Ne-ați sărăcit...

de Dorin Dumitriu

Și chiar de ne veți lua pământul, 
Așa cum ne luarăti codrii,
Noi vom rămâne cu cuvântul
Și limba ce-au vorbit-o-n veac strămoșii.

Și chiar de-om fi străini la noi în țară,

Nu veți putea să ne schimbați trăirea,
Că limba nostră n-o să piară,
Chiar dacă veți seca și Dunărea și Marea.

De vom fi goi și însetați, cu buze arse
Nu ne veți pune voi căluș,
Suntem prea mulți cei ce tăcem în case
Dar și tăcând, în românește, l-om plânge pe Brâncuși.

Voi vânzători de țară și de neam,
Clovni poligloți vânduți străinătății,
Nu ne veți lua ICOANA de la geam
Pe care-n românește ne rugăm Divinității.

Și chiar de ne mânați copiii spre Înalta Poartă,
Voi hoarde nesătule de păgâni,
Noi nu ne vindem limba niciodată
Cuvântul și trăirea, sunt lucruri sfinte la români.

Și dacă alții dărâmând Carpații
Vor spune că țara asta e a lor,
Ne vom striga în românește frații
Ce rătăcesc la porțile străinilor.

Și se vor strânge iar românii ca să-și vadă
Limba română care-ncet se stinge,
Părinții și copiii singuri care răbdă,
Strângând la piept ICOANA MAICII care-n românește plânge.