Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

vineri, 22 aprilie 2011

IN SLUJBA NATURII



În întâmpinarea Zilei Pământului, câţiva zeci de membri ai Organizaţiei Municipale a Partidului Naţional Liberal Satu Mare, în frunte cu preşedintele Adrian Ştef, au plantat pomi fructiferi şi arbuşti ornamentali pe strada Cibinului din cartierul Carpaţi II. Acţiunea a avut ca scop extinderea spaţiilor verzi din municipiu.



Liberalii care locuiesc în zonă au săpat în ziua precedentă gropile în care colegii lor urmau să planteze pomii. Joi după-amiază s-au prezentat la faţa locului zeci de membri ai Organizaţiei Municipale, care au dat fiecare o mână de ajutor la înfrumuseţarea cartierului.



„Am adus 60 de vişini şi pruni, pe care i-am plantat de-a lungul străzii Cibinului, pe partea pe care există gazon şi pământ fertil. În partea cealaltă, unde conductele de apă şi gaz se întind în subteran de-a lungul străzii, am plantat doar arbuşti ornamentali, mai rezistenţi decât pomii fructiferi” – a declarat iniţiatorul acestei acţiuni, Adrian Ştef.
În numele locuitorilor de pe str.Cibinului,în calitate de vicepresedinte al PNL Mun.Satu Mare şi responsabil al  zonei "Carpaţi",ţin să le multumesc  colegilor din Organizaţia PNL Mun. Satu Mare pentru participarea la acţiunea desfăşurata cu ocazia Zilei Pământului,"În slujba naturii",în cartierul nostru!Totodata,doresc să-mi arăt recunoştinţa faţa de locuitorii din cartierul  "Carpaţi "pentru modul în care au contribuit la reuşita acestei  acţiuni ,desfaşurată sub egida " Consilierul de pe strada ta"!

4 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Frumos gestul si sper sa fie un bun indrumator si spre altii, caci traind in natura avem mare nevoie de ea...
Ne hranim pur si simplu cu frumusetile ei, deci sa le ocrotim si sa le binecuvantam cu mainile noastre.
Sarbatori fericite de la Vrancea, intregii tale familii!

Ionel Mesaros spunea...

@elena marin alexe
Va multumesc pentru comentariu si urari!
Va doresc Sarbatori Fericite!

Anonim spunea...

Lumina Sfanta si Caldura Pastelui sa va incalzeasca sufletele si sa va lumineze mintile.

PASTE FERICIT tuturor romanilor de pretutindeni!

Ionel Mesaroş spunea...

@Gabriela
Va multumesc pentru urari!
Va doresc Sarbatori Fericite!

Trimiteți un comentariu

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete