IMN EMINESCULUI

de Valeriu Anania

„Eminescu e sfântul preacurat
al ghersului românesc”
(Tudor Arghezi)

Starea întâi
E mult de când te’nsinguri spre nopțile de-apoi
Mișcându-ți veșnicia prin spații și prin noi.
Intrăm cu tine’n lume şi parcă ieri ne-au fost
Năvoadele din care-ţi făcurăm adăpost.
Enciclică serbare. Ne’nvălui în rotund.
Stâlpări de foc se-adună și’n tine se pătrund.
Cenușile’nserării pe slove ni le cerni
Umplându-le cu arderi din zorii tăi eterni.

Treapta întâi
Minunea lumii toată-i în ochii tăi oglindă.
Ies taine din vitralii și’n soare se’nfloresc.
Hotar cu ne’nceputul, văzduhul pământesc
Aprinde roi de patimi când visul tău colindă
Imperii de tăcere din care cânturi cresc:

Bucură-te’ntrariparea gândului de-abia’ntrupat
Bucură-te somn în care munți’n capete se bat
Bucură-te corn de seara când se pleacă’n vad gorunii
Bucură-te logodirea lacului cu raza lunii
Bucură-te cel ce nu ştii ceasul bun pe unde-apucă
Bucură-te Dor-de-Ducă!
Bucură-te chip al ierbii îndrăgit de cer şi ape
Bucură-te unda’n care stelele te simt aproape
Bucură-te cutezanţa vântului de-a fi subţire
Bucură-te că’nainte-ţi neguri prind să se desfire
Bucură-te’nmugurire din gândire şi din grai
Bucură-te’nveșnicirea Eminescului Mihai!

Starea a doua
Erai pe-atunci copilul cu plete zburătoare
Mirat de câte’n lume din vis pot să coboare.
Intrau cu tine’n fi’nță și’n fruntea ta’nvârstat.
Nălucile din sânge cu veacuri lungi în spate.
Eresurile cărnii cu sufletu’n răspăr
Se schimbă azi la față’ntr’un singur adevăr.
Cine-ar putea să nege că’n ochii tăi adânci
Undeşte învierea izvoarelor din stânci?

Treapta a doua
Miresme tari ţi-adie pământul astei patrii.
Izvoarele suspină şi codrii negri plâng.
Hai-hui porneşti cu dorul, colinele se frâng,
Asiric ţi se’nchină ca nişte idolatri
Inăii şi Ceahlăii – şi cerbii din Parâng.

Bucură-te somn al brazdei roditor de spic înalt
Bucură-te noapte-adâncă ce-şi ia soarele cu-asalt
Bucură-te bob de spumă bubuind prin besne sparte
Bucură-te șoapta’n care se dau stâncile de-o parte
Bucură-te că secunda’n veacuri vaste se dezghină
Bucură-te Rădăcină!
Bucură-te trunchi al slavei drept şi dârz prin viituri
Bucură-te umbra largă cât o ţară de păduri
Bucură-te nor de aur peste dulce Românie
Bucură-te prinţ de rouă rourat în moarte vie
Bucură-te că te’mbie de sub glie sfânt alai
Bucură-te’nveșnicirea Eminescului Mihai!

Starea a treia
Elanurile ierbii sub calmele zăpezi
Mărturisescu-ţi graba cu care te visezi
Ivit la fața lumii’ntr’o singură durată.
Năpraznicele arderi strâng timpul ca’ntr’o roată.
Erupi precum din scorburi diamantele’n cunună.
Strigoii zburdă’n soare, muţenia se răzbună.
Curg raze diamantine şi ne sporesc de sus
Umbrind virginitatea cuvântului nespus.

Treapta a treia
Musteşte toamna’n codri – nemistuite ruguri –
Ieşindu-şi dintru sine pe când în ea se’nchide.
Hipnotice podgorii se-ascund în crisalide.
Arìpile de mâine din vinuri dorm în struguri,
Imn tainic ce-ţi preschimbă armurile’n hlamide.

Bucură-te’ntrebătorul neştiutului tărâm
Bucură-te că’n lumina vetrei tale dogorâm
Bucură-te-adeverirea celor ce ne par că mint
Bucură-te pasul frunzei între-aramă şi argint
Bucură-te murmur palid al cuvântului nescris
Bucură-te Prag Deschis!
Bucură-te ritm al horei ce se-alege din hârjoană
Bucură-te nimb subţire care faci din chip icoană
Bucură-te geană-a zilei când o lume se desceață
Bucură-te abur slobod prins în florile de gheaţă
Bucură-te dimineaţă ce-şi răsfaţă albul strai
Bucură-te’nveșnicirea Eminescului Mihai!

Starea a patra
Eminii şi Aminii ni se’ntâlnesc în mituri,
Mânaţi de începuturi, atraşi de nesfârşituri.
Istorie şi poveste se-adeveresc în carte,
Nicicând mai laolaltă şi nici mai făr’de moarte.
Eroii’nchipuirii şi-ai vieţilor aieve
Străbat un singur geniu şi sorb aceleaşi seve.
Cândva vom înţelege de ce – rotit şuvoi –
Urcându-ne spre tine ne pogorâm în noi.

Treapta a patra
Mulţimi trezite’n spiţa strămoşilor iconici
Izbesc cu pumni de piatră’n preaferecate porţi.
Hrisoavele se’nziuă din viaţa celor morţi,
Aleargă’n colb spre tine uitaţii de prin cronici,
Iar tu la curţi de aur triumfător îi porţi.

Bucură-te buciumaşul secolelor ne’ndurate
Bucură-te glas de-aramă ce prin neguri mari răzbate
Bucură-te că-ţi răspunde zvon de fluier şi de trişcă
Bucură-te ca’n Rovine osemintele se mişcă
Bucură-te steag sub care vin norod după norod
Bucură-te Nou Voivod!
Bucură-te biruinţa armelor cuvântătoare
Bucură-te că vitejii îţi pun sceptrul la picioare
Bucură-te bard ce schimbă halebardele’n stindarde
Bucură-te că din arcuri numai viersul sună’n coarde
Bucură-te stea ce arde în pieptar de tânăr crai
Bucură-te’nveșnicirea Eminescului Mihai!

Starea a cincea
Eşti azi şi vei fi mâine ce-ai fost întotdeauna,
Mai mult decât certarea ce ne-a’mblânzit furtuna.
Imens la proră, zărea scrutând-o cu doi cremeni,
Năboiul greu de ape şi veghea ni le’ngemeni.
Epave’ngreuiate de aur se scufundă;
Săraci ne ştim, dar marea ni-i largă şi rotundă.
Când Mircea Domnul însuşi în zaua ta viază,
Unde-am găsi povață mai clară şi mai trează?

Treapta a cincea
Menit ai fost să scaperi un verb de foc prin oameni.
Icnesc în furci mişeii, nebunii’n cuşcă rag,
Hienele’ncolțite stau gata de arţag,
Abraşe că din toate’n nimic nu li te-asameni.
Instanţă ţi-este vorba, condeiul tău, toiag.

Bucură-te mustrătorul proştilor şi făr’delegii
Bucură-te grai prin care şi-au râvnit puterea regii
Bucură-te jude tânăr, nemitarnic şi bărbat
Bucură-te că’mprejuru-ţi stau toţi Țepeșii la sfat
Bucură-te că prin tine bunii de cei răi se-aleg
Bucură-te Om Întreg !
Bucură-te bici pe cei ce limba neamului o spurcă
Bucură-te spaima celor ce jucară țara’n turcă
Bucură-te zeu ce’nfruntă toate știmele’n fruntarii
Bucură-te că te-or teme hoţii, gâzii şi samsarii
Bucură-te cel ce-i sparii pe cezarii puşi pe trai
Bucură-te’nveșnicirea Eminescului Mihai!

Starea a şasea
Egal cu tine însuți, la masa ta de brad
Mângâi garafa ştirbă ca pe-un pocal de jad.
Ispite nu-ţi treziră de slavă prin funingini
Nici idolii din pieţe, nici larii carolingini.
Edenul tău e unde cărare n’au călăii:
Singurătatea lumii şi cosmosul odăii.
Cerca-te-vom zadarnic în moarte, vocea ta
Uranic se detună şi arde’n agorà.

Treapta a şasea
Misterele femeii ucid şi nasc imperii.
Izbânzi, înfrângeri, doruri şi patimi omeneşti
Hangere-ţi trec prin cuget, pumnale prin poveşti.
Ascunsă ca un cântec în bronzurile serii,
Iubirea ta-i vecernia din care le stârneşti.

Bucură-te’mpătimitul frumuseţii ne’nserate
Bucură-te cel ce’n codru i-ai pus dragostei cetate
Bucură-te floare ninsă peste pletele bălaie
Bucură-te dor ce’ncarcă sfânta nopţilor văpaie
Bucură-te boare caldă peste trupuri ca o haină
Bucură-te Vis-de-Taină!
Bucură-te însetatul sărutării suferinde
Bucură-te jind pe care gura dulce nu-l cuprinde
Bucură-te limpezime de fântână şi năstrapă
Bucură-te că nu-i pânză de izvoare să te’ncapă
Bucură-te ochi de apă ce-şi adapă guri de rai
Bucură-te’nveșnicirea Eminescului Mihai!

Starea a şaptea
Erotică-am numi-o lucirea ta pe ape –
Miraj nocturn – de n’am şti că-i rază din Agape.
Iubita care’n braţul străinului se frânge
Nu-i poate da durerii decât porniri nătânge.
Există’n frigul cosmic o clipă făr’ să degeri
Seninul unei alte mai ‘nalte înţelegeri?
Cu cât eşti mai Luceafăr, cu-atât eşti şi Părinte;
Uitaseşi pentru-o clipă, El ţi-a adus aminte.

Treapta a şaptea
Mărunte lumi se’nalță, curg stelele prin cetini,
Inelele se leagă’n ghirlande de minuni.
Hyperion, ce patimi te-aleargă prin genuni,
Atât de vii că zborul nu-i chip să ţi-l încetini?
Iertăm în tine totul, tu încă nu te’mbuni.

Bucură-te neodihna vântului culcat prin vrejuri
Bucură-te că te-aţâţă şuier, spulber şi vârtejuri
Bucură-te amintirea lumilor de peste soare
Bucură-te că tot cerul în făptura ta tresare
Bucură-te sfânt nesaţiu să cuprinzi ce-i necuprins
Bucură-te Zbor Nestins!
Bucură-te drum de aur către Steaua-ne Polară
Bucură-te că durata doar adâncul ţi-o măsoară
Bucură-te cel ce fulgeri dincolo de timp şi schime
Bucură-te din răpirea neajunsă’n veac de nime’
Bucură-te’n Cincizecime și’nălțime de-Adonai
Bucură-te’nveșnicirea Eminescului Mihai!

Starea a opta
Eonul asfinţeşte din ostenite pleoape
Mărindu-ţi umbră lungă pe câmpuri şi pe ape.
Ins de-o vecie, fructul e floarea dintr-o zi
Nuntită’n vis și’ntoarsă’n bobocul ce-o porni.
Efluviile stirpei în tine ni se-adună
Supuse şi slăvite ca laurii’n cunună.
Cuceritor de spaţii, ne dărui pe pământ
Uimirea de-a cuprinde o lume’ntr’un cuvânt.

Treapta a opta
Martiriul de-a te naşte nu’ncape în osândă,
Izbeliștile vieţii sunt viața’n sinea ei.
Haiduc al suferinţei, în codrul tău de tei
Adii din doina frunzei nelinişte născândă –
Incertă şi fecundă ca luna’n funigei.

Bucură-te rob al trudei şi-al sudorilor de sânge
Bucură-te cel ce’n noapte noaptea paginii o’nfrânge
Bucură-te’mblânzitorul de cuvinte’n herghelii
Bucură-te cel ce graiul într’un spic de pană-l ţii
Bucură-te lupta slovei cu’nțelesul ei deplin
Bucură-te Dulce Chin!
Bucură-te colb de aur între filele ne’ntoarse
Bucură-te ceară scursă din lumina care-o arse
Bucură-te turn de veghe până’n ceru’n care stărui
Bucură-te apă’naltă ce’n cascade largi te nărui
Bucură-te cel ce-i dărui fiecărui tot ce ai
Bucură-te’nveșnicirea Eminescului Mihai!

Starea a noua
Ecouri destrămate par vechile geneze.
Mormânt cu plod, în tine’nceputurile-s treze.
Incendii calme parcă ar vrea să despresoare
Neprihănite doruri timide’n aşteptare.
Efemerida nopţii ţi-aruncă’n ploi de stele
Seminţe ne’ncercate, grădini să faci din ele.
Culegem floare-albastră şi ştim că ni s’a scris
Ursita de-a ne’ntoarce cu tine’n paradis.

Treapta a noua
Mirunsă frunte. Logos în treapta lui înaltă.
Iluminată stemă’n vecia unui neam.
Harìsmă’n deznădejdea sub care ne’nclinam
Amurgului. Cu viii şi morţii laolaltă
Ieșimu-ţi în nuntire prin sfânt epitalam:

Bucură-te’nflăcărare adunată’ntr’o scânteie
Bucură-te strop de rouă revărsat în curcubeie
Bucură-te ram pe care stelele’n ciorchin roiră
Bucură-te alăută’n zbor cu strunele spre liră
Bucură-te văz lăuntric ce’n auzul alb se’nscrie
Bucură-te Poezie!
Bucură-te’ntregul nostru ce prin secoli s’a tot frânt
Bucură-te darul pâinii de-a se’ntoarce în cuvânt
Bucură-te ne’mpărțirea inimii ce ni se’mparte
Bucură-te bucurie din adânc şi de departe
Bucură-te cel ce’n moarte printr’o carte ni te dai
Bucură-te’nveșnicirea Eminescului Mihai!

Starea a zecea
Extazele cernelii doar tu ni le’nfiori,
Mihaiul nostru unic şi-al unicei splendori.
Izvoade noi de-am strânge, tot am culege’n cale
Norocul de-a-l petrece pe-al tău din ale tale.
Eternă stalagmită din stea stalactitară,
Statura ta ne-adună sub cer şi peste ţară.
Cuvântul tău din ziuă-l purtăm cu noi prin ere,
Uşure ca’ntr’o moarte şi greu ca’ntr’o’nviere.