În anii 80, la Băsești, leagănul copilăriei mele, Viflaimul, alături de Steaua și de colinde, era unul din cele mai frumoase obiceiuri și datini de Crăciun.
Se spune din bătrâni că Dumnezeu a lăsat colindele ca, în fiecare an de Crăciun, numele cel sfânt al Domnului să ajungă în urechile oamenilor și astfel să-i abată de la calea răutăților, iar prin glasurile argintii de copii să ducă mai departe mesajul păcii betleemice.
În ajunul Nașterii
Domnului, ceata de Viflaim, formată din 9 băieți de 10-14 ani, cu diverse roluri (Irod, cătana, trei crai, preotul, ciobanul și doi îngeri-cei ce purtau Viflaimul-bisericuța din lemn) ducea mesajul de la Betleem din casă în casă, cu bucurie, realizând în fiecare loc o scenetă de câteva minute, ce ilustra Minunea Crăciunului, Nașterea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Am avut onoarea de a face parte din Viflaim, interpretând de-a lungul timpului, la început, rolul îngerului, apoi cel de cioban, iar în clasa a VIII-a cel de popă (preot), alături de colegii de școală (Nelu Ovidiu Pop-fiul primarului Mihai Pop, Sile Moldovan-fiul preotului Moldovan Vasile, vecinul meu Claudiu Silaghi-fiul tehnicianului veterinar Ioniță Silaghi, Mitru Mărieș, Floricel Zah, Simion Pop, Nelu Pop de pe râpă, Gabriel Moldovan, fiul cel mic al preotului Vasile Moldovan, actualmente preot).
Odată cu intrarea în Postul Crăciunului, ceata ce alcătuia Viflaimul se stângea pentru repetiții, pe rând, la casele noastre, pentru ca să izbutim ca în Ajunul Crăciunului să putem interpreta cât mai bine rolurile pe care le aveam.
Îmi amintesc cu mare drag despre ultimul Viflaim la care am participat, deși au trecut patru decenii. Ne-am adunat în centrul satului și am început periplul Viflaimului de la Casa Parohială, întâmpinați cu emoție de părintele Vasile și de soția sa, Ana, loc de unde am primit și o frumoasă binecuvântare a alaiului și o scurtă predică prin care ne-a racordat și mai puternic la marea sărbătoare a Crăciunului. Apoi am colindat din casă în casă, poposind mai mult în două locuri unde am rămas la masă, la casa primarului, fiul său Nelu, interpretându-l pe Irod, și la familia Silaghi, unde ne-am terminat parcursul Viflaimului.
Deși era un ger de crăpau pietrele, zăpada scrâșnind sub apăsarea bocancilor, iar obrajii ne erau înghețați, pe ulițe, ceata noastră de Viflaim colinda „Viflaime, Viflaime”, „Noi umblăm a colinda”, „O ce veste minunată!”, ”Trei crai”, iar când treceam pe lângă cimitire, „O moarte ce ți-aș plăti, Viță verde Iadăra...”
Minunate și memorabile au fost acele momente din copilărie, când albul zăpezii oferea o aură aparte Crăciunului, când mirosul de brad, cozonaci, piroște (sarmale) și cârnați dominau fieștecare casă unde am dus mesajul Nașterii Mântuitorului.
De neuitat au rămas clipele petrecute în sălașul nașterii mele, în Ininioara, cum îmi place mie să-i zic locului în care mi-a rămas inima: Băsești!
