Guvernul a stabilit începerea campaniei electorale pentru alegerile locale să înceapă pe 11 mai, 2012, iar înscrierea candidaților să fie încheiată la 1 mai. Costurile totale estimate pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor sunt de 99,864 milioane de lei.
„Executivul a aprobat marți, 13.03.2012,un set de Hotărâri de Guvern privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din acest an, în vederea unei bune desfăşurări a acestui proces extrem de important”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Scrutinul pentru alegerea primarilor, consilierilor locali, municipali, judeţeni şi a preşedinţilor consiliilor judeţene va avea loc în data de 10 iunie 2012.
În programul calendaristic stabilit prin HG se prevede că, până în 10 aprilie, partidele şi alianţele politice, ca şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale vor comunica BEC semnele electorale, urmând ca acestea să fie aduse la cunoştinţa publicului.
Candidaturile vor putea fi depuse până la data de 1 mai şi tot până la acea dată vor putea fi adresate solicitările pentru alocarea timpilor de antenă.
Campania electorală va începe cu 30 de zile înainte de data desfăşurării alegerilor, respectiv în 11 mai, şi se va încheia în data de 9 iunie, ora 7.00. Procesul de votare din 10 iunie va începe la ora 7.00 şi se încheie la ora 21.00.
De asemenea, Guvernul a aprobat şi alte acte normative privind modelele ştampilelor care vor fi folosite la alegerile locale din 2012, modelele buletinelor de vot, modelul timbrului autocolant care se va aplica pe cartea de identitate a persoanelor care votează, modelul copiei de pe lista electorală permanent, de pe lista electorală complementară şi de pe lista electorală suplimentară, precum şi alte documente tehnice necesare organizării procesului de votare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu