Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

vineri, 28 februarie 2020

Lecția ipocriziei...


Nu sunt deloc surprins că țara bate pasul pe loc, când unii dintre politicieni dau dovadă de fariseism, mimând buna-credință, mizând pe credulitatea românilor, predând magistral lecția ipocriziei.
Mi s-a întâmplat ca aseară să mă întâlnesc cu un politician inteligent, citit, care mi-a vorbit, cu emfază, despre civism, lucru în care cred și eu, și despre faptul că România trebuie să ofere condiții prielnice tinerilor, ca aceștia să nu mai părăsească țara, aspect nobil, de pus în icoană, de apreciat; însă a omis să precizeze esențialul: că el "doar" câteva decenii, două sau aproape trei, "de dragul intereselor nobile", a fost în slujba celor ce i-au determinat pe români să-și părăsească meleagurile natale...După discuție, mi-am luat tălpășița și m-am "mișcat" , "popular" cum cred că sunt, spre casă, având conștiința împăcată că am făcut o alegere potrivită, negirând, sub niciun fel, pe protagonistul lecției de ipocrizie.

marți, 11 februarie 2020

Dieta pentru 2020


1. Se elimină din "trebuie" şi se înlocuieşte cu " aş vrea să/mă face fericit/îmi hrănesc sufletul cu..."
2. Se îndepărtează cu grijă toate supărările, neiertările, revolta şi se înlocuiesc cu acceptarea şi iertarea unui nou început.
3. Se acceptă momentul prezent cu bucurie, cu mândrie şi compasiune că ai ajuns până astăzi, să fii, exact ceea ce eşti, după toate lucrurile care te-au pus la încercare. Eşti propria ta operă de artă, la care ai lucrat neîncetat de când te-ai conştientizat, opreşte-te să o admiri şi celebrezi.
4. Se lasă în urmă oamenii care nu te bucură, nu te cresc vibraţional şi te critică fără să aibă cea mai mică idee despre cine eşti tu cu adevărat, ce simţi sau ce te-a durut. E ok, oricum vorbesc despre ei, nu despre tine. Dar e un discurs toxic pe care nu ai de ce să îl asimilezi.
5. Se lasă în pace mintea ta, care îţi spune că nu eşti unde trebuie, că nu ai făcut suficient, că alte persoane sunt mai bine decât tine. Tu eşti tu, ei sunt ei, spirite cu poveşti şi misiuni diferite.
6. Se curăţă bine sufletul de toate enervările şi supărările legate de lucruri pe care nu le poţi schimba.
7. Se lasă sufletul să se bucure în ritmul lui, fără ca tu să te judeci pentru ce simţi acum.
8. Se ia recunoştinţa şi se presară din abundenţă peste toate lecţiile de până acum, peste tot trecutul tău. Apoi se lasă trecutul acolo unde îi stă cel mai bine, în urma ta.
9. Se ia mintea din toate scenariile închipuite şi se aduce în prezent, în tot ce e acum, în singurul moment care există cu adevărat.
10. Se lasă iubirea necondiţionată din tine să se manifeste liber, plenar, profund, azi şi...la mulţi ani de acum înainte! 🦋🙏
~ Ana Maria Ducuţă ~

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete