In memoriam "Colectiv"

Se împlinesc 5 ani de la tragedia care a îndoliat zeci de familii, a îndurerat o țară întreagă și a produs schimbări minore, nesemnificative.

In memoriam acad. dr. Virgil Enătescu (1940- 22 oct. 2020)

Acad. dr. Virgil Enătescu a fost o personalitate ce a marcat istoria Sătmarului din ultimii 60 de ani, contribuind în mod definitoriu la evoluția societății sătmărene prin implicarea sa în viața comunității.
A fost medic psihiatru şi informatician, inventatorul psihiatriei cibernetice, un om de știință pe care americanii l-au inclus în topul celor 500 de genii ale secolului al XX-lea.
A fost în permanenţă preocupat să scoată la lumină tot ce a acumulat de-a lungul a zeci de ani de activitate în slujba omului suferind. Munca-i laborioasă concretizată în sute de articole, participările la importante conferinţe în ţară şi peste hotare, dar şi caracterul inovator al cercetărilor sale i-au adus binemeritata recunoaştere naţională şi internaţională.
A frecventat şi onorat cu lucrări şi comunicări Cercul de Bionică de la Timişoara, Cercul de Filozofi a şi Metodologia Medicinii al Academiei Române.
A susţinut primul doctorat în 1977 la Institutul de Medicină şi Farmacie Timişoara, definind un nou domeniu – analiza comunicării extraverbale în care include şi studiul desenului. Al doilea doctorat îl susţine la Academia Română în domeniul antropologiei culturale.
Este membru al Academiei Române şi preşedinte a numeroase foruri şi comisii ştiinţifice interne şi internaţionale.
Din studenţie, a fost pasionat de partea de cercetare experimentală, fapt ce i-a dezvoltat un mod de gândire iniţiat în lumea medicală de Claude Bernard (1856), cel care a pus bazele medicinii experimentale.
Dr. Virgil Enătescu a semnat şapte cărţi şi monografii, peste 350 de articole ştiinţifice, a participat la 140 de conferinţe medicale interne şi intenaţionale şi să nu uităm nici de cele opt brevete de invenţie şi două certificate de inovator care se leagă de numele său.
A fost consilier judeţean şi municipal PNL, timp de patru mandate.
Am avut onoarea să-l cunosc pe domnul academician în 2009, când făceam parte din Biroul Politic al PNL Satu Mare.
În calitate de jurnalist, i-am luat un interviu în 2012. Cu această ocazie am redescoperit valențele sale umane, un OM Frumos și Mare Român! De asemenea, a fost un aristocrat al spiritului, prin generozitatea de a însufleți generații și prin puterea de a inspira viitorul.
Acad. Virgil Enătescu s-a remarcat prin noblețea, eleganța și forța discursului, ceea ce a făcut să fie respectat de toți sătmărenii.
Personalitatea marcantă a domniei sale va dăinui veșnic în inimile locuitorilor județului Satu Mare. A fost pentru noi un adevărat reper de moralitate, profesionalism și unicitate. Datorită acestor remarcabile valori care l-au călăuzit în viață și carieră, numele doctorului VIRGIL ENĂTESCU va rămâne mereu întipărit în inimile sătmărenilor.
Odihnă veșnică, domnule academician!😔 Veșnică să vă fie pomenirea!
Mulțumesc lui Dumnezeu că am fost contemporan cu Dumneavoastră și că v-am cunoscut!
Sincere condoleanțe familiei!

https://www.satmareanul.net/2011/07/27/acad-dr-virgil-enatescu-%E2%80%93-o-viata-inchinata-stiintei/?fbclid=IwAR1MX26aR4n0DZQnhL-Jz0K6dbER0U1FCGQYmWxRNqHfxdoU8SVXIrF7aS0

https://adevarul.ro/locale/satu-mare/povestea-unuia-cele-doua-genii-viata-romania-doctorul-enatescu-citeam-noaptea-ascuns-baie-1_574c55395ab6550cb876f2e3/index.html?fbclid=IwAR39c0j-W_xvSagUag5xPkz_-S2RMzUxAWXW6vircWUCtWFDrJY1s-ZLSKw

https://adevarul.ro/locale/satu-mare/academician-dr-virgil-enatescu-inventatorul-psihiatriei-cibernetice-fost-inclus-cele-500-genii-secolului-xx-1_54e4e6f3448e03c0fdbfe1f4/index.html?fbclid=IwAR3WL63MCOIRi9nx9AzPrf9bn-9hlL5hSJYgROdfbiyYe0G19OZgYxinb_s

"Altă întrebare"

 „Politica nu are principii. Are numai interese.”- Octavian Paler

Un vot în plenul reunit al celor două camere pentru Consiliul Legislativ a evidențiat apropierea USR de PSD și izolarea PNL. Un gest politic în totală discordanță cu sloganul USR, "O Românie fără hoție", care i-a dat încrederea sa celebrului Florin Iordache, "Altă întrebare", cel care prin succesul de ieri ne mai oferă gestul simbolic din imagine celor ce am fost împotriva OUG 13 și mutilării legilor justiției!
Funcția de președinte al Consiliului Legislativ este pe viață. Şefii de aici, numiţi prin votul senatorilor şi deputaţilor, nu au o limită de mandat şi nu există nicio procedură prin care să poată fi revocaţi.

Alegeri locale Satu Mare 2020

                                                                                                                                                                                   Când apreciezi rezultatele la alegeri, trebuie să-ți alegi corect reperele!

După aceste alegeri, PNL Satu Mare trebuie să-și schimbe optica, să arate ca un partid național, nu aghiotant al UDMR. Asta înseamnă, printre altele, schimbări de strategie, unitate de acțiune și Meritocrație! De asemenea, PNL Satu Mare ar trebui să ia ca reper administrațiile liberale din Cluj Napoca și Oradea, modele de dezvoltare urbană pentru întreaga Românie! Deși nu mai fac politică, fiind om de drepta, am simpatizat cu PNL, dar sunt deranjat de ceea ce întâmplă în interiorul partidului. Interesele meschine și orgoliile, dacă nu vor fi stăvilite, vor distruge acest partid! Este foarte clar, cei care pierd trebuie să fac un pas în spate! Adrian Albu a obținut un scor slab pentru primărie.Adrian Cozma nu a câștigat președinția Consiliului Județean, dar a obținut un scor foarte bun. În concluzie, depinde la ce reper te raportezi, când faci asemenea analize!

https://obiectiv-sm.ro/2020/09/28/lista-completa-si-finala-a-tuturor-primarilor-din-judetul-satu-mare/?fbclid=IwAR1zZAdfOgURTpvmPmTqN2b1borNQxEaweJ0baXE6qez76SxVUjZcVAZzpA

https://portalsm.ro/2020/09/grafic-rezultate-finale-alegeri-consiliul-judetean-satu-mare/

Eu cu cine votez?!

Se apropie momentul alegerilor electorale pentru locale, aspect anunțat, cu surle și trâmbițe, și prin personalizarea pozei de profil de pe Facebook de către candidați sau susținătorii acestora.
Eu nu-mi voi personaliza fotografia de profil, nefiind trup și suflet cu niciun partid.
Fiind indecis, cu toate că am fost ofertat pe un loc eligibil pe lista unui partid, chiar dacă nu sunt membru, probabil, dacă nimic nu se schimbă în următoarele săptămâni, decizia o voi lua în cabina de vot.
Sunt deranjat că majoritatea partidelor au trecut la racolări, încurajând traseismul politic, fenomen pe care nu-l accept. Alții își amintesc de alegători doar în precampanie sau în campania electorală.
Studiind listele pentru consiliul local din partea partidelor de care sunt interesat, mi s-a făcut silă, observând că nu prevalează pentru primele poziții meritocația, ci prieteniile, nepotismul...Să nu mai amintesc că tolba de promisiuni este plină cu proiecte utopice!
E tot mai clar că anul acesta pentru mine va fi greu să decid!

Prietenia

Nimic nu poate înlocui Prietenia!
Absolut niciun cuvânt nu are onoarea de a fi sinonim cu Prieten!
Nu am mulți Prieteni...

Nenumărați sunt cei care nu înțeleg chintesența Prieteniei. Ea apare și viețuiește din încredere, empatie și respect. Dacă-i adaugi și iubire, Prietenia trece dincolo de timp...
Când ai pentru ce și pentru cine trăi, cred că ai cel puțin un Prieten: pe tine însuți!

S-a întâmplat în 29 iunie…

Cândva, ziua de 29 iunie, era o zi fericită. Era ziua mamei mele, moment în care și eu îmi sărbătoream ziua de naștere, deși în actele de stare civilă figurez, în mod greșit, ca născut pe 26 iunie, de fapt, fiind născut în Ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Din 1993, această zi are pentru mine o încărcătură de tristețe, iar din 2015, această stare s-a aprofundat, în ziua de 29 iunie, fratele meu, Vasile, părăsind, pe neașteptate, această lume...

*********************************************************************

Măicuţa mea...

De nu ar fi plecat atât de devreme dintre noi, astăzi, mama ar fi împlinit 84 de ani.

Au trecut 27 ani de când vorbesc despre măicuţa mea numai din amintiri. Mi-e dor de ea!

În tot ce este mai frumos în existenţa aceasta o regăsesc pe maicuţa mea. Era o fiinţă simplă, frumoasă, cu frică de Dumnezeu, cu dragoste pentru oameni, o icoană de bunătate şi blândeţe.

Pe 13 februarie 1993, la 22.30, măicuţa mea a părăsit această lume, la 54 de ani, cu ochii înlăcrimaţi, după o viaţă de adevărată luptă, crescând singură trei copii, toţi minori, după ce tatăl meu, în floarea vârstei, la numai 37 de ani, plecase la Ceruri.

Timpul a trecut, însă nu mi-a putut îngropa în uitare amintirile . De cinci ani, fratele meu mai mare, Vasile, se află la câțiva pași de mormântul mamei mele, trecând la cele veşnice pe neaşteptate, mult prea devreme, tocmai în ziua de naştere a mamei mele, 29 iunie.

Şi azi, după atâţia ani, mă simt ocrotit de ea. Ce e paradoxal e că ori de câte ori am de luat o decizie cardinală, în noaptea ce precede acel moment, sunt "sfătuit", prin vis, de forţe necunoscute raţiunii.

Îmi place să cred că sfetnicul bun al nopţii este mama mea. Gândul călăuzitor, venit de undeva din tenebrele anotimpului veşniciei, dintr-o lume necunoscută, mă îmbie să aleg calea cea dreaptă.

Atâtea zile câte voi avea, îmi va rămâne vie în minte amintirea ei. Măicuţa mea a fost, este şi va fi soarele meu. Deşi e dincolo de timp, sunt convins că ea va rămâne îngerul meu păzitor!

*****************************************************************

In memoriam fratelui meu, Vasile...

În urmă cu cinci ani, când prăznuiam pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, fratele meu cel mare, Vasile, ieşi de sub tutela timpului, trecând pragul veşniciei, taman în ziua de naştere a mamei noastre.

Mai tare decât moartea e numai iubirea, credinţa ce oferă posterităţii coroana unor amintiri de neuitat, învingând, astfel, timpul.

Prin amintiri, învingem timpul, trecând din prezent în lumea de “ieri”.

Prin cei dragi, care au plecat din lumea cu dor în cea fără de dor, îngerii noștri păzitori, primim nu doar semne călăuzitoare, ci și nădejdea că moartea nu e o boală invincibilă, că harul divin, Iubirea, trece dincolo de granițele morții, luminând ungherele vieții, arătând că salvarea se află în mâna noastră, în noi înșine.

Iubind, simt că şi dorul e mai tare ca moartea.

Dumnezeu să te odihnească în pace, dragă frate Vasile!

Mulțumesc pentru zilele pe care le-am primit în dar!

Azi clipele se adună pentru mine într-o horă a nostalgiei, vestindu-mi, în şoaptă, trecerea timpului de când a rasărit povestea mea aici, pe pământ.

Fiind o fire romantică, un rac pur-sânge, cu bune şi rele, mă simt copleşit de melancolie în toate momentele cruciale ale vieţii.

Zborul timpului mă vindecă de iluzii în momentele aniversare...

În urmă cu 51 de ani, pe 26 iunie 1969, am văzut lumina zilei în comuna Băseşti, judeţul Maramureş, un meleag sfânt pentru mine, un adevărat cuib al copilăriei din care m-am zburătăcit în anii '80, dar de care sunt atât de legat sufleteşte încât, datorită iubirii pentru acest loc binecuvântat, l-am rebotezat Inimioara.

Oriunde aş fi, port sălaşul naşterii mele cu mine ca pe un talisman, ca pe o comoară inestimabilă, în suflet şi în amintiri.

Dorul, ca o pasăre călătoare, zboară ca vântul spre petecul de cer unde am admirat primul răsărit de soare, ori de câte ori gândul mi se refugiază în citadela amintirilor din copilărie.

Trecerea timpului, chiar dacă şi-a lăsat amprenta asupra chipului meu, nu a izbutit să-şi pună pecetea şi pe felul meu de a fi, întărind ideea că tinereţea e o stare de spirit de care se poate bucura oricine, indiferent de numărul anilor pe care-i are în spate.

Deși timpul și-a pus amprenta mai pregnant pe chipul meu, nu a izbutit să lase urmele schimbării și pe spiritul meu. Rămân cel de ieri, un om simplu, care se bucură zilnic de darul primit, de fiecare răsărit de soare.

Mă declar îndrăgostit de viață, chiar dacă, uneori, am parte de reversul fericirii, conștient fiind de faptul că tot ce mi se întâmplă are un scop precis, un rol bine definit, chiar determinant în împlinirea menirii mele pe acest pământ.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul primit! Le sunt profund recunoscător părinților mei și, în primul rând, mamei mele, născută în aceeași zi cu mine, plecată la Ceruri în urmă cu 27 de ani, familiei mele, soției și fiului meu Alex, fraților mei, Mitică și Vasile, ultimul plecat pe neașteptate la Domnul în 2015, prietenilor mei de pretutindeni pentru simțămintele voastre, pentru modul în care tratați prietenia!

Deşi viaţa e o luptă, o confruntare din care nu am ieşit mereu biruitor, cred că, totuşi, am fost un răsfăţat al sorţii, iar azi, în mijlocul celor dragi, mă simt ca în sânul lui Avraam, fericit că mi-am găsit un sens al existenţei şi mulţumit că am trecut cu bine peste mulţimea încercărilor vieţii!

Tuturor vă doresc să fiți îndrăgostiți de viață, să o trăiți în fiecare zi! Bucurați-vă de darul pe care l-ați primit și mulțumiți pentru el, prin săvârșirea faptelor bune! Numai așa fericirea poate fi deplină!

❤️💛💙 26 iunie❤️💛💙Ziua Tricolorului ❤️💛💙

Simbol naţional, drapelul 🇷🇴 ce i-a însufleţit pe români în momente grele de luptă, dar şi de bucurie, este sărbătorit în fiecare an în 26 iunie, în amintirea zilei când, în timpul Revoluţiei de la 1848, tricolorul roşu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al naţiunii române.

Tricolorul românesc 🇷🇴 constituie un arc peste timp, într-un curcubeu al unitații și sufletului românesc.

Drapelul 🇷🇴 a fost, este și va fi simbolul românismului și al României Mari. Roşul ❤️ semnifică sângele înaintaşilor noştri vărsat pe pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea faţă de neam şi de ţară să fie la fel de aprinsă ca focul roşului din steag. Galbenul 💛 exprimă grandoarea ţării, prestigiul şi virtutea. Albastrul💙 semnifică seninul cerului, al cugetului şi gândirii neamului românesc, credinţa şi puterea cu care suntem legaţi de pământul patriei. Tricolorului trebuie sa i se acorde onorul permanent și sa fie pastrat cu sfințenie!

Negustorul de iluzii...

Deși, aparent, totul are un preț, nu toți oamenii se lasă cumpărați, negociind pentru orice!

Când e vorba de prietenie, asupra sentimentului de încredere nu trebuie să planeze niciun semn de suspiciune!

Așa cum aritmetica politicii nu e echivalentă, de regulă, cu cea propriu-zisă, tot așa prietenia cointeresată nu e sinonimă cu cea adevărată.

Am foarte puțini prieteni în lumea reală, felul meu de a fi, intransigența, ținând la distanță pe cei care doresc să se apropie de mine.

Nu duc lipsă de prieteni adevărați. E suficient să privesc în oglindă și să-l găsesc imediat! Evident, cel pe care-l zăresc e cel care crede cu tărie că nu tot ce zboară se mănâncă de oricine, existând oameni și oameni..

Cu toate că totul pare să aibă un preț, am convingerea că NU, nu e totul negociabil. Sunt anumite lucruri care se regăsesc în structura noastră interioară și care ne dictează comportamentul în fiecare clipă. Mă refer aici la valori – fără de care nu am avea repere, stabilitate și coerență. E vorba de principii!

Duminică binecuvântată!

Cândva, prin anii '80, Dealul Viei Doamnei din localitatea Băsești, județul Maramureș, sălașul nașterii mele, locul unde a fost înălțată Mănăstirea Greco-Catolică, cel puțin pentru copii, a reprezentat un univers mirific, în fiecare anotimp. Primăvara, urcam dealul pentru a culege mesagerii florali ai primăverii și pentru a privi panorama oceanului verde ce împresura în culori de smarald vatra satului, ori seara, de la Teiul Unirii, să privim spre răsărit, luminile Băii-Mari. Vara, mergeam la cules de cireșe, în pâlcul de cetiniș de lângă actuala mănăstire, ori coboram pe văile abrupte ce duceau spre pădurea Tămășești, când eram în căutarea frăguțelor sau a ciupercilor și a altor bunătăți (tinghirele, coarne, zarzăre, prune, pere), cu arome de neîntâlnit azi, ce le găseam prin livada de pe deal, străjuită de un gornic.Toamna mergeam la cules de castane, din cei doi pomi comestibili de lângă lăcașul mănăstirii, ori la " furat" de nuci sau alte fructe autumnale, iar iarna, de lângă cei doi castani comestibili sau de lângă molidul de pe coma măgurei, ne făceam un derdeluș de toată frumusețea, ce se încheia în șoseaua ce ducea la muzeu, acuala Casă Memorială "George Pop de Băsești".

Doamne, ce vremuri frumoase erau! Câtă lumină aveam în suflet și pe chip, peregrinând pe plaiul unde am zărit lumina zile, cuibul copilăriei mele!

Sursa foto: Mănăstirea Greco-Catolică Băsești

Dialogul cetățeanului cu Statul....

"

Bună, dragă Stat! Ce mai faci? Sunt eu, cetățeanul. Sunt cuminte. Mă spăl pe mâini, lucrez de acasă, plătesc facturi, plătesc impozite, respect regulile, ca toată lumea aștept să treacă perioada grea.

Tu? Ce mai faci?

Știi, oamenii ca mine, ăia care fac tot ce ai spus tu, ar putea să te întrebe în cor: tu ce faci?

Mă uit la televizor.

Văd oameni care ajută alți oameni, văd oameni care pun la bătaie tot ce au, văd oameni care încearcă să ocrotească alți oameni. Dar atât.

Tu îmi spui să mă spăl pe mâini, să stau acasă și îmi promiți că “o să”.

În timpul ăsta se întâmplă tot felul de lucruri. Care mie nu îmi plac.

De exemplu nu îmi place să nu mi se întoarcă nimic din ce dau.

Am senzația că sunt prea mulți ani de când ne salvează doar norocul, întâmplarea, Divinitatea, o mână de oameni și umorul.

Mă uit în jur. Nu văd sistem de educație, nu văd sistem medical, nu văd asigurări medicale onorate, nu văd șosele, nu văd siguranța zilei de mâine. Adică alea pentru care eu plătesc taxe.

Văd doar oameni care încearcă pe cont propriu.

De la tine văd nepăsare și aroganță.

Și știi ce mai văd? Văd cum ai reușit, în doar o lună și jumătate, să distrugi cu cinism o categorie pe care o numești “bătrânii”. Adică tot ce e 65+.

Părinții, prietenii, necunoscuții. Bătrânii. La asta i-ai redus.

Repet: sunt părinții noștri, bunicii, profesorii, cei de la care am învățat meserii, povești, viață.

Știi ce se întâmplă cu un om dacă îi spui în mod repetat că e bătrân?

Știi ce se întâmplă dacă îi încurajezi - pe ăia care oricum nu mai au niciun reper -

să desconsidere, să minimizeze, să ia peste picior?

Știi la ce se ajunge când legitimezi ideea că 65+ înseamnă bătrân?

Înțeleg. Ai vrut să îi protejezi. Corect și nobil. În esență e o treabă de bun simț. Ar fi putut să pară chiar că îți pasă.

Dar ce-ar fi fost dacă îi numeai seniori? Sau persoane cu vârsta peste 65 de ani? Sau o altă formulare, mai puțin abruptă?

Cei cu creier ar fi înțeles.

Ceilalți ți-ar fi râs în nas oricum.

Dar tu ai ales să le pui ștampilă: bătrâni.

Ai mai ieșit pe străzi în ultima perioadă? Ai auzit și tu cum li se adresează vulturii? “Du-te, tataie acasă. Du-te, mamaie că te caută moartea prin curte”.

Ai auzit oameni spunând “bine că nu au prins și ai mei umilința asta, că era prea mult”. Înțelegi? Ne-ai făcut să gândim enormitatea asta. Să ne doară neputința pe care ai indus-o unor oameni care mai au mult de spus. Pe care i-ai folosit de câte ori ai avut nevoie de ei. Pe care, unii dintre noi, îi sună și azi să le ceară un sfat.

Sfat! Știi ce e aia? E puterea de a recunoaște că nu te pricepi și ai nevoie de ajutor.

Ia-ți, statule, consilieri. Caută-ți oameni care să priceapă în ce hal dor cuvintele!

Eu mă spăl pe mâini. Și caut măști și dezinfectanți pentru ai mei și pentru mine. Dar te aud, să știi. Și nu te uit. Și ce îi doare pe ai mei, pe mine mă doare de 10 ori mai tare.

Cere-le iertare! Dă-le demnitatea înapoi! Dă-le putere în loc de mizeria în care i-ai aruncat! Poți?! 

Ah, nu mai poți. Atunci, spală-te pe mâini!"

Sursa: net

De Ziua Pământului...

"Pământul- gazda la care nu ne plătim, uneori, chiria la timp și care nu ne evacuează niciodată!"- Ionel Mesaroș

Ziua Pământului

"Nu vom fi niciodată destul de recunoscători față de pământul care ne-a dat totul!"-Constantin Brâncuși

Hristos a Înviat!

"Era odată un Paști extrem de fericit, acesta a fost Paștile copilăriei mele.

Mi-i amintesc pe bunici cu câtă smerenie și curățenie sufletească se pregăteau pentru acestă sărbătoare. Aveau nevoie de câteva bucate gustoase, de cozonaci și pască, de ouă roșii, de haine curate, adică cele de biserică, dar mai ales de curățenia sufletească. Erau spovediți, împărtășiți, împăcați cu toată lumea, fără invidii de nici un fel, fără pic de înfumurare, cu singura dorință de a se bucura de Lumina Învierii și de a o împărtăși și celor plecați dintre cei vii.

Pentru că mormintele erau pregătite din timp cu flori și lumânări gata să primească lumina de Paști, iar în noaptea Învierii acesta devenea bijuteria satului. Acolo se aduna dragostea pentru cei răposați, în lumina aceea dusă cu grijă să n-o stingă vântul pentru că nu erau candelele zilelor noastre ci doar lumânări de ceară simple și curate.

Apoi dimineața de Paști era una cu totul specială, veneam acasă cu coșul cu merinde sfințite și într-o atmosferă de pace și armonie bunicul pregătea vasul cu apă în care punea un ou roșu, un ban de argint, un fir de busuioc și agheazmă pentru a ne spăla pe față. Urma prima masă cu ceva ușor ca apoi să ne odihnim după slujba lungă din noapte.

Totul avea gust, totul avea culoare, totul avea har, era odată un Paști extrem de fericit!

Apoi au urmat multe alte sărbători de Paști, le știm cu toții, cu haine musai noi, cu pantofi noi, cu mese hiperîmbelșugate, cu exagerări de tot felul, cu mândrie și preamândrie, cu invidie pe cel care are altceva decât altul, cu egoism, cu biserici arhipline dar de fapt cu puține suflete cu adevărat trăitoare în duh și adevăr, cu muzică dată la maxim de diferite coloraturi, cu grătare încinse de parcă doar carnea friptă ar fi elixirul vieții veșnice, cu lipsa credinței în Învierea lui Iisus și mai degrabă cu credința că totul ni se cuvine și că ar mai fi loc de mai mult și mai multe.

Este acum un altfel de Paști și chiar dacă mulți mă veți judeca pentru ce voi spune, spun că acest Paști are puțin gust din Paștile copilăriei mele.

Este trist că nu a răsunat noaptea de cântarea bisericească:”Hristos a înviat cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”, este trist că nu ne-am atins de Sfântul Epitaf în vinerea mare, că nu ne-am întâlnit la prohodul Domnului, că nu am împărțit lumina celor dragi, vii sau adormiți, dar este teribil de frumos să regăsesc pacea, liniștea și bucuria Învierii lui Iisus din anii în care această sărbătoare se trăia mai mult cu sufletul și mai puțin cu trupul.

E primul an de când m-am mutat în această casă, să tot fie vreo 15, dar e primul an în care mă trezesc în dimineața de Paști și mulțumesc pentru razele timide de soare într-o liniște deplină. E atât de liniște că aud sfârâind tămâia și smirna pe cărbunele încins și doar câteva păsări se bucură cu mine de această armonie. Sunt vesele de parcă simt că Hristos a înviat.

Mulțumesc, Doamne, că azi ai oprit praful de pe ulița noastră care ne umplea plămânii, ochii, nasul și se încăpățâna să intre și în suflete.

E o zi de Paști fără mașini, e o zi de Paști în care se aude doar cântatul cocoșului și ciripitul păsărilor cerului.

Mulțumesc, Hristoase, că ai intrat azi și în odaia mea, în care de multe ori am plâns și am implorat iertare sau ajutor, în care de multe ori am păcătuit, în care am trăit când greu când ușor, în care azi ai coborât aducându-mi Lumina Învierii Tale!

Putem face și din aceste timpuri, timpuri de bucurie, de mulțumire, de recunoștință. Suntem vii și ce poate fi mai de preț decât viața? Cum dar să nu ne bucurăm?

Azi să nu fie nimeni trist, azi să mulțumim că există acestă tehnologie și putem să dăm un telefon și să ne spunem:”Hristos a înviat!”, putem citi orice și oricât, putem asculta muzica dorită în intimitatea casei noastre, putem să ne bucurăm de timp, timpul care nu ne mai ajungea niciodată, putem fi fericiți!

Mulțumesc, Doamne!"-text preluat...

Călușarul de Băsești...

Dansul tradițional popular, Călușarul, este de o mare concentrație spirituală, fiind specific ca formă și conținut băsăștenilor și vetrei lor de obârșie, având un pronunțat rol spiritual, fiindcă împletește armonios muzica cu datina, cu portul și dansul.

Pentru a conserva elementul cultural românesc, George Pop de Băsești și-a dorit un dans autentic românesc, cu care să se prezinte la manifestările Astrei, dar și la alte întruniri și sărbători cu caracter național care aveau rolul de culturalizare și de trezire a conștiinței naționale la poporul românesc din Ardeal.

Călușarul a fost înființat la Băsești în 1905, la inițiativa lui "Badea George". El aduce la Băsești un instructor din zona Alba-Sibiu, care a fost oaspetele lui George Pop vreme de trei luni cât a avut nevoie pentru a învăța pe băsășteni Călușarul...

În anul 1906, dansul a fost reprezentat pentru prima dată în public de ziua lui George Pop de Băsești, fiind condus de dr. Iustin C.Iuga din Cluj.

Primul vătaf a fost Dumitru Pop, apoi Pop Silaghi, ambii cantori la biserică.Un alt vătaf vestit a fost Pop Andrei, zis Andriș, ce a fost și muzeograful Casei Memoriale "George Pop de Băsești", un om deosebit pe care am avut onoarea să-l cunosc. De la dânsul am aflat multe lucruri interesante despre trecutul famililiei Pop de Băsești.

Costumele purtate de călușari au fost făcute în atelierul de la Orăștie de către Elena Hossu Longin, fiica lui George Pop.

E de menționat că în timpul vieții lui Badea George, Călușarul se juca la diferite întâlniri pe care le avea cu oamenii de seamă ai epocii, care îl vizitau.

Dansul Călușarilor are șapte figuri și durează 7 minute. Ele sunt :Bătuta, Rărita, Ciulita, Bota sub picior, Crucea, Ștearsa și Bătuta de două ori cu piciorul drept și de două ori cu dreptul și cu stângul. Pe melodia a doua se fac cinci figuri: dreptul pe stângul și întoarcerea pe dreapta, foarfeca în față, Rărita și Bătuta. Vătaful poartă diagonală tricolor, ceilalți călușari poartă eșarfe albastre, cămăși brodate, brâu, pantaloni albi, ciorapi albi, opinci cu nojițe roșii și trei”boroaște”(clopoței) ,căciuli negre și bastoane. Vătaful are căciulă albă. Numărul dansatorilor este impar 7,9,11,13,etc.

Călușarul încetățenit la Băsești a devenit tradiție și poartă pseudonimul de "Călușarii de Băsești". A fost dansat de toate generațiile și încă se mai dansează și azi la Băsești. Este singura localitate din această parte a Ardealului unde se dansează acest dans adus și încetățenit aici de marele om politic George Pop de Băsești.

Formația de călușari din Băsești a participat la diferite concursuri și festivaluri cum ar fi la Cehu-Silvaniei, Deva(1980), Călușarul Ardelenesc, Târgul de cepe de la Asuaj, Festivalul de la Oțeloaia(1991)etc. Aceasta a fost apreciată și aplaudată pe toate scenele unde a participat în cadrul solemnelor festivități cu caracter artistic, istoric sau cultural.

Sursa: "Băseștiul și ilustrul său bărbat George Pop"(pag.92-93), de dr. Irineu Pop-Bistrițeanul.

Menționez că am identificat în această fotografie pe următorii: Pop Andrei (Andriș), Pop Săndel (fiul învățătorului Pop Dumitru), Dinu Sabadâș, Dinu Remeș, Pop Ioan Ovidiu (colegul meu de clasă, fiul fostului primar Pop Mihai), Pop Traian (poștaș), Pop Mihai(fostul primar), Sabadâș Ioan, Sabadâș Dumitru (poștaș), Moldovan Ioan Gabriel (actualmente preot, fiul preotului Moldovan Vasile), Longin... și Roatiș Traian.
Vă rog , dacă mai îi recunoașteți și pe alții, să-mi scrieți! Mulțumesc!

Linia melodică a Călușarului de Băsești

https://www.youtube.com/watch?v=WSNTyDrkBrE&t=107s

În vremea pandemiei...

În Situații de Urgență, decidenții trebuie să răspundă pentru greșeli cel puțin cu funcția!

În loc de un acord cu BOR, se impunea prezentarea unor măsuri economice!

De asemenea, costurile crizei trebuie suportate de toată lumea, de la privat și de la stat, prin impozitarea drastică a veniturilor mari, începând cu a demnitarilor! Totodată, acum ar fi momentul prielnic pentru desființarea pensiilor speciale!

Pe timpul pandemiei, se impune plafonarea prețurilor la utilități, materiale de protecție și igienă, dar și la alimentele de bază!

Sunt de acord cu păstrarea distanței sociale, cu purtarea în comunitate de măști și mănuși, cu restricțiile care împiedică aglomerarea spațiilor, dar pledez pentru libertate de mișcare (fără declarație pe proprie răspundere, fără program de ieșire) și pedepsirea drastică a celor ce nu respectă măsurile de siguranță impuse prin ordonanța militară!

Daniela Pleșca-Sărut mâna, mama!

Daniela Pleșca -Tata

Daniela Pleșca- M-am născut dintr-o iubire