Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

marți, 6 aprilie 2021

Femeia


 *Femeia este o fiinţă, pe care Dumnezeu
a lăsat-o pe pămînt după chipul şi asemănarea lui,
deşi toţi o preferă după chipul şi asemănarea
lui Pamela Anderson.
De fapt şi femeia este tot un fel de Dumnezeu,
căci pe pământ e atotputernică. Nimic nu se face fără ea:
nici politică (vezi madam Thatcher), nici vâlvă
(vezi Mrs Hillary Clinton), nici miliarde
(vezi madam Rotschild), nici copii (vezi mama).
**Femeile sunt de două feluri: tinere şi foarte tinere.
Cele mai în vârstă intră în categoria "femei bine".
"Femeile bine" sunt acelea care au împlinit 50 ani
şi de fapt merg pe 39. Oricum, la femei nu are nicio
importanţă vârsta, ci cosmeticele, fiindcă un
produs cosmetic acoperă 2-5 ani. Aşa că
dacă o femeie foloseşte 20 de cosmetice poţi
să spui despre ea că nici nu s-a născut încă,
deşi primeşte deja pensie.
*Femeia este subiectul celor mai multe cântece
de dragoste, de aceea dragostea este
întotdeauna un cântec. Tata spunea că fără femei
nu se poate trăi, iar cu femei este imposibil de trăit.
Cea mai mare calitate a femeii este zestrea.
Cel mai mare defect al femeii este maică-sa.
Dar aşa cum inventatorii au inventat avionul fără pilot,
revolverul fără zgomot, tot aşa se încearcă
o altă invenţie: zestrea fără nevastă şi soţia fără soacră.
Cred că cel care va pune la punct aceste două
mari invenţii va primi Premiul Nobel pentru Pace.
**Femeile se pot împărţi, după cum spune
unchiul Costel, în alte trei categorii:
femeile care au suflet şi sunt stimate,
cele care au caracter şi sunt admirate şi
cele care au "nu-ştiu-ce" şi sunt căutate.
Eu nu ştiu de ce sunt căutate, că doar nimeni
nu se joacă cu ele de-a v-aţi ascunselea,
ci de-a v-aţi găsitelea. Unchiul Costel îi şoptea
lui tata despre una: "Ce mi-am căutat mi-am găsit,
iar acum mi-e frică să nu-mi găsească ceva şi medical".
*Femeia este de genul feminin, deşi unele
poartă pantaloni, după cum unii bărbaţi sunt
de genul masculin şi poartă şorţ de bucătărie.
**Femeia, spune legenda, s-a născut dintr-o coastă.
De aceea se pricepe atât de bine să mişte şoldurile.
Prima femeie care a păcătuit a fost Eva.
A doua femeie au fost toate celelalte.
***Cică Eva a păcătuit când a muşcat din măr.
E posibil să fie adevărat, fiindcă într-o seară,
când mama era plecată de acasă, l-am auzit pe tata,
care era cu o vecină în salon, strigîndu-i:
"Ho, nebuno, nu mă muşca!".
Probabil că pe întuneric l-a confundat pe tata cu un măr.
Într-adevăr, când a ieşit el din cameră, avea urme
de muşcătură pe gât, exact acolo unde este mărul lui Adam.
Pe urmă, ca în Biblie, tata i-a şoptit vecinei:
"Acum pleacă repede, că dacă vine acasă
şarpele, s-a zis cu noi!".
Eu l-am întrebat: "Despre ce şarpe vorbeşti,
că acasă nu trebuie să vină decât mama!".
Enervat, tata mi-a plesnit două palme,
de m-am văzut cu toţi sfinţii, aşa cum scrie la Biblie.
Când s-a înapoiat mama, i-am cerut să-mi explice legenda.
În loc să-mi explice mie, i-a explicat lui tata,
după care l-a gonit din Rai şi abia după două luni s-a întors.
Atat ştiu despre femei.
Pentru rest am să mă uit pe gaura cheii...!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete