Iubire fără destinatar

 

Autor: BORIS IOACHIM

Iubirea mea-i fără adresă –

N-ai vrea să-i fii destinatar?
Hai, prinde-mi sufletul în lesă
Şi nu-l lăsa să fugă iar.

Căci stingherit şi ros de teamă
Mi-e sufletul – copil proscris –
Când mierea zilei se destramă
S-ar aciua la tine-n vis.

S-ar cuibări întru pojarul
Sânilor tăi – ca două Luni…
Sorbindu-le, flămând, nectarul –
Ar deveni prieteni buni.

Şi răsfăţată de şoptirea
Acestui suflet, dulcea mea,
Pe dată ţi-ar răni privirea
Din crugul cerului o stea.

Mi-e trupul tău, flămând de mine,
În faţa lumii aspre scut…
Să îl frământ - e-atât de bine –
Altar de soare şi de lut.

Prin ochii tăi, ce-mi sunt, sub stele,
Liman de pace, dinadins –
Fugind de-a-lumii gânduri rele,
La tine-n suflet m-am prelins.

Vom fi şi-aici şi-n nefiinţă
Un singur dor – fie ce-o fi!
Să mă alungi – nu-i cu putinţă –
Că-altfel şi tu te-ai risipi.

Şi-ar fi păcat, fără-ndoială,
Iubirea mea s-o risipeşti…
Căci vreau, sub plumb şi sub sineală,
Să te ador – să mă iubeşti.

…Iubirea mea-i fără adresă –
Vreau tu să-i fii destinatar…
Deci, prinde-mi sufletul în lesă
Şi nu-l lăsa să fugă iar.