Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

marți, 14 septembrie 2010

De Ziua Crucii




CRUCEA – CHEIE

Nu-ţi găsesc nici cuget, nici cuvânt,

Mintea e prea slabă să Te priceapă;

Inima, poate, ar sta să Te-ncapă,

Dar mi-ar trebui o inimă de sfânt.

Cârmă spre Domnul pe oceanul de rele,

Cheie ce pururi Cerul descui,

Cruce sfântă, ajută-mi să te pui

Cheia labirintului vieții mele.

*

CRUCEA – ARCĂ

Odinioară Noe scăpă de la-necat,

Cu seminţii şi neamuri, plutind fără zăbavă:

Dar luă cu el păcatul în şubreda lui navă

Şi-l răspândi cu toată odrasla-i pe-Ararat.

Tu, Cruce, purtătoare de trupul lui Hristos,

Azi ca o nouă Arcă te-ncarci de-ntreaga lume

Şi biruind potopul păcatelor, anume

O urci şi-o scoţi în Ceruri, la Tronul sfânt, prinos.

*

CRUCEA - MIREASĂ

(Răstignirea)

Năprasnică, spăimântătoare nuntă

Cu îngeri plânşi, haini legionari,

Tragic alai şi băuturi amari,

Mire Christos, mireasă Crucea cruntă

Tovarăşa infamilor tâlhari.

“Vin’ din Liban”… cânta odinioară

Miresei sacre, marele-nţelept…

Şi ea-nălţată dintr-un cedru drept

În braţe prinse pe Isus, la piept

Şi osândiţii miri se-mbrăţişară,

Şoptindu-şi unul altuia “de când te-aştept” !

*

LOCUL CRUCII ÎN SFÂNTA TREIME

Nedespărţită Cruce de Iisus

Tu, soaţă pretutindeni lângă El,

Ca pe pământ şi-n Ceruri eşti la fel

Părtaşa slavei celei mai de sus.

Sfânt mădular al unicei Treimi,

Hristos te-a luat în sfat pe-aceeaşi treaptă

Şi ca pe-un sceptru al veşnicei Crăimi

Te ţine-acolo-n mâna Lui cea dreaptă.

*

CRUCEA – REMEDIU

Cu ce să-mi vindec, Doamne, al îndoielii ulcer?

Mi-s voile și gândul zădarnică-alifie,

Balsamul rugăciunii n-ajunge-n carnea vie

Și n-a fost leac pe lume, ori plastur, ca să nu-l cer!

Mi-ai rămas, Tu, singur, Tu Cel făr-de prihană,

Împunsule în coastă, Bătutule în cuie,

Tu știi ce-i chinul: Ia-mă, pe Crucea Ta mă suie,

Ca Duhul Crucii Tale să ardă crunta-mi rană.

*

CRUCEA – ÎNĂLŢARE

Tu-nsemni peste lume cea mai înaltă Lege:

Din patru zări aduni puterile toate…

Cine-ar putea vreodată-nţelege

Misterioasa, groaznica ta simplitate?

Chip al infinitului răstignit în noi,

Punem slabele noastre braţe peste-ale Tale;

Pironeşte-mi-le de aripile-ţi triumfale

Să mă înalţi cu tine din lăuntricul gunoi…

*

CRUCEA – JUG

Tu, Cruce, dulce jug al lui Hristos,

De Tine-n veci acuma nu mai fug,

Adânc cerbicea inimi-mi plec jos

Și sub povara Ta cerească mă înjug.

Stau să mă mâne Domnul unde-o vrea

Cu biciul Său de Duh atât de drag;

Și nici o muncă nu-mi mai pare grea

Când știu că brazda mântuirii trag.

(Vasile Voiculescu)

6 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

CRUCEA – REMEDIU
Prin cruce, El a umilit si a biruit moartea pentru totdeauna.
Slava si onoare numelui SAU! O zi plina de bucuria mantuirii sa aveti!

Unknown spunea...

Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro

Ionel Mesaroş spunea...

elena marin-alexe
Mereu am fost fascinat de acest simbol crestin.
Va multumesc pentru comentariu!
Va doresc o zi binecuvantata cu bucurii!

Ionel Mesaroş spunea...

@Falvo
Buna ziua!
Astept oferta dumneavoastra pe adresa de E-mail!

Simina spunea...

pentru mine Crucea este un simbol sfant...ma simt foarte bine de cate ori fac acest gest binecuvantat...simt ca intru in rezonanta cu Dumnezeu.......
Alina e mai bine, a inceput sa mearga, sa manance la masa........toate lucrurile astea care par banale, cu care ne-am invatat ...si carora le sesizam importanta doar cand nu le mai avem.....

Ionel Mesaros spunea...

@Simina
Iti multumesc pentru vizita,dar mai ales pentru vestile despre Alina!
Sunt bucuros sa aflu ca face progrese!
Desi nu va cunosc fizic,nici pe tine,nici pe Alina,simt ca va stiu datorita gandurilor pe care le afisati cu atata naturalete,incat imaginatia mea nu are nevoie de mult efort ca sa ma ajute sa inteleg ce fel fiinte deosebite sunteti!
Te rog sa-i transmiti Alinei salutari din partea mea si faptul ca astept cu nerabdare sa fie din nou bine si sa revina printre noi!
Tie tin sa-ti multumesc si pentru poeziile minunate cu care ne incanti sufletele!

Trimiteți un comentariu

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete