Ea cântă între crengile răzvrătite până când se străpunge singură în cel mai mare și mai ascuțit spin. Și, murind, ridică deasupra agoniei sale triluri mai frumoase ca ale ciocârliei și ale privighetorii la un loc. Un cântec la superlativ ca preț al existenței sale.
Pentru ce-i mai bun în lumea asta nu există decât un singur preț: acela al unei mari dureri.
Pasărea, cu spinul înfipt în piept, urmează ciclul implacabil al legii nescrise; nu știe de ce impuls este condusă, dar își începe călătoria pe care o sfârșește aruncându-se singură într-un spin. Și moare cântând.
Chiar în momentul în care spinul o pătrunde, ea nu-și dă seama că o așteaptă moartea; cântă, cântă până când nu mai rămâne nici o picătură de viață în ea, până când nu mai poate să scoată nici un sunet. Dar noi, noi cei care ne implantăm singuri spini în piept, noi știm!"
Coleen McCullough - "Pasărea Spin"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu