De câteva zile a început campania electorală.
Cu fiecare rând de alegeri, oamenii nădăjduiesc să se schimbe ceva în bine.
Tot mai multe persoane amabile, zâmbărețe, cer votul, promițând că vor fi în slujba cetățeanului, pe care-l vor reprezenta cu cinste.
Fiind a doua zi din săptămână, îmi amintesc de celebrele marți negre, când cei mai mulți dintre parlamentarii în funcție și-au bătut joc de alegători, s-au întrecut în nesimțire, votându-și privilegii.
După cum ne-au obișnuit, după cele 30 de zile de campanie, își vor pierde amabilitatea, zâmbetul li se va șterge, iar legătura ombilicală cu cetățeanul va fi întreruptă până la următoarele alegeri, iar cei care s-au ales cu votul nostru vor deveni inaccesibili pentru cei care i-au întronat în Parlament, fiind preocupați, în primul rând, de rezolvarea problemelor de pe agenda proprie.
În general, aleșii noștri împart funcţii pe criterii neortodoxe, risipesc banii publici, se ocupă de propriile interese şi apoi se miră că nu sunt iubiţi şi admiraţi de popor. Totuși, în această junglă de nesimţire generalizată se poate află şi câte un om de treabă , însă cum discernem între cei buni şi cei răi în doar o lună de zile?
Sper ca acei care ne cer votul să fie convingători și să ne dovedească că merită să mergem la vot şi să-i votăm pe cei mai buni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu