apoi pastreaza agheasma pentru tot cursul anului crezand in puterea ei vindecatoare pentru orice boala si de a alunga pe necuratul din casa.In ziua Bobotezei se taiau ramurele din pomi si se tineau intr-o sticla cu apa sfintita pana ce infloreau.Era credinta ca acolo unde nu infloreau,acei oameni nu vor avea parte de noroc in decursul anului.
In anul 1996 ,pentru mine, ramurelele de pomi taiate si puse in sticla cu apa sfintita n-au inflorit.Pe 13 februarie ,dupa ce am petrecut un ultim Craciun in casa parinteasca,alaturi de fiinta care m-a zamislit, maicuta mea-cum imi placea mie sa-i spun , dupa 22 de ani de vaduvie, timp in care a ramas cu trei copii sa-i creasca ,a plecat la numai 59 de ani,la Ceruri, lasandu-mi ca amintire vie “parfumul sarbatorilor de altadata”.
Va urez sa aveti parte de Sarbatori Fericite !