Fiind o fire romantică, un rac pur-sânge, cu bune şi rele, mă simt copleşit de melancolie în toate momentele cruciale ale vieţii, iar la aniversarea de astăzi clipele s-au adunat într-o horă a nostalgiei, vestindu-mi, în şoaptă, că trecerea timpului de când a răsărit povestea mea aici, pe pământ, e o călătorie pe care fiecare dintre noi trebuie să o facem cât mai frumoasă pentru noi și semenii noștri.
În urmă cu 52 de ani, conform scriptelor, am văzut lumina zilei în comuna Băseşti, judeţul Maramureş, un meleag sfânt pentru mine, un adevărat cuib al copilăriei din care m-am zburătăcit în anii '80, dar de care sunt atât de legat sufleteşte, cordial, încât l-am rebotezat Inimioara. Oriunde aş fi, port sălaşul naşterii mele cu mine, ca pe un talisman, ca pe o comoară inestimabilă, în suflet şi în amintiri. Dorul, ca o pasăre călătoare, zboară ca vântul spre petecul de cer unde am admirat primul răsărit de soare, ori de câte ori gândul mi se refugiază în citadela amintirilor din copilărie.
Trecerea timpului, chiar dacă şi-a lăsat amprenta asupra chipului meu, nu a izbutit să-şi pună pecetea şi pe felul meu de a fi, întărind ideea că tinereţea e o stare de spirit de care se poate bucura oricine, indiferent de numărul anilor pe care-i are în spate.
Deşi viaţa e o luptă, o confruntare din care nu am ieşit mereu biruitor, cred că, totuşi, am fost un răsfăţat al sorţii, iar azi, în mijlocul celor dragi , avându-vă alături și pe dumneavoastră, mă simt ca în sânul lui Avraam, fericit că mi-am găsit un sens al existenţei şi mulţumit că am trecut cu bine peste mulţimea încercărilor vieţii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu