Povestea incredibilă a timişoreanului fără picioare şi o mână, căruia nimeni nu i-a dat nicio şansă că va avea o viaţă normală: “Atunci când nimeni nu a crezut în mine, m-am hotărât să o fac eu.”
“De ce vă uitaţi aşa la mine? Mie nu-mi lipseşte nimic în viaţa asta, doar o mână şi două picioare” – acesta este mesajul pe care un bărbat din Timişoara cu o voinţă de fier îl transmite tuturor celor care îl privesc cu compasiune. La cei 40 de ani ai săi, Costel Pârnău a demonstrat că poţi să ai o viaţă normală, o familie, să munceşti, chiar dacă ai doar o mână. A trecut printr-o experienţă dură, fiind la un pas de moarte în urmă cu 23 de ani, când a fost lovit de tramvai, iar medicii nu i-au dat nicio şansă de supravieţuire. Însă, Costel nu s-a lăsat învins, iar acum vrea să ajute şi alţi oameni să gândească pozitiv. Povestea lui Costel Pârnău reprezintă, de fapt, povestea unui om puternic, a unui învingător. Cei care-l cunosc pe timişorean nu l-au auzit niciodată să spună “nu se poate”. Asta deşi a primit numeroase lovituri de la viaţă.
Costel Pârnău a avut o copilărie chinuită, marcată de divorţul părinţilor. Bărbatul îşi aminteşte că, până la vârsta de cinci ani, a fost abuzat fizic şi emoţional de cei care i-au dat viaţă, “lipsit de căldura şi dragostea lor părintească”. La şase ani, după divorţul părinţilor, atât Costel, cât şi ceilalţi patru fraţi ai săi au ajuns în diferite case de copii. “Am trăit într-un mediu brutal, rece. Nimeni nu-ţi spunea în casa de copii “la mulţi ani” de ziua ta, nimeni nu ţi-a spus “bravo” când ai făcut un lucru bun, ci doar ameninţări, “să vezi ce-o să-ţi fac, nu vei ajunge niciodată la limita de sus”. Dar anii au trecut, iar eu m-am încăpăţânat şi mi-am spus că trebuie să plec de acolo”, povesteşte Costel Pârnău.
Asta a şi făcut Costel la vârsta de 15 ani, când mama sa a venit să-l ia din casa de copii. Dar viaţa lui nu a fost deloc uşoară. Mama sa nu primise un apartament în care să locuiască, motiv pentru care bărbatul a fost nevoit să doarmă pe străzi sau în case părăsite. Acest lucru s-a schimbat după anul 1989, când mama sa a primit un apartament în zona Freidorf, iar Costel spera că va avea, în sfârşit, o viaţă normală. Bărbatul a reuşit să termine opt clase şi, la doar 16 ani, s-a angajat la o firmă de construcţii din Timişoara. “Făceam mortar, căram saci de 50 kilograme în spate. Sacii aceia nu mi se păreau grei, gândurile mele mă detaşau de greutăţile fizice, mă tot gândeam cum să scap, să pot ieşi de acolo, să fac cumva să reuşesc în viaţă”, explică bărbatul din Timişoara.
Dar, într-o zi de vară a anului 1993, viaţa lui Costel Pârnău s-a schimbat radical. “Tot aşteaptam să treacă timpul, să fac 18 ani şi să obţin paşaportul. Era o zi de duminică frumoasă de vară când toate visele mi-au fost spulberate. Am căzut de pe scările tramvaiului care era în mişcare. Am ajuns sub roţi, care mi-au tăiat picioarele şi o mână. Tramvaiul s-a oprit după 25 metri. Am fost scos de sub roţi şi dus la spitalul judeţean. Acolo, nimeni nu se aştepta să mai trăiesc, doar un medic chirurg a mai crezut că viaţa mea poate fi salvată”, povesteşte Costel Pârnău cum a fost la un pas de moarte în urmă cu 23 ani.
Tânărul din Timişoara a scăpat cu viaţă. Costel a avut un şoc incredibil în momentul în care s-a trezit a doua zi după incident şi a observat că mai are doar o mână. Bărbatul îşi aduce aminte că “m-au trecut sentimente dintre cele mai devastatoare, să te trezeşti brusc că ajungi o persoană cu dizabilităţi, cum să faci să mergi mai departe?”. După aproape două luni de la accident, Costel a fost externat, iar doi ani a stat mai mult închis în casă, în cărucior.
“Atunci când nimeni nu a crezut în mine, m-am hotărât să o fac eu”
“Am rămas cu planurile de viitor spulberate. M-am decis să-mi activez voinţa care mi-a mai rămas la îndemână. Atunci când nimeni nu a crezut în mine, m-am hotărât să o fac eu. Toţi îmi spuneau că e imposibil să am o viaţă normală, să merg. Am sfidat toate aceste lucruri şi mi-am făcut un plan astfel încât să pot să merg mai departe”, povesteşte Costel Pârnău. Aşa se face că în anul 1995, timişoreanul a avut primele “picioare” de împrumut, adică o pereche de proteze.
Bărbatul şi-ar fi dorit “să fac ceva cu viaţa mea”, motiv pentru care s-a înscris la Şcoala de Arte din Timişoara, la secţia canto, însă după puţin timp a fost nevoit să renunţe pentru că “efectiv, nu am mai putut să urc pe scări cele trei etaje, plus mansarda”.
Pe schelă, fără picioare şi o mână
Deşi pare imposibil, Costel Pârnău lucra în construcţii, se urca pe schelă, fără picioare şi o mână, la doar trei ani de la accidentul cumplit care i-a schimbat viaţa radical. În urmă cu 17 ani, timişoreanul a cunoscut-o şi pe Cristina, care nu are nicio dizabilitate, cu care Costel s-a şi căsătorit după câteva luni de relaţie. Dar bărbatul avea nevoie şi de o locuinţă în care să locuiască cu proaspăta soţie, motiv pentru care a mers la primărie să solicite una, dar de fiecare dată i se spunea că nu sunt spaţii libere.
Totuşi, în final, i s-a propus ca în cazul în care va găsi o locuinţă liberă, îi va fi repartizată. Astfel, Costel şi-a adus aminte de un apartament gol, dar care arăta dezastruos. Însă, bărbatul nu s-a dat bătut şi a renovat complet locuinţa de unul singur. Au urmat şi copiii, David – de 16 ani şi Alex – nouă ani.
Costel Pârnău povesteşte că s-a înscris la liceu, iar BAC-ul l-a luat cu notă mare, iar acum este student în anul trei la Psihologie, la zi. Timişoreanul nu a renunţat la pasiunea pentru muzică, motiv pentru care a şi scos un CD cu melodii interpretate la nai. Dacă îl întâlniţi pe stradă, bărbatul pare un om obişnuit, se deplasează ca o orice persoană, se poate urca în tramvai, se plimbă, pentru că atunci când pleacă de acasă se “încalţă” cu protezele de picioare.
Recent, la Timişoara a fost înfiinţată Asociaţia “Ridică-te şi umblă” pentru persoanele cu dizabilităţi, din care face parte şi Costel Pârnău. “Ce este sub pantaloni, nu se observă. Mi-am dorit mereu să rămân în mijlocul oamenilor. Vreau să mă simt util. Prin intermediul acestei asociaţii, ne dorim să ajutăm oamenii cu dizabilităţi să se simtă practici, să le arătăm că se poate. Cred că una dintre cele mai puternice forţe din lume este voinţa omului care crede în sine, care îndrăznește să țintească sus, care urmărește încrezător lucrurile pe care și le dorește în viață. Activați această forță și veți ajunge acolo unde doriți să ajungeți. Nu trebuie să uităm un lucru, stejarul cât de puternic şi înalt este, se naşte doar dintr-o ghindă”, a concluzionat Costel Pârnău.
Sursa: http://www.expunere.com/povestea-incredibila-a-timisoreanului-fara-picioare-si-o-mana-caruia-nimeni-nu-i-a-dat-nicio-sansa-ca-va-avea-o-viata-normala-atunci-cand-nimeni-nu-a-crezut-in-mine-m-am-hotarat-sa-o-fac-e.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu