Sărbători Luminate!

 

DESPRE NOUA ANGAJATĂ

de Stelică Romaniuc

Ne spune şeful că-ntr-o lună
Ea a făcut progrese-n toate;
Sunt curios și ce-o să spună
Cam peste nouă luni jumate.

Fructul oprit

de Vasile Larco

În viaţa asta prost croită,
Cu frumuseţi în evantai,
Te duc atâtea în ispită,
De nu ai cum s-ajungi în Rai!

Nici prea-prea, nici foarte-foarte...

 

de Florin Rotaru

Eu pot jura la o adică,
De fata asta răpitoare,
Că nu mai e atât de mică,
Dar sigur nu mai e nici mare...

Femeia

de Constantin Tone

E cartea ce ne-am tot dorit-o,

Din vremea când eram băieţi;

Din scoarţă-n scoarţă am citit-o

Şi tot suntem analfabeţi!

PRIVELIȘTE

Stelică Romaniuc

Vecina umblă goală-n casă,

Dar o perdea-i la geam netrasă,

Lăsând cumva să se-înțeleagă,

Că n-are cine să i-o tragă.

PRETENȚIOASA

de Ion Ruse

Vecina mea acum iubește

Țintind anume parametri:

Tandrețe, avere și firește,

Un plus de șapte centimetri.

Necazuri

de Romain Rolland

Iubita mea, senină altădată,

Este-mbufnată... Nu mai pot s-o-mpac.

Nu pentru câte-i fac e supărată...

E amărâtă pentru ce nu-i fac.

Fantezie

de Dumitru Botar-Tabor

Blondă, caldă, fascinantă,

Toată numai apă vie.

Are stofă de amantă

Şi pretenţii... de soţie.

Declaraţie de amor...

de Ştefan Lipca

Ce ochi ai doamnă! Şi ce gură!

La sărutat mă ispiteşti.

Eu ţi-aş propune-o aventură

Dar... ce mă fac dacă primeşti?!

24 ianuarie 1859 - 163 de ani de la Mica Unire

 

Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Procesul a început odată cu adoptarea Regulamentelor Organice între 1831-1832 în Muntenia și Moldova, care stipulau necesitatea unificării politice, urmate de acorduri vamale între 1833 și 1835 și lichidarea posturilor vamale între cele două țări începând cu 1 ianuarie 1848, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale imperiului rus la Dunărea de jos, fără a consolida efectiv imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceea ce a creat un context favorabil realizării unirii.[1] Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Foto: Valentin Tănase

Ziua Internaţională a Îmbrăţişărilor

 Ne îndreptăm spre Dumnezeu nu mergând, ci "îmbrățișând" BINELE.

Nașterea Poetului

 

Căminarul scoate din raft ceaslovul cu scoarțe verzi, plesnite. Moaie pana în călimară și scrie: “Astăzi, la 15 ianuarie 1850 s-au născut…” și se oprește… oare va fi băiat?

Ușa se deschide furtunatică și în încăpere intră, toată numai râs, baba Sia, cea care i-a moșit Ralucăi toți copiii.

Cât rachiu socotești domnia ta, căminare, că trebuie să-mi dai ca să-mi mai îndulcesc osteneala?

− Da’ spune…

− Ai un cucon, să-ți trăiească!

Căminarul năvălește spre ușă. Baba îi ține calea cu destoinicie:

− Domol, domol, până mâine în zori nu ți-l arăt, îți spun eu când…

− Cum e?

− Cum să fie? E frumos de n-are pereche…

Căminarul îi încredințează babei Sia sticla cu vutcă, în vreme ce afară, în ninsoare, se aude o sanie cu clopoței.

Rusu bagă capul pe ușă:

− A venit părintele cucoanei Raluca.

Eminovici dă buzna în curte, îl îmbrățișează pe bătrânul ghemuit într-o blană mițoasă de oaie, îi sărută mâna și îl poftește în odaia cărților.

− E gata de-acum?

− Ralu mi-a făcut un băiat. Mai ai un nepot.

− Și ce nume vreai să-i pui?

− Îi spun Mihai.

Pare să se lumineze… Vestea a ajuns în casele din jur, din hornuri începe să iasă fumul și vecinii înțeleg bucuria căminarului care, în numai zece ani de când a cerut-o de nevastă pe fata lui Vasile Jurașcu, e tată la șapte copii! Trec primele sănii pe ulița potopită de zăpadă. Căminarul scrie pe scoarța ceaslovului, pentru aducere aminte, anul, luna, ziua și “ceasurile evropienești” la care s-a născut Mihai. Curând aerul se umple de-un fum albăstrui, și de dincolo de dealuri transpar razele palide, ale soarelui iernatic, ca niște petale de brândușă răsărite printre arbori ninși, și dimineața se înstăpânește peste zare. Întâia dimineață a lui Mihai…

…Și zăpada nu e decât pulberea stelelor năruite în zboruri de milenii, până ca dintre ele să țâșnească Luceafărul…

foto: Luceafărul de Sabin Bălasa

Eminescu

 

„Eminescu s'a stins. Eminescu nu mai este. Cam acestea au fost dureroasele cuvinte cu care presa Romînească a respîndit ştirea morţii nefericitului poet, care atinsese vîrsta de 39 de ani.

   Parcă natura şi-a pus toată mintea să-l facă mai presus de orice muritor prin simţirea şi profunda cugetare, cu care l’а înzestrat.

   Moartea lui Eminescu a produs o impresiune tristă pentru presă şi-o adevărată pierdere care încearcă literatura Romînească.

   Eminescu zace în întunecosul mormînt, dar voinţa lui n’a fost ascultată şi defunctul a fost înmormîntat la Cimitirul Bellu.

   Într'o poezie întitulată „Mai am un singur dor" el a cerut să fie înmormîntat la mare:

Iar de voi fi pământ,

În liniştea sărei

Sapaţi-mi un mormânt

La marginea mărei.

   Această dorinţă a sa e manifestată şi'n altă poezie cu titlul „O! Mamă":

Iar dacă împreună va fi ca să murim

Să nu ne ducă'n triste zidiri de ţintirim,

Mormîntul să ni-l sape la margine de rîu.

   Cum vedem e clar şi categoric.

   Dacă onor. Guvern a luat asupra-şi toate spesele înmormîntărei, e o datorie scumpă pentru el, ca cel puţin la moarte să'ndeplinească o dorinţă din cele mai arzătoare a nepieritorulul poet.

   Eminescu a trăit într'un cerc isolat şi de puţină lume cunoscut, de mai puţină lume încă priceput.

   După datele şi notiţele adunate din gurile oamenilor şi ziare, voi căuta să'l înfăţişez înaintea D-voastră cât se poate mai exact.

   El s'a născut în Botoşani la anul 1849.

   Şi-a făcut studiile în Cernăuţi şi de aici la Blaj, Viena şi Berlin, unde a studiat filosofia predată de Dürrind.

   Mai multe rînduri a fost funcţionar, apoi revizor şcolar şi în sfârşit bibliotecar, profesor de limba Germană, pe care o cunoştea la perfecţiune şi de Geografie la şcoala comercială din Iaşi.

   Ca prim-redactor al Timpului, şi-a făcut un nume nepieritor.

   A mal scris, pe vremea Junimiştilor, în Romînia Liberă şi în Fântâna Blanduziei.

   Coroana care strălucea prin frumuseţă, pe sicriul lui Eminescu, era a Societăţii Studenţilor Universitari “Unirea”, şi a presei Capitalei, unde şi „Romînia Literară" şi-a depus obolul său.

  Eminescu a trecut din lumea celor vii cu corpul, căci cu spiritul nu mai trăia de mult în ziua de 16/25 Iunie, la orele 4 dimineaţa.

Primele strofe din "Luceafărul",
așa cum au fost publicate în anul 1883
în Almanahul "România Jună"

    Iată câteva amănunte pe care le dă Naţionalul în privinţa morţii lui:

   Cu 15 zile înaintea încetării din viaţă, doctorul Şuţu a început a se îngriji de sănătatea luceafărului poeziei române, căci Eminescu începu a merge din ce în ce mai rău.

   La 16 Iunie dimineaţă el ceru să i se dea un pahar cu lapte şi ceru să i se trimită d-rul Şuţu, căci vrea să vorbească cu el. Era în momente de luciditate: doctorul întrebându-l cum se simte, Eminescu răspunse că are dureri în tot corpul, care îi căşunează mult rău.

   Din nenorocire.... aceste momente lucide, n'au ţinut mult, căci după o jumătate de oră, bietul Eminescu începu din nou să aiureze.

   D-rul Şuţu căută să-l liniştească şi poetul se duse să se culce.

   Nu trecu nici o oră, când d-rul Şuţu intră din nou la el, de astă dată îl găsi întins.... fără nici o suflare.

   Doctorul Şuţu, făcu cunoscut această ştire tuturor prietenilor săi şi membrilor consiliului de familie.

   Corpul său a fost îndată transportat în o altă cameră a ospiciului, în apropierea biuroului d-rului Şuţu. Stetea întins pe un pat şi era învelit cu un zăbranic.

   Faţa-i era foarte slăbită şi avea mai multe sgîrieturi, cari au provenit din causa mâncărimei ce suferea.

   În urma dorinţei d-lui Titu Maiorescu, s'a procedat la autopsia cadavrului lui Eminescu.

   S'a constatat spune Constituţionalul, că creerii aveau o greutate de 1400 grame, cu toate că erau în stare de îmuere (ramoliţie)

   Emisferul stâng singur cântărea 595 gr., cel drept, 555, fără cerebel.

   Această greutate de 1400 grame e unică în felul ei. Creerul lui Schiller cântărea cu câteva grame mai mult.

   Partea psihică a creerilor era aproape total ulcerată, în emisferul stâng chiar şi cea psicho-motrice; membranele creerilor injectate şi aderente. Circomvoluţiunile mult desvoltate şi adânci. Inima în stare de hipertrofie pasivă cu degenerare grăsoasă a ţesutului muscular; la rădăcina aortei s'a constatat începutul unui proces ateromatos, iar valvulele inimei erau intacte. Degenerarea grăsoasă s'a găsit în acelaşi stadiu şi la ţesăturile ficatului, care bine înţeles era puţin hipertrofiat. Splina în stare hiperemică şi de degeneraţie.

   Moartea i-a provenit, precum se zice, din o lovitură de piatră în cap, asvîrlită de un alt nebun.

   Și dacă Eminescu în viaţă n'a crezut în nimic, totuşi s'a găsit de cuviinţă a se respecta dogmele bisericeşti şi a fost aşezat pe catafalc în biserica Sfîntului Gheorghe.

   Corul vocal al D-lui Bărcânescu a cântat câteva imnuri, îi mai cetiră veşnica lui pomenire, vorbe care pentru prima dată au făcut să treacă un lung fior în sufletul meu, şi-l scoaseră afară.

   Cortegiul funebru a mers pe dinaintea Academiei şi de acolo pe Calea Victoriei, s'a îndreptat urmat de o grămadă de lume către Cimitir.

   Între discursurile cari s'au ţinut, e de însemnat al d-lui Maiorescu, Laurian şi tînărulul Calmuschi.

   În biserică a ţinut d. Ventura un panegiric scurt, cu desăvîrşire banal.

   Între altele a zis că „lacrimile noastre care curg, de soarele strălucitor se vor prejace în rouâ, care se va răspîndi în lumea întreagă!”

   Bine a zis Eminescu:

Iar de-asupra tuturora, s'o'nălța vr’un mititel,

Nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el

Sub a numelui tău umbră.....

   Tristă a fost viaţa poetului şi neregulată peste măsură.

   Şi dacă era nepăsător de tot ce-l împrejura, nu era mai păsător de el.

   Aşi putea chiar zice, că abuzurile nu puţin au contribuit ca să-i mănânce zilele.

   Când a înebunit întîiaşi dată, a fost la baie. Una din maniile sale era de a bate cu băţul peste turnura cucoanelor.

   În casa de sănătate a D-rului Şuţu, strîngea petricele de pe jos pe care îşi închipuia că-s galbeni şi le dădea doctorului ca recunoştinţă pentru îngrijirile ce-i aducea.

   Nebunia lui era blândă şi timidă. Totă ziua, se zice, că recita versuri pe din afară din Omer, aiura din Cicerone şi Tacit, ori scria, scria mereu versuri unei cântăreţe de astă iarnă a coloseului Opler.

   Dacă în scrierile sale Eminescu plutește într'o sferă cu totul deosebită de a celor alţi muritori, în relaţiile sale cu oamenii era bun şi peste măsură simpatisat.

   Ca patriot, Eminescu poate e singurul patriot! Dacă viţiile nu i-ar fi veştejit fruntea şi ar mal fi trăit, Eminescu ar fi ajuns aşa de departe, încât distanţă de veacuri l’аг fi separat de noi. Geniul i-a fost fatal şi acela care a întrunit la un loc tristeţea şi veselia Romînului, cel la fire schimbător, îndărătnicia şi sarcasmul cel mai muşcător, a trebuit să se stingă în balamuc la 39 de ani, în urma sa lăsând jalea şi doliul în inima tuturor celora care s'au adăpat cu

lăcomie din isvoarele scrierilor sale.”

Sursa: articolul “Eminescu”, semnat de Corneliu V. Botez, publicat în România Literară, numărul 7-8, iulie și august 1889).

Catren sublim

Două inimi când se-mbină,

Când cufund pe tu cu eu,

E lumină din lumină,

Dumnezeu din Dumnezeu.

~Mihai Eminescu~

Ziua Culturii Naționale...

 

”Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită.” scria Nicolae Iorga despre Luceafărul poeziei românești.

Pe 15 ianuarie 1850 se năștea Mihai Eminescu, poetul nostru național, poetul „nepereche”.

Luceafăr al poeziei românești și om de geniu, Mihai Eminescu a înălțat poezia pe altarul zeilor, ca jerfă a tuturor tânguirilor și iubirilor noastre efemere.

Un om de o asemenea valoare, nu putea să se nască decât aici, pe acest pământ românesc, rupt cu grijă din raiul lui Dumnezeu.

Geniu artistic incontestabil, poet, prozator, jurnalist, om cu o profundă simțire patriotică, romantic incurabil, toate acestea îl definesc pe Luceafărul poeziei românești. Realist și foarte critic în materie de justiție socială, având în genă flacăra dreptății, Eminescu a sancționat cu verbul său unic tarele acelor vremuri, multe dintre ele actuale și în prezent.

Născut din dragostea unor oameni simpli, căci, tatăl lui, Gheorge Eminovici, provenea dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, iar mama, Raluca Eminovici, născută Juraşcu, era fiică de stolnic din Joldeşti, Eminescu și-a petrecut copilăria atât la Botoșani, cât și la Ipotești, în căminul familiei Eminovici.

Peisajele Ipoteștiului, rupte parcă din basme, i-au marcat copilăria de un dinamism și o conexiune specială cu înconjurătorul, ca dovadă vie a acestei legături speciale cu natura, ne sunt poeziile „Fiind băiat…” sau „O, rămîi”, ale marelui poet.

Fiind un băiat silitor și cu viziuni deosebite, între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi, termină clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi, după care face 2 clase de gimnaziu.

Însă, totuși părăseşte şcoala în 1863, ca apoi să revină în 1865 ca privatist şi să plece din nou în 1866.

Între timp, se angajează ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) și pribegeşte cu trupa de teatru Tardini-Vlădicescu, din care făcea parte, alături de care dă spectacole în Cernăuți.

În 1866 se observă primele manifestări literare ale lui Mihai Eminescu, acestea se datorează durerii pe care a suferit-o poetul în urma morții profesorului său drag, Aron Pumnul., tot în această perioadă apare broșura ” Lăcrimioarele învățăceilor gimnaziști” în care Eminescu publică în memoria profesorului, poezia ” La mormântul lui Aron Pumnul”.

În februarie 1866, Iosif Vulcan primeşte la sediul redacţiei, de la un privatist de la Gimanziul din Cernăuţi, o scrisoare însoţită de o poezie, ”De-aş avea”, semnată de Mihail Eminovici. Redactorul Familiei este încântat de poezia primită, permiţându-şi însă o modificare, anume, romanizarea numelui tânărului poet, transformându-l din Eminovici în Eminescu. Din acest motiv Iosif Vulcan este considerat „naşul literar” al celui mai important poet român.

Tot în același an debutează în revista ”Familia”, trimițând aici o scrisoare însoțită de o poezie, ”De-aș avea”, semnată Mihail Eminovici, însă, redactorul ”Familiei” fiind încântat de poezia primită, își permite să facă o ”mică” modificare și anume, romanizarea numelui tânărului poet, transformându-l din Eminovici în Eminescu. Din acest motiv Iosif Vulcan este considerat „naşul literar” al celui mai important poet român.

Această schimbare de nume i-a priit, pentru că mai târziu și alți membri ai familiei sale îl adoptă.

Între 1866-1869 activează ca sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi îți continuă activitatea la Teatrul Național, unde-l cunoaște pe I.L.Caragiale, fiind astfel contemporan și prieten cu marii clasici români.

În același timp continuă să publice în ”Familia” fragmente din romanul ”Geniu Pustiu”, dar face și traduceri în germană.

Între 1869 şi 1862 este student la Viena, urmând Facultatea de Filozofie și Drept, tot acolo o cunoaște și pe Veronica Micle și se împrietenește cu Ioan Slavici, totuși își continuă activitatea literară, debutând ca publicit în ziarul ”Albina” din Pesta.

Între 1872 şi 1874 este student și la Berlin, acolo unde Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene, ca mai apoi să se întoarcă la Iași și să fie redactor la ziarul ”Curierul de Iași”. Tot în această perioadă devine prieten cu Ion Creangă, pe care îl introduce la Junimea.

În această perioadă situația lui financiară e nesigură, iar dragostea pe care o poartă pentru Veronica Micle îl chinuie greu, dar nu doar atunci inima poetului se zbătea nesigură, întreaga lui viață a fost tumultoasă, chinuindu-se mereu cu doruri neîmpărtășite și arșițe sufletești.

În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin sau practic deloc, ca la 15 iunie 1889 să se stingă în condiții dubioase și interpretate diferit de mulți, în casa de sănătate a doctorului Șuțu.

E înmormântat mai apoi la București, în cimitirul Bellu. Mai târziu, o personalitate ilustră, e vorba de George Călinescu a scris un buchet de fraze emoționante despre moartea poetului: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale„.

În opera sa monumentală, Eminescu a cultivat dragostea ca valoare supremă a existenței umane, a trăit și a respirat dragoste, o dragoste scurtă însă. A contemplat natura în toată frumusețea ei, bogată în culori vii, cu flori de tei, trandafiri roșii, nuferi galbeni, romanițe care au plouat cu miresme divine peste iubirile lui. Natura a fost de fiecare dată părtașă la escapadele lui amoroase, pe lacul încărcat cu nuferi alături de crăiasa viselor sau sub cerul înstelat, sub care țăranii își duc grijile câmpului.

Acest mare geniu a evocat în operele sale pe lângă iubire, natură, geniul, moarte, necuprinsul spațiu cosmic, căruia i-a oferit un univers aparte în opera lui. Cu această lume paralelă a perfecțiunii absolute, Mihai Eminescu a asociat doar omul de geniu, despre care spunea: ”Cugetătorii gândesc spiritual lumii. Ei nu pot fi văzuți și înțeleși decât de cei care pot să urce o clipă până la dânșii.”

Valoare universală a umanității, geniu care n-a putut fi înlocuit de nimeni până acum, Mihai Eminescu rămâne păstorul dragostei eterne și cetate a creației sublime.

Poate că și acum, de printre stele, el ne veghează nesomnul gândurilor chinuitoare la ceas de noapte. Iar primăvara ne îndulcește gândurile cu aroma dulce a florilor de tei.

Haideți să ne gândim la Eminescu și, măcar pentru o clipă, în memoria lui, să fim mai buni, mai iubitori, mai oameni!

Sursa: https://www.edusoft.ro/mihai-eminescu-luceafarul-poeziei.../

Crăciun Binecuvântat!

 Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos să vă aducă bucurie, liniște în suflete și speranță! Sărbători cu bucurie, lângă toți cei dragi!

Crăciun Fericit! Fam. Mesaroș

Sistemul pensiilor militare de stat

De mai mult de 10 ani, opinia publică dezbate subiectul pensiilor militare. Sunt întoarse pe toate părțile motivele pentru care militarii au un sistem separat de cel public pentru calculul și gestionarea pensiilor, dacă este just sau nu, sau ce au făcut ei pentru țară și în ce războaie au luptat pentru a merita așa privilegii. Pensionarii încearcă să se apere, acuzatorii lor sunt neimpresionați și subiectul încinge ciclic dezbaterile la televiziuni și în on-line. Încercăm, sine ira et studio, să vedem cum stau, de fapt, lucrurile.

În primul rând, trebuie lămurită o confuzie care se induce atunci când se discută despre pensiile bazate pe principiul contributivității și pensiile militare de stat. Se lasă să se înțeleagă că militarii nu ar contribui, pe timpul carierei lor, la bugetul statului, cu alte cuvinte, fie nu ar plăti taxe și impozite, fie acestea ar fi mai mici decât în cazul altor categorii profesionale. Nimic mai greșit. Veniturile pe care militarii le obțin din solde, sunt impozitate absolut identic, ca în cazul oricărui salariat din sistemul public.

Și, totuși, care este principala diferență dintre pensiile din sistemul public și cele militare de stat?

În termenii cei mai simpli, această diferență se reflectă în modul de calcul. Dacă în sistemul public, algoritmul pe baza căruia se stabilește cuantumul pune în relație punctajul mediu anual (calculat pe baza întregului stagiu de cotizare din perioada activă) cu punctul de pensie stabilit de Guvern, pensiile militare de stat au ca bază de calcul media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate. Multe țări NATO folosesc drept bază de calcul pentru pensia militară de serviciu ultimul salariu, înainte de trecerea în rezervă.

Această diferență de mod de calcul stă la originea tuturor atacurilor care au început acum mai mult de 10 ani împotriva pensionarilor militari, atacuri care revin periodic în dezbaterea publică. Militarii sunt considerați ca beneficiari de pensii nesimțite, de pensii speciale, de pensii nemeritate.Sunt acuzați că ies la pensie foarte devreme, chiar în jurul vârstei de 40 de ani, cu pensii exorbitante, de zeci de mii de lei. Sună revoltător, nu-i așa? Să ne lămurim, pe scurt, încercând să nu abuzăm de cifre, statistici și formule de calcul. Și nici de lozinci sau sloganuri.

Vârsta de pensionare

În Legea nr. 223/2015 2015 privind pensiile militare de stat, vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este stabilită în funcție de anul nașterii celor care trec în rezervă, pornind de la 56 de ani și trei luni, pentru cei născuți în luna octombrie 1959 și care crește progresiv, conform unei anexe care face parte din lege, până la 60 de ani, pentru cei născuți după luna ianuarie 1970.

Această limită poate fi redusă pentru perioada în care militarii și-au desfășurat activitatea în condiții de muncă deosebite, speciale sau alte condiții (personal aeronavigant, personal ambarcat, parașutiști sau alte categorii de persoane a căror activitate se desfășoară în condițiile menționate) cu perioade corespunzătoare. Reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi mai mare de 13 ani. Prin aplicarea acestor  reduceri, vârsta standard de pensionare nu poate fi mai mică de 45 de ani.

Metodologia este asemănătoare cu cea din sistemul public de pensii, care are prevederi similare pentru reducerea vârstei standard de pensionare pentru anumite categorii profesionale (personal navigant, personal care lucrează în condiții de risc radiologic, chimic, anumite categorii de personal artistic, personal care își desfășoară activitatea în subteran etc).

Există și o altă categorie de pensionari militari care au trecut în rezervă înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare: militarii disponibilizați la sfârșitul anilor ‘90, prin efectele Ordonanței 7 din 1998, ca urmare a aplicării unui program de restructurare a armatei. În urma acestor disponibilizări,  efectivele militare s-au redus masiv, de la o armată de peste 300.000 de oameni, în 1990, la aproximativ 80.000 după anul 2000. Pensiile acestor militari sunt, în general, pensii militare de serviciu cu vechime incompletă, în cuantumuri reduse.

Câți pensionari militari se află în evidența Casei Sectoriale de pensii a MApN și care este valoarea acestor pensii?

 La acest moment, în evidența Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale se află aproximativ 65.000 de pensionari militari. Pensia medie brută pentru vechime completă aflată în plata casei de pensii a MApN este de aproximativ 3.500 lei. Aproape 60% din numărul total de pensionari militari au pensiile sub această valoare medie. Doar 6% dintre pensionarii militari au pensii cuprinse între 7.000 și 10.000 de lei și aproximativ 2,6% depășesc pragul de 10.000 de lei lunar (în marea lor majoritate, foști magistrați militari sau foști aviatori).

Care este media salariilor militarilor activi?

 Soldele lunare nete maxime pentru ofițeri, de exemplu, se situează, în 2019, astfel: 2.681 lei pentru locotenenți, între 3.200 și 5.400 lei pentru gradele de căpitan până la locotenent-colonel, 8.300 câștigă maximum un colonel, 10.600 lei un general de brigadă, ajungându-se până la aproximativ 17.000 lei pentru generalii de patru stele. Pentru celelalte categorii de personal, soldele se înscriu între 1.900 și 6.000 lei pentru subofițeri și maiștri militari și între 1.700 și 3.800 de lei pentru soldații și gradații profesioniști. Cam acestea sunt salariile „exorbitante” ale militarilor.

Este algoritmul de calcul al pensiilor militare de stat justificat?

În primul rând, sistemul pensiilor militare de stat a fost instituit în România acum aproape 160 de ani, de Alexandru Ioan Cuza și păstrat aproape neschimbat de atunci încoace.

Motivarea de atunci era foarte asemănătoare cu cea de astăzi și este, în fapt principiul pe care îl urmează cam toate țările din lume. Găsim la articolul 4 din actuala lege a pensiilor, Legea 223 din 2015, următoarea formulare: sistemul pensiilor militare de stat acoperă riscurile activității specifice sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, interzicerea sau restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți din Constituția României.

Avem, deci, două filoane principale prin care legiuitorul a motivat  asigurarea acestui tratament pentru militari la trecerea în rezervă: compensarea riscurilor din timpul carierei militare și instituirea unor măsuri reparatorii în raport cu limitarea sau interzicerea unor drepturi fundamentale care sunt garantate pentru restul societății.  Să le abordăm pe rând.

Compensarea riscurilor

Majoritatea contestatarilor și opozanților sistemului pensiilor militare se raportează exclusiv la riscurile la care s-ar supune, mai mult sau mai puțin, militarii pe timpul carierei militare. Sunt voci care spun că pensiile militare s-ar justifica cel mult pentru militarii care luptă în teatrele de operații, nu și pentru cei care au rămas în țară, prin cazărmi și birouri.

Să nu intrăm neapărat în logica jurământului militar, prin care militarul se angajează să-și sacrifice viața în exercitarea îndatoririlor de apărare a țării. Am putea fi acuzați de patetism, deși eroii armatei noastre căzuți la datorie, militarii răniți în misiunile executate în teatrele de operații ori în țară și familiile acestora ar fi argumente foarte puternice.

Putem fi de acord și că unii dintre militari se supun mai multor pericole decât alții, dar rămâne de văzut cum s-ar putea cuantifica în mod obiectiv aceste diferențe. Dacă ar exista astfel de metode obiective, atunci s-ar putea discuta și de pensii diferite pentru medicii care fac operații riscante față de cei care se ocupă doar cu prescrierea rețetelor. Sau ar putea fi diferențiată importanța muncii și, implicit, a drepturilor de pensie pentru actori înfuncție de rolurile jucate de-a lungul carierei, a profesorilor în funcție de rezultatele obținute de elevi, a compozitorilor în funcție de popularitatea creațiilor muzicale, a sportivilor în funcție de complexitatea disciplinei la care au obținut medalii și tot așa.

Este imposibil și nedrept să plasăm pe o scală a importanței și valorii profesiile și ocupațiile. Munca tuturor este importantă și trebuie respectată, a medicilor, a profesorilor, a muncitorilor, a militarilor, a economiștilor, actorilor, magistraților, aviatorilor, mecanicilor de locomotivă sau marinarilor, însoțitori de bord ori funcționari publici, angajați la stat ori la privat. Revenind la militari, sunt câteva elemente de punctat în ceea ce privește raportarea lor la riscurile profesionale:

• Numărul de militari rotiți în misiunile executate de Armata României în teatrele de operații, în ultimii 30 de ani, depășește 50.000.

• Modificările de natură legislativă au făcut ca participarea la aceste misiuni în teatrele de operații să nu mai fie pe bază de voluntariat, ci a devenit obligație de serviciu. Ca atare, numărul militarilor trimiși în misiuni peste hotare va fi din ce în ce mai mare.

• În plus, foarte multe dintre acțiunile și misiunile desfășurate pe teritoriul național implică riscuri la fel de mari (operarea aeronavelor militare, tragerile de luptă cu toate categoriile de armament, operațiunile executate cu materiale explozive, manipularea unor substanțe cu grad înalt de toxicitate și exemplele ar putea continua).

• După trecerea în rezervă, militarii rămân, conform legii, cu obligații militare până la împlinirea vârstei la care se trec în retragere și sunt scoși din evidențele armatei.

Compensarea interzicerii sau restrângerii unor drepturi și libertăți fundamentale pentru militarii activi

 Cel de-al doilea pilon pe care se legitimează  sistemul pensiilor militare în toate țările în care funcționează (adică aproape toate țările NATO și multe din afara Alianței) ține de drepturile și libertățile fundamentale care sunt restrânse sau chiar interzise pentru militarii în activitate. Haideți să vedem care sunt acestea, așa cum sunt ele prevăzute în Constituția României și care sunt prevederile corespondente din statutul cadrelor militare.

Dreptul la muncă

Constituția României:

Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.

Libertatea economică: Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.

Statutul cadrelor militare:  Cadrelor militare în activitate le este interzis:

1. a) să îndeplinească alte funcții decât cele în care sunt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;
2. b) să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale

Sunt situații frecvente în care, din cauza deselor schimbări de garnizoană pe care le fac militarii în evoluția în carieră, ei rămân unicii întreținători ai familiei, singurii care câștigă venituri. Însă posibilitatea de a presta activități lucrative suplimentare este restricționată, în condițiile prevăzute de statut.

Dreptul de asociere

Constituția României: Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.

Statutul cadrelor militare:

art. 28 lit. a: militarilor le este interzis să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice; iar la art. 29 lit. c sunt interzise constituirea în forme de asociere cu caracter sindical ori care contravin

comenzii unice, ordinii și disciplinei specifice instituției armatei.

Dreptul la grevă

Constituția României:

Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.

Statutul cadrelor militare:  (art. 28 lit. c) Militarilor le este interzis să declare sau să participe la grevă.

Cu alte cuvinte, față de aceste interdicții, singura formă de protecție a militarilor în fața unor situații de tratament injust cu privire la drepturile care se cuvin oricărui salariat este doar cadrul legal asigurat de statutul cadrelor militare. Militarii nu pot apela la forme de organizare sindicală pentru apărarea drepturilor lor și nici nu pot întrerupe activitatea în nicio situație, așa cum o pot face celelalte categorii profesionale, chiar și magistrații, după cum am văzut recent.

Dreptul de a fi ales

Constituția României: Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară.

Statutul cadrelor militare:  (art. 28 lit. b) Militarilor le este interzis să candideze pentru a fi aleși în administrația publică locală și în Parlamentul României, precum și în funcția de președinte al României.

Libertatea întrunirilor

Constituția României: Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere.

Statutul cadrelor militare: Art. 29 lit. g: participarea la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau întruniri cu caracter politic ori sindical este interzisă.

Una dintre sintagmele care au fost atribuite militarilor este și aceea de „marea mută”. Înțelegem acum că acest lucru se datorează nu lipsei de apetență pentru atitudinile civice, ci interdicției exprese din statutul cadrelor militare.

Libera circulaţie

Constituția României: Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat.

Statutul cadrelor militare: art. 29 lit h: cadrele militare în activitate se pot deplasa în străinătate în condițiile ce se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale.

Deplasarea militarilor este restricționată nu doar pentru străinătate, ci și pe teritoriul național, prin regulamentele aplicate, în care sunt prevăzute proceduri de avizare a „părăsirii garnizoanei”, chiar dacă aceste deplasări se fac în timpul liber, în interes personal.

Libertatea de exprimare

Constituția României: Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

Statutul cadrelor militare: (art. 29 lit a) opiniile politice pot fi exprimate numai în afara serviciului. De asemenea, interacțiunea militarilor activi cu mass-media este posibilă doar cu respectarea unor proceduri prevăzute de reglementările interne în acest domeniu.

În plus:

Constituția României: Munca forţată este interzisă. Dar nu constituie muncă forţată activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare.

Cu alte cuvinte, militarii se află la dispoziție 24 de ore din 24. Ei pot fi chemați oricând de la domiciliu sau din timpul liber pentru îndeplinirea sarcinilor și misiunilor încredințate, pot fi solicitați să intervină în sprijinul autorităților locale și centrale pentru limitarea efectelor calamităților naturale sau vremii nefavorabile, sunt dislocați pe perioade lungi în poligoane și facilități de pregătire și instruire, fără a primi drepturi salariale suplimentare și fără posibilitatea de a refuza aceste sarcini. De altfel, refuzul de a executa un ordin legal, precum și insubordonarea reprezintă pentru militari infracțiuni pedepsite de Codul Penal.

Concluzii

Pe acest al doilea palier de argumentație, este evident că, în situația în care s-ar considera justificată eliminarea pensiilor militare de stat, în scopul tratamentului egal al pensionarilor, este necesar tratamentul egal și nediscrimnatoriu și pe timpul desfășurării vieții active. Nu putem discuta de tratament egal doar la sfârșitul carierei, ci și pe timpul acesteia.

Există două opțiuni pentru aceasta:

Interzicerea drepturilor și libertăților fundamentale menționate mai sus tuturor categoriilor de salariați, din mediul public sau privat, ceea ce evident, ar fi o aberație.

Eliminarea tuturor interdicțiilor și restricțiilor din domeniul drepturilor și libertăților fundamentale pentru militari. Aceasta ar însemna renunțarea la Statutul cadrelor militare și remunerarea militarilor potrivit Codului muncii.

Aceasta ar însemna, printre altele:

• Militarii își vor desfășura activitatea după programul de lucru valabil pentru toate celelalte categorii de salariați. Activitatea care depășește opt ore de lucru va trebui compensată în conformitate cu Codul muncii, iar menținerea activității 24 de ore din 24 în unitățile militare va trebui acoperită cu costurile și personalul suplimentar necesare pentru încadrarea în prevederile legislației muncii. Altfel spus, vom avea apărare națională opt ore pe zi, în general, cu excepții acolo unde se pot organiza schimburi de lucru.

•  Militarii vor avea dreptul de a se asocia în sindicate, care să negocieze pentru ei condițiile de muncă, de salarizare, condițiile în care se acceptă executarea misiunilor cu grad ridicat de risc, condițiile în care se execută sau nu ordinele. Va fi necesară, complementar, abrogarea acelor prevederi ale Codului Penal referitoare la militari, în aspectele care vor intra în contradicție cu Codul muncii.

• Posibilitatea pentru militarii în activitate de a se înscrie în partide politice, de a face propagandă politică în unitățile militare, de a candida în administrația publică locală și în Parlamentul României, precum și la Președinția României.

• Posibilitatea militarilor de a declara grevă, de a organiza mitinguri și demonstrații de protest ori de câte ori se consideră nedreptățiți.

• Prestarea liberă a oricărei activități economice, afaceri, inițiative private care să completeze veniturile militarilor, în aceleași condiții cu ale salariaților din sistemul public sau privat.

Dacă ne dorim o astfel de armată, dacă putem crede că acesta ar putea fi cel mai eficient mod de a organiza sistemul de apărare și securitate națională pentru România, atunci eliminarea sistemului pensiilor militare de stat ar fi posibilă și pensionarii ar putea beneficia de același sistem de calcul al pensiilor. Tratamentul egal cu sistemul civil trebuie asigurat, așa cum arătam mai sus, pe întregul traiect profesional al militarilor, nu doar după trecerea în rezervă.

Actualul sistem al pensiilor militare de stat este departe de a fi unul perfect. În ultimii 10 ani, legistația incidentă a fost modificată de patru ori, ceea ce a creat disfuncționalități în armonizarea tuturor situațiilor.

Aceste schimbări legislative au generat și unele situații anormale, excepții, care sunt vânate cu predilecție și servite ca argumente imbatabile. Știm însă că excepțiile nu pot da măsura întregului sistem și că generalizarea unor aspecte punctuale nu servește decât intențiilor de a învrăjbi și diviza categoriile profesionale. Să sperăm că lucrurile vor fi înțelese și așezate, cu înțelepciune, în perioada care va urma.

• Colonel (r) Florin Jipa