Ziua Limbii Române

Azi, 31 august 2013, prăznuim Ziua Limbii Române, sărbătoare dedicată sufletului etnic românesc.

Grigore Vieru, prin harul poetic divin, a definit măiastru, cu adevărat, frumuseţea limbii noastre:

"Pe ramul verde tace

O pasăre măiastră,

Cu drag şi cu mirare

Ascultă limba noastră.

De-ar spune şi cuvinte

Când cântă la fereastră,

Ea le-ar lua, ştiu bine,

Din, sfânta, limba noastră."

Învaţată în familie şi în şcoală şi apoi, iubită şi cultivată, sau ignorată, poluată sau uitată, limba e vie şi puternică pentru că exprimă, uneşte sau dezbină, defineşte identitatea, se moşteneşte şi se lasă moştenire.

“Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicul a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană” afirma Petre Ţuţea.

Iar Vasile Alecsandri spunea despre limba română că este “tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute.”

"A vorbi despre limba în care gândești este că o zi de sărbătoare. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi exprimată decât în limba română. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci când am învățat o altă limbă", spune Nichita Stănescu.

Limba română, cu toată diversitatea, bogăţia şi forta sa expresivă, n-a aşteptat însă o anume zi pentru a fi sărbătorită, marii gânditori, scriitori şi poeţi au celebrat-o prin toate scrierile lor sau au cântat-o în ode, una dintre ele, “Limba noastră”, a poetului Alexe Mateevici, a devenit chiar imn naţional al Republicii Moldova, fiind liantul unităţii etnice şi spirituale a neamului românesc.

Învăluitoare ca o vrajă, având moliciuni de puf și scânteieri metalice, închizând în ea lumina soarelui și umbra grotelor, mireasma trandafirilor și prospețimea picăturilor de roua, limba a devenit subiectul atâtor cunoscute ode: “Oda limbii romane” a lui V. Eftimiu; “Laudă limbii române” a lui Petre Ghelmez și “Limba noastră” de Alexe Mateevici.

Limba noastră

de Alexei Mateevici 

Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde

Într-un neam, ce fără veste

S-a trezit din somn de moarte

Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec, 

Doina dorurilor noastre, 

Roi de fulgere, ce spintec

Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii, 

Când de vânt se mişcă vara;

In rostirea ei bătrânii

Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde, 

Zbuciumul din codrii veşnici, 

Nistrul lin, ce-n valuri pierde

Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic, 

Că vi-i limba prea săracă, 

Şi-ţi vedea, cât îi de darnic

Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.

Povestiri din alte vremuri;

Şi citindu-le 'nşirate, -

Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă

Să ridice slava-n ceruri, 

Să ne spiue-n hram şi-acasă

Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfânta, 

Limba vechilor cazanii, 

Care o plâng şi care o cântă

Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul, 

Ruginit de multă vreme, 

Stergeţi slinul, mucegaiul

Al uitării 'n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare

Ce din soare se aprinde -

Şi-ţi avea în revărsare

Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară

În adâncuri înfundată, 

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.