Amintirile ma napadesc din nou, cucerindu-mi ,reduta cu reduta,fortaretele cugetului si ale simtirii.
Pe 17 decembrie 1989,in timp ce ma aflam acasa,langa porcul ce-l sacrificasem de Ignat,un agent de la cazarma mi-a adus la cunostinta ca am primit indicativul de alarma- “Radu cel Frumos”.
Pentru prima oara in viata de militar,am simtit ca o lespede de plumb mi se atarna de picioare;Era prima alarma de lupta la care participasem.
M-am deplasat imediat la unitate .Atmosfera de acolo m-a ingrozit:forfota cat cuprinde, incordare,dezinformare,ingrijorare,neputinta erau cateva dintre cuvintele ce descriau starea din incinta unitatii.
Stiam ca nu e o farsa,un scenariu pregatit pentru antrenarea personalului,dar nu stiam care este adevarul”gol-golut”.Nu cunosteam,de pilda,care ne era dusmanul cu-adevarat;cu toate ca banuiam ceva. Faptul ca ascultam Europa libera si intalnirile intamplatoare cu persoane care subminau regimul ,m-au pregatit psihologic pentru o schimbare,insa niciodata nu mi-am inchipuit ca si eu voi evolua pe aceasta scena a lichidarii regimului dictatorial .
In ultimii ani, traisem atat de prost,incat nivelul de viata ne-a fost atat de alterat,incat as fi bucuros ca pe prima pagina a Scanteii tineretului,a singurului ziar pe care il frunzaream ,din cand in cand,sa aflu o stire bomba:
“Mult iubitul conducator,tovarasul… a plecat din lumea cu dor in cea fara de dor”.
Dupa ce am aflat ca “tradatorul Milea –ministrul Apararii,si-a pus capat zilelor”,iar situatia din jurul frontierei Romaniei s-a precipitat,devenind atat de tensionata,incat toate stirile pareau inlantuite intr-o salba de dezinformari,nestiind cum sa aleg graul de neghina.
La orele amiezii, primisem ordin sa ridicam munitie de razboi –“graunte otravite”-cum le codasem ,pentru ca la urmatorul ordin sa ne putem lua talpasita si sa ne deplasam in raionul de rezerva,o locatie despre care stiam doar ca se afla in miezul padurii,la circa 60 kmspre nord-vest.
Desi eram inarmati pana-n dinti ,frica se aciuase in noi;niciodata tintele noastre nu erau vii,asa cum urma sa se profileze peste putin timp.
Clipele treceau cu repeziciune.Momentele pana la care trebuia sa ne invingem pe noi insine,constiinta care refuza sa fie partasa la un act criminal, erau tot mai aproape.In noi, se ducea un razboi surd ,al carui ecou a reverberat cand colegii nostri de la Timisoara ne-au anuntat ca sunt atacati.;Am tremurat ca o varga;M-am gandit la camarazii mei care peste putin timp trebuiau sa riposteze;Nu a trecut mult timp si un mesaj receptionat de noi pe frecventa 1744 Mhz,ne-a panicat.Niste elicoptere ale caror convorbiri le-am receptionat, pe care le-am goniometrat ,se indreptau spre noi.Am reactionat imediat si cu totii ne-am pregatit sa facem tot ce este omeneste posibil ca totul sa iasa cat mai bine;pierderile sa fie minime.Eu,fiind cel mai tanar, si un coleg mai versat in ale tehnicii de localizare, am ramas sa supraveghem tehnic situatia de pe acea frecventa;ceilalti ocupand pozitii de tragere.Dupa 20 de minute elicopterele respective au primit ordin sa se retraga la Baza;De abia atunci inima ne-a revenit la loc. Totul parea sa ia o intorsatura normala ,pana cand un coleg de la Sibiu mi-a relatat telefonic situatia de acolo:faptul ca omul caruia ii datoram totul ,in plan militar,capitanul Nita Octavian a cazut la datorie ,incercand sa apere Posta centrala din Sibiu.
Focarele revolutiei s-au extins cu repeziciune;insa noi,la Satu-Mare am fost deosebit de norocosi,netrebuind sa recurgem la foc,la “grauntele otravite”.
Apele s-au limpezit cand am identificat ,fara perdea,de unde venea ,cu adevarat pericolul.Vestea ca dictatorul a fugit m-a pus pe ganduri si mai mult;centrele sale de rezistenta aratandu-si coltii in zilele urmatoare,pana cand ,langa Targoviste,dictatorul si sinistra lui consoarta ,au fost prinsi,apoi judecati de un Tribunal ad-hoc,cei avea in frunte pe Gelu Voican Voiculescu,generalul Militaru si maiorul Dan Voinea.Dan Voinea ,in calitate de procuror militar,a cerut condamnarea la moarte a inculpatilor,pentru genocidul la care a supus poporul roman;sentinta a fost pusa in aplicare in Ziua de Craciun,cei doi platind ,cu varf si indesat,pentru faradelegile facute poporului roman,de-a lungul celor 24 de ani de “domnie”.
Acalmia a revenit abia dupa trei luni.
Rugaciunile celor dragi si solidaritatea survenita in acele momente in care “Sabia lui Damocles” a fost deasupra capetelor noastre ,ne-au invatat cat de important este sa-ti iubesti aproapele;fiecare dintre noi fiind costient ca raspunde ,in mod indirect,si de viata celui de langa el .
Revolutia a invins.Am redobandit,cu un pret mult prea mare,prin sacrificiul supreme al catorva mii de romani,Libertatea si Democratia;si ar fi mare pacat ,ca intr-un fel sau altul,sa nu aparam aceste doua valori capitale.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe cei care s-au jertfit pentru ca tara sa iasa de sub carapacea dictaturii !
Dupa 20 de ani de la evenimentul evocat mai sus,imi doresc o noua revolutie;o revolutie a bunului-simt !
Pe 17 decembrie 1989,in timp ce ma aflam acasa,langa porcul ce-l sacrificasem de Ignat,un agent de la cazarma mi-a adus la cunostinta ca am primit indicativul de alarma- “Radu cel Frumos”.
Pentru prima oara in viata de militar,am simtit ca o lespede de plumb mi se atarna de picioare;Era prima alarma de lupta la care participasem.
M-am deplasat imediat la unitate .Atmosfera de acolo m-a ingrozit:forfota cat cuprinde, incordare,dezinformare,ingrijorare,neputinta erau cateva dintre cuvintele ce descriau starea din incinta unitatii.
Stiam ca nu e o farsa,un scenariu pregatit pentru antrenarea personalului,dar nu stiam care este adevarul”gol-golut”.Nu cunosteam,de pilda,care ne era dusmanul cu-adevarat;cu toate ca banuiam ceva. Faptul ca ascultam Europa libera si intalnirile intamplatoare cu persoane care subminau regimul ,m-au pregatit psihologic pentru o schimbare,insa niciodata nu mi-am inchipuit ca si eu voi evolua pe aceasta scena a lichidarii regimului dictatorial .
In ultimii ani, traisem atat de prost,incat nivelul de viata ne-a fost atat de alterat,incat as fi bucuros ca pe prima pagina a Scanteii tineretului,a singurului ziar pe care il frunzaream ,din cand in cand,sa aflu o stire bomba:
“Mult iubitul conducator,tovarasul… a plecat din lumea cu dor in cea fara de dor”.
Dupa ce am aflat ca “tradatorul Milea –ministrul Apararii,si-a pus capat zilelor”,iar situatia din jurul frontierei Romaniei s-a precipitat,devenind atat de tensionata,incat toate stirile pareau inlantuite intr-o salba de dezinformari,nestiind cum sa aleg graul de neghina.
La orele amiezii, primisem ordin sa ridicam munitie de razboi –“graunte otravite”-cum le codasem ,pentru ca la urmatorul ordin sa ne putem lua talpasita si sa ne deplasam in raionul de rezerva,o locatie despre care stiam doar ca se afla in miezul padurii,la circa 60 kmspre nord-vest.
Desi eram inarmati pana-n dinti ,frica se aciuase in noi;niciodata tintele noastre nu erau vii,asa cum urma sa se profileze peste putin timp.
Clipele treceau cu repeziciune.Momentele pana la care trebuia sa ne invingem pe noi insine,constiinta care refuza sa fie partasa la un act criminal, erau tot mai aproape.In noi, se ducea un razboi surd ,al carui ecou a reverberat cand colegii nostri de la Timisoara ne-au anuntat ca sunt atacati.;Am tremurat ca o varga;M-am gandit la camarazii mei care peste putin timp trebuiau sa riposteze;Nu a trecut mult timp si un mesaj receptionat de noi pe frecventa 1744 Mhz,ne-a panicat.Niste elicoptere ale caror convorbiri le-am receptionat, pe care le-am goniometrat ,se indreptau spre noi.Am reactionat imediat si cu totii ne-am pregatit sa facem tot ce este omeneste posibil ca totul sa iasa cat mai bine;pierderile sa fie minime.Eu,fiind cel mai tanar, si un coleg mai versat in ale tehnicii de localizare, am ramas sa supraveghem tehnic situatia de pe acea frecventa;ceilalti ocupand pozitii de tragere.Dupa 20 de minute elicopterele respective au primit ordin sa se retraga la Baza;De abia atunci inima ne-a revenit la loc. Totul parea sa ia o intorsatura normala ,pana cand un coleg de la Sibiu mi-a relatat telefonic situatia de acolo:faptul ca omul caruia ii datoram totul ,in plan militar,capitanul Nita Octavian a cazut la datorie ,incercand sa apere Posta centrala din Sibiu.
Focarele revolutiei s-au extins cu repeziciune;insa noi,la Satu-Mare am fost deosebit de norocosi,netrebuind sa recurgem la foc,la “grauntele otravite”.
Apele s-au limpezit cand am identificat ,fara perdea,de unde venea ,cu adevarat pericolul.Vestea ca dictatorul a fugit m-a pus pe ganduri si mai mult;centrele sale de rezistenta aratandu-si coltii in zilele urmatoare,pana cand ,langa Targoviste,dictatorul si sinistra lui consoarta ,au fost prinsi,apoi judecati de un Tribunal ad-hoc,cei avea in frunte pe Gelu Voican Voiculescu,generalul Militaru si maiorul Dan Voinea.Dan Voinea ,in calitate de procuror militar,a cerut condamnarea la moarte a inculpatilor,pentru genocidul la care a supus poporul roman;sentinta a fost pusa in aplicare in Ziua de Craciun,cei doi platind ,cu varf si indesat,pentru faradelegile facute poporului roman,de-a lungul celor 24 de ani de “domnie”.
Acalmia a revenit abia dupa trei luni.
Rugaciunile celor dragi si solidaritatea survenita in acele momente in care “Sabia lui Damocles” a fost deasupra capetelor noastre ,ne-au invatat cat de important este sa-ti iubesti aproapele;fiecare dintre noi fiind costient ca raspunde ,in mod indirect,si de viata celui de langa el .
Revolutia a invins.Am redobandit,cu un pret mult prea mare,prin sacrificiul supreme al catorva mii de romani,Libertatea si Democratia;si ar fi mare pacat ,ca intr-un fel sau altul,sa nu aparam aceste doua valori capitale.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe cei care s-au jertfit pentru ca tara sa iasa de sub carapacea dictaturii !
Dupa 20 de ani de la evenimentul evocat mai sus,imi doresc o noua revolutie;o revolutie a bunului-simt !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu