Întâlnirea cu Dumnezeu

"Omul se întâlnește cu Dumnezeu clipă de clipă. Poate nu conștientizează tot timpul, dar omul primește toată viața invitații la întâlnire. Dumnezeu este prezent de la firul de iarbă, la dansul frunzei, la adierea de vânt, în jocul unui copil, în lacrima unei mame, în zâmbetul unui bătrân, în tăcere. E nevoie să am urechi să o aud, să am ochi să o văd, să am gânduri să o contemplu. Poate în astenia sufletească omul nu este atent la aceste mesaje, dar în pronia divină există drumuri spre Acasă."
Hrisostom Filipescu

Cugetarea zilei...

"Am fost zidiți din țărână și Duh Sfânt. O parte din noi se luptă să zboare la cer, iar o alta ne ține înlănțuiți de pământ. Sufletul strigă, dar trupul îi înăbușă glasul. Îngerul ne șoptește, dar ne facem surzi și muți. Zi de zi avem șansa de a ne elibera, dar suntem prea mândri, prea orgolioși, prea grăbiți să o facem. Vrem să trăim cât mai intens, să avem cât mai mult, cu orice preț. La tinerețe trupul e mândru și trufaș. Și veșnic înfometat. Ca un războinic care crede că nimeni și nimic nu-i poate sta în cale. Am fost creați din Iubire și am ajuns să folosim iubirea ca armă împotriva Iubirii. Ne e milă de tot și de toate, mai puțin de cel care se poticnește la picioarele noastre, pentru că suferința lui ne-ar putea zdruncina echilibrul nostru pământesc. Preferăm să mergem mai departe, dacă se poate fără să gândim, pentru că lacrimile lui ne-ar putea ucide. Vă e cunoscută expresia „Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe sufletul”? Când iubești renunți la tot ce ți-ar putea aduce confort pentru a-l hrăni pe cel din fața ta. Fără orgolii și fără să aștepți nimic în schimb. Dar câți dintre noi putem ajunge la măsura asta? Și mai ales câți dintre noi putem accepta sacrificiul celui care ne iubește atât de mult încât ajunge să se anuleze pe sine? Stă în firea noastră pământească să împărțim lumea în învinși și învingători. Abuzăm pentru a nu ne lăsa abuzați. Cucerim pentru a nu ne lăsa cuceriți. Ne ascundem după măști prefabricate pentru că ne e teamă să ne dezgolim sufletul. Și ajungem în cele din urmă să ne împietrim cu totul.
Am cunoscut oameni care nu se pot supăra pe tine orice le-ai spune sau face. Se lasă călcați în picioare și acceptă orice umilință, spunându-și tot timpul că e vina lor pentru felul în care tu te-ai comportat. Aceștia sunt cei mai frumoși, dar și cei mai ușor de rănit. Naivii lumii. Ei nu pot înțelege minciuna. Nu pot crede că cineva le-ar putea face rău. Și își aștern de fiecare dată sufletul la picioarele noastre, acceptând de bună voie suferința. Până la sîngerare. Însă pentru ei, un înger se pogoară din cer în fiecare noapte și le înălbește sufletul din nou."

Manuela Hărăbor