Mâine, 13 februarie 2023, se împlinesc trei decenii de când vorbesc despre mama mea numai din amintiri. Mi-e dor de ea!
În tot ce este mai frumos în existenţa aceasta o regăsesc pe maicuţa mea. Era o fiinţă simplă, frumoasă, cu frică de Dumnezeu, cu dragoste pentru oameni, o icoană de bunătate şi blândeţe.
În urmă cu 30 de ani, pe 7 februarie 1993, un telefon de la fratele meu Mitică mă anunţa că sfârşitul mamei noastre e aproape. Imediat am plecat la ea, la Spitalul Judeţean din Baia Mare, dorind cu ardoare să fiu lângă ea, când încă mai era în viaţă. Am ajuns la timp, însă, din păcate, dragostea lui Dumnezeu pentru ea a fost mai mare decât cea a noastră, a fiilor ei. După un accident vascular, intrase în comă, stare din care a ieşit preţ de câteva secunde, după şase zile de inconştienţă, înainte de a pleca din lumea aceasta, răstimp în care a rostit silabisind "Şi io vin", probabil, adresându-se tatălui meu.
Pe 13 februarie 1993, la 22.30, măicuţa mea a părăsit această lume, la 57 de ani, cu ochii înlăcrimaţi, după o viaţă de adevărată luptă, crescând singură trei copii, toţi minori, după ce tatăl meu, în floarea vârstei, plecase la Ceruri.
Ce mi se pare paradoxal e că ultima noapte dintre ani pentru mama mea mi-am petrecut-o acasă, la Băsești, alături de ea și de fratele Vasile, după foarte mulți ani de absenteism, ca și când aș fi presimțit că va fi ultimul nostru Revelion împreună.
Timpul a trecut, însă nu mi-a putut îngropa în uitare amintirile . Din 2015, fratele meu mai mare, Vasile, se află la câțiva pași de mormântul mamei mele, trecând la cele veşnice pe neaşteptate, mult prea devreme, tocmai în ziua de naştere a mamei mele, 29 iunie.
Şi azi, după atâţia ani, mă simt ocrotit de ea. Ce e paradoxal e că ori de câte ori am de luat o decizie cardinală, în noaptea ce precede acel moment, sunt "sfătuit", prin vis, de forţe necunoscute raţiunii.
Îmi place să cred că sfetnicul bun al nopţii este mama mea. Gândul călăuzitor, venit de undeva din tenebrele anotimpului veşniciei, dintr-o lume necunoscută, mă îmbie să aleg calea cea dreaptă.
Atâtea zile câte voi avea, îmi va rămâne vie în minte amintirea ei. Măicuţa mea a fost, este şi va fi soarele meu. Deşi e dincolo de timp, sunt convins că ea va rămâne îngerul meu păzitor!
Odihnă veșnică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu