Dragi români,
Trăim vremuri tulburi, în care străbunii noștri, cei ce au luptat o viață pentru afirmarea națiunii române, au somnul de veci tulburat, simțind cum crezul lor e călcat azi în picioare de o gloată de neromâni, de indivizi ce folosesc slogane prin care afirmă mândria națională și prețuirea pentru valorile românești, dar, de fapt, de dragul interesului propriu, sunt capabili să ne vândă, tulburând liniștea pământului meu scump, Ardealul, locul în care românii și maghiarii de rând suntem ca frații.
Din respect pentru memoria celui ce a fost și va rămâne străbunul meu, George Pop de Băsești (1835-1919), președintele Marii Adunări de la Alba Iulia, emblemă a satului meu natal și a dragostei de neam, în aceste clipe zbuciumate pentru pentru cei cu suflet românesc, voi ieși din matca tăcerii și asemenea dr. Ioan Rațiu (1828-1902), unul dintre fruntașii luptei pentru drepturile naționale, voi aminti că “Existența unui popor nu se discută, ci se afirmă”, iar acest lucru trebuie spus răspicat, fără teamă, cerând decidenților noștri politici responsabilitate. E de neacceptat să compromitem ceea ce strămoșii noștri au dobândit pentru țară, cu prețul unor suferințe de neimaginat, iar alții chiar cu prețul suprem, sacrificându-și viața pentru triumful românismului.
În urmă cu aproape un centenar, pe 1 decembrie 1918, George Pop de Băsești, un om providențial ce și-a iubit Patria și Neamul, luptând împotriva celor ce s-au înfipt ca ploșnițele în sângele românesc, pentru ca dreptatea și adevărul să răsară ca soarele, afirma, la Alba Iulia: ”Am venit, chiar dacă această cale m-ar costa viața…Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le zdrobim astăzi, în această mare adunare națională a tuturor românilor…Vrem să zdrobim lanțurile robiei noastre sufletești prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limba și de o lege într-un singur și nedespărțit stat românesc”. La final, Badea George a adus mulțumiri fierbinți marelui Dumnezeu, apoi a încheiat cu cuvintele Scripturii: ”Iar acum slobozește, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu “, iar vocea bătrânului apostol, întretăiată tot mai mult de suspine, se stinse. Lacrimile-i curgeau din ochii lui înviorați de mărăția momentului și plângând el, plângeau cu toții. Erau lacrimile curate ce curgeau din ochii care au avut fericirea să vadă dezrobirea neamului. Am evocat acest episod, dragi români, pentru a vă reaminti ce înseamnă dragostea curată de patrie și cât de mult se depărtează de ea contemporanii noștri, cei care i-au jurat credință, dar au uitat să o afirme, zi de zi, prin responsabilitate.
Dragi români, închei acest strigăt de revoltă, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”
Doamne, ocrotește-i pe români și Neamul Românesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu