POEMUL UNUI GAND...

Intr-o noapte pustie,fara luna si stele,
Din nesfarsitul vesniciei rasari o poveste
A gandului infiripat in vis : ca firul timpului ne leaga tainic
De drumul vietii , petrecandu-ne spre necuprins ,
Umpland a anilor desaga , cu focul de nestins al vietii in iubire,
Sadind in inima si-n minte nemarginirea unui vis de nepierire.

Asa sosi ca un hoinar , o umbra din a lumii larg
La poarta gandului s-opri si ma desmierda pe crestet,
Soptind un “bine te-am gasit” imi da de veste
Ca –i ostoita sa mai stea in prag si sa astepte
Cuvantul care intareste pe cel pribeag si ratacit,
Pe cel pierdut de visul din poveste si regasit
La marginea de drum , cand a iubit.

Ghidusa , ca un firicel de iarba , cuprins de rasuflarea unui vant,
Se strecura in suflet surazand ,ca a venit ca sa m-aplece
Spre a nemuririi nimb ,iubind clipa care trece din ograda timpului
In lumina cea rece a infinitului…

O poftii sa-si potoleasca in cuvant tacerea, sa-I dea Nimicului un gand de soare,
Un chip de bronz lunii si cohortei de stele ,s-anine pe raze pulberi cu visele mele :
De a fi colb pe pamant , dar ,totdeauna , legat de novele mele.
Dar ea pleca in zbor ,plutind deasupra unui nor,
Un curcubeu de vise imi lasase-n gand ,
Legandu-ma de mosorul unui vant ce bate , rand pe rand,
Iluzia ca -n noaptea pustie , fara luna si stele,
Apune povestea gandului infiripat in vis
In nestiute emisfere , de larg paradis,
Spre a invata ca a trai e un vis
Ce ridica pamantul la stele !