Hristos a Înviat!

"Era odată un Paști extrem de fericit, acesta a fost Paștile copilăriei mele.

Mi-i amintesc pe bunici cu câtă smerenie și curățenie sufletească se pregăteau pentru acestă sărbătoare. Aveau nevoie de câteva bucate gustoase, de cozonaci și pască, de ouă roșii, de haine curate, adică cele de biserică, dar mai ales de curățenia sufletească. Erau spovediți, împărtășiți, împăcați cu toată lumea, fără invidii de nici un fel, fără pic de înfumurare, cu singura dorință de a se bucura de Lumina Învierii și de a o împărtăși și celor plecați dintre cei vii.

Pentru că mormintele erau pregătite din timp cu flori și lumânări gata să primească lumina de Paști, iar în noaptea Învierii acesta devenea bijuteria satului. Acolo se aduna dragostea pentru cei răposați, în lumina aceea dusă cu grijă să n-o stingă vântul pentru că nu erau candelele zilelor noastre ci doar lumânări de ceară simple și curate.

Apoi dimineața de Paști era una cu totul specială, veneam acasă cu coșul cu merinde sfințite și într-o atmosferă de pace și armonie bunicul pregătea vasul cu apă în care punea un ou roșu, un ban de argint, un fir de busuioc și agheazmă pentru a ne spăla pe față. Urma prima masă cu ceva ușor ca apoi să ne odihnim după slujba lungă din noapte.

Totul avea gust, totul avea culoare, totul avea har, era odată un Paști extrem de fericit!

Apoi au urmat multe alte sărbători de Paști, le știm cu toții, cu haine musai noi, cu pantofi noi, cu mese hiperîmbelșugate, cu exagerări de tot felul, cu mândrie și preamândrie, cu invidie pe cel care are altceva decât altul, cu egoism, cu biserici arhipline dar de fapt cu puține suflete cu adevărat trăitoare în duh și adevăr, cu muzică dată la maxim de diferite coloraturi, cu grătare încinse de parcă doar carnea friptă ar fi elixirul vieții veșnice, cu lipsa credinței în Învierea lui Iisus și mai degrabă cu credința că totul ni se cuvine și că ar mai fi loc de mai mult și mai multe.

Este acum un altfel de Paști și chiar dacă mulți mă veți judeca pentru ce voi spune, spun că acest Paști are puțin gust din Paștile copilăriei mele.

Este trist că nu a răsunat noaptea de cântarea bisericească:”Hristos a înviat cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”, este trist că nu ne-am atins de Sfântul Epitaf în vinerea mare, că nu ne-am întâlnit la prohodul Domnului, că nu am împărțit lumina celor dragi, vii sau adormiți, dar este teribil de frumos să regăsesc pacea, liniștea și bucuria Învierii lui Iisus din anii în care această sărbătoare se trăia mai mult cu sufletul și mai puțin cu trupul.

E primul an de când m-am mutat în această casă, să tot fie vreo 15, dar e primul an în care mă trezesc în dimineața de Paști și mulțumesc pentru razele timide de soare într-o liniște deplină. E atât de liniște că aud sfârâind tămâia și smirna pe cărbunele încins și doar câteva păsări se bucură cu mine de această armonie. Sunt vesele de parcă simt că Hristos a înviat.

Mulțumesc, Doamne, că azi ai oprit praful de pe ulița noastră care ne umplea plămânii, ochii, nasul și se încăpățâna să intre și în suflete.

E o zi de Paști fără mașini, e o zi de Paști în care se aude doar cântatul cocoșului și ciripitul păsărilor cerului.

Mulțumesc, Hristoase, că ai intrat azi și în odaia mea, în care de multe ori am plâns și am implorat iertare sau ajutor, în care de multe ori am păcătuit, în care am trăit când greu când ușor, în care azi ai coborât aducându-mi Lumina Învierii Tale!

Putem face și din aceste timpuri, timpuri de bucurie, de mulțumire, de recunoștință. Suntem vii și ce poate fi mai de preț decât viața? Cum dar să nu ne bucurăm?

Azi să nu fie nimeni trist, azi să mulțumim că există acestă tehnologie și putem să dăm un telefon și să ne spunem:”Hristos a înviat!”, putem citi orice și oricât, putem asculta muzica dorită în intimitatea casei noastre, putem să ne bucurăm de timp, timpul care nu ne mai ajungea niciodată, putem fi fericiți!

Mulțumesc, Doamne!"-text preluat...